De ce să fii tu într-o lume în care toți vor să devină altcineva

A început să îmi placă din ce în ce mai mult să stau şi pur şi simplu să analizez lumea din jurul meu, pentru că se schimbă de la o zi la alta. Nu mă refer la schimbările de ordin fizic, ci la cele legate de caracter, comportament și alte asemenea... mărunțișuri.

                           

Oamenii pe care credeam că îi cunosc ieri s-au transformat azi într-o versiune 2.0, fiindcă au auzit undeva că nu e deloc cool să faci X lucru și mai bine te îndrepți spre Y. Trebuie să fii în pas cu tendințele, ca să nu fii considerat depășit și inevitabil lăsat în urmă. Ai văzut cum li s-a întâmplat altora, poate chiar părinților tăi, iar tu nu vrei să ajungi așa.

Îți iei modele de la TV, respecți moda din reviste și gândești în stilul care ți se induce la școală. Sau, mai rău, dai mentalitatea școlii la schimb pentru cea a "prietenilor" de la colțul străzii. Oricum ar fi, te străduiești din răsputeri să uiți de propriile convingeri și să urmezi valul.

Toată lumea face asta, e normal. Și uite că vine nebuna de mine să îți spună contrariul. Pentru că nu, nu e absolut nimic în regulă în a te lăsa spălat pe creier și manipulat să crezi că alții știu mai bine decât tine. Poate că sunt unii care au intenții pacifiste, nu îți vor răul, însă te îndrumă spre un drum care efectiv nu e al tău.

Dacă vecinul cutare a făcut mulți bani intrând în afaceri cu imobiliare, nu înseamnă că același lucru ți se va întâmpla și ție dacă mergi pe urmele lui.

Dacă mama sau tata și-a dorit să fie medic și soarta i-a fost potrivnică, nu înseamnă că e datoria ta să îi duci visul la îndeplinire. Nicidecum. Același principiu se aplică și în cazul în care a reușit să aibă meseria respectivă, iar acum face presiuni asupra ta să îi calci pe urme. Să fim serioși, rareori se nimerește ca vocația să se transmită cu adevărat următoarei generații. Repet: structura cheie este "cu adevărat". A avea înclinații spre un anumit lucru nu te obligă să îl și faci. Există mai mulți factori la mijloc, printre care unul important este dorința.

Pământul are nevoie și de artiști, vânzători, șoferi, scriitori etc. N-am ales meseriile după vreun criteriu, n-am intenționat să jignesc pe nimeni. Am enumerat doar câteva opțiuni care sunt considerate în general fără viitor. Dar oamenii n-au cum să prevadă ce va urma. Poate că vei ajunge faimos ca Picasso, vei fi următorul Schumacher (lăsând la o parte accidentul și referindu-ne numai la succes), vei fi un maestru ce va scrie cărți despre tainele vânzărilor sau vei deveni un autor ce va scoate bestseller-uri pe bandă rulantă. Sau poate nu vei face nimic din toate astea și îți vei concentra atenția asupra altor aspecte ale vieții. Nu trebuie să fii cunoscut pentru a fi fericit, dar trebuie să faci ceea ce îți place.

Uite că am atins un punct sensibil. Unde e dorință, e și putință... altfel totul e în zadar. Ai o singură viață (până se dovedește contrariul), deci trăiește-o fix așa cum vrei. Nu încerca să mulțumești pe nimeni altcineva în afară de tine. Tu contezi, cu tine însuți îți petreci cea mai mare parte din timp. Fii autentic. Și știi de ce? Pentru că greşelile, eșecurile și căderile nervoase vor apărea ocazional indiferent ce cale urmezi. Așa măcar știi că ești singurul responsabil și îți asumi, te aduni și o iei de la capăt, nu te detașezi de viață și începi să porți pică cuiva probabil drag ție.

De asemenea, asigură-te că ai valori bine definite și urmează-le. Nu te lăsa influențat de părerile altora. Eu cred cu tărie că busola ta morală te va ghida întotdeauna spre ceea ce e corect, nu e nevoie să ți se reamintească iar și iar.

Nici biserica nu mai e folosită ca mijloc de regăsire a propriei persoane, ci ca mod de amenințare: "ai grijă ce faci, că te vede Dumnezeu!". Consider că atâta timp cât nu suferă de vreo boală de natură psihică, omul știe cum să se comporte, astfel încât să nu rănească / chinuie alte persoane (nu mă refer la suferința din iubire) sau animale. În rest este vorba despre deciziile personale.

E trist că lucrurile au luat o asemenea întorsătură și e de datoria mea și a ta să punem STOP. Crede în tine și mergi pe drumul tău. Fii tu într-o lume în care toți vor să devină altcineva...

