joi, 28 februarie 2019

Vine, vine primăvara... și SuperBlog!


Acum câteva luni, la terminarea ediției de iarnă a concursului SuperBlog 2018, am promis că voi continua să scriu și nu va mai trece timpul atât de "liber" pe lângă mine. După cum bine se poate observa, n-am făcut-o. Îmi pare rău, însă am învățat că regretele nu își au locul și e mai important ce faci ca să schimbi situația decât să vorbești despre trecut.

Oricum, nu cred că a fost tocmai vina timpului meu limitat (sunt implicată într-o mulțime de proiecte), ci mai degrabă a lipsei inspirației. Am simțit că după toate subiectele inedite pe care m-a provocat acest concurs fantastic să le abordez, ar fi dificil să găsesc ceva ce să le egaleze.

Dacă m-am înșelat sau nu, vom descoperi în lunile ce urmează, pentru că nava SuperBlog continuă călătoria și eu am hotărât să urc din nou la bord. Știți cum e, odată devenit SuperBlogger, e greu să te întorci la statutul care nu e super. Totul e la superlativ de acum și nu am de gând să renunț.

Vreau să evoluez cât mai mult pe toate planurile, iar scrisul reprezintă o parte importantă din mine. Nu las vreo provocare în acest sens să îmi scape și în general lupt neîncetat să mă autodepăşesc.

Această competiție e cu mine însămi, iar oamenii cunoscuți acolo sunt minunați. Aștept cu nerăbdare să îi cunosc pe nou-veniți, cei care au emoții și vor sta cu sufletul la gură atunci când va apărea prima notă. Pare că am trecut prin asta într-o altă viață, dar cu siguranță mă voi simți şi eu din nou în acel fel. Cam ca în clasa a V-a, când vine prima notă în teza la matematică.

Chiar dacă a părut că v-am uitat, cititorii mei dragi, n-a fost deloc așa. Am făcut lucruri despre care vă voi povesti cât de curând! Plus că am gânduri și idei (ne)bune, pe care trebuie neapărat să vi le împărtășesc.

Între timp, stați pe aproape și țineți-mi pumnii la concurs! Vă veți sătura de mine la cât voi posta.