Uneori trebuie să pui STOP și să iei o pauză

Îți amintești cum scriam în urmă cu vreo 2 săptămâni că mă înscriu la SuperBlog deși nu am timp de un asemenea lux? Mi-a luat o săptămână să îmi dau seama că e o greșeală de proporții.

Tind să îmi asum prea multe lucruri, crezând că sunt invincibilă (din anumite puncte de vedere chiar sunt, iar asta o spune modestia din mine). Uit că cel puțin din când în când e nevoie să facem ca totul să dispară și pur și simplu să ne simțim bine, fiind deconectați de la ceea ce ne înconjoară.

Așa se face că duminică, zi în care ieșisem cu familia la plimbare, am realizat că am deadline la o probă SuperBlog. M-am gândit puțin la asta și la faptul că nu prea am cum să scriu despre plăcerea de a savura o cafea, având în vedere că beau numai la ocazii speciale. Ce pot să zic, încă nu a apărut persoana care să mă facă să mă îndrăgostesc iremediabil de acest viciu.

Am ajuns acasă destul de devreme, în jurul orei 18, însă nu mi-am găsit motivația de a scrie. N-am avut chef și pace, chit că deja simțeam cum își fac apariția mustrările de conștiință. O parte a creierului îmi zicea să nu cumva să îndrăznesc să renunț, în timp ce alta îmi înșira beneficiile a -3 articole de scris săptămânal... 2 luni.

Fiind într-o dilemă de zile mari, ca de obicei, m-am consultat cu mama. Știi ce mi-a zis? Bineînțeles că nu a luat decizia în locul meu, niciodată nu o face. În schimb, mi-a spus deschis că vinovăția mea se datorează imposibilității mele de a spune răspicat "nu". Mereu caut o cale de mijloc, încercând să împac și capra și varza, dar uit de mine de-a lungul acestui proces.

În cazul în care mi se cere ajutorul cu ceva, mă dau peste cap să fiu acolo trup și suflet. Problema e că se întâmplă la fel și cu provocările sau aparentele oportunități. Am impresia că odată plecat trenul din gară, nu mai vine și s-a dus șansa. Din fericire, mai sunt și alte trenuri care pleacă în aceeași direcție, doar că trebuie așteptate puțin. Cine știe, poate că următorul va fi mai eficient și nu va avea întârziere pe drum. Mda, călătorii CFR știu că aceasta nu e în totalitate o metaforă.

Ideea e că, până la urmă, am decis că nu pierd nimic extraordinar dacă renunț ediția aceasta la SuperBlog. Oricum nu aveam timp suficient să dedic cercetării pentru articole și le făceam cam de mântuială, să fie făcute. Poate mă voi întoarce în "arenă" la primăvară... sau poate nu. Am participat de 2 ori la concurs, știu cum e și acum lucrez în domeniu.

Voi învăța în continuare pentru a mi se îmbunătăți stilul, dar e posibil să nu fie nevoie să mă mai înscriu în această competiție de blogging. Nu e deloc amuzant când trebuie să scrii timp de 2 luni câte 3 articole pe săptămână pe teme diverse, dacă ești copywriter de meserie și mai ai și alte proiecte legate de scris. Mă rog, pentru mine una a cam devenit o obligație, motiv pentru care mai bine mă opresc. Vedem dacă mă răzgândesc până la primăvară.

Și da, m-am temut că luni, după ce răsare din nou soarele sus pe cer, mă va lovi regretul. Nu a fost chiar așa. Mi-a părut puțin de tot rău, însă senzația a fost acoperită de un sentiment căruia îi cam uitasem gustul: libertatea.

Pentru că sunt mai odihnită acum și aseară m-am relaxat mergând la hipoterapie (călărie), întreaga poveste are și o morală: învață din experiența mea și nu-ți asuma lucruri inutile. Gândește-te că trebuie să îmbini utilul cu plăcutul și, mai ales, să te bucuri de viață. Eu promit solemn să fiu mai atentă la mine și să revin cât de curând cu articole pe teme care mă fascinează sau... legate de ce îmi mai trece prin mintea asta colorată. Atât, deocamdată.

Costul e low, dar beneficiile sunt high

Sursa: travelkit.ro

Sursa: arhiva personală

Am visat să zbor cu avionul de... când mă știu. Din fericire, n-am rămas la stadiul "vis", ci imediat după cea de-a 22 aniversare a mea (anul trecut, deși sună de parcă a fost acum un secol) am trăit experiența. Mi-a plăcut într-atât de mult, încât am zburat de 6 ori în acel an. De fiecare dată am fost cu firme low-cost, desigur. Sunt încă o studentă amărâtă, deci nu-mi permit mai mult.

Având în vedere că nu am zburat cu firmele aeriene de linie, nu pot zice că am cu adevărat termen de comparație. Totuși, am aruncat o privire asupra prețului biletelor acestora și a fost suficient ca să mă ia durerea de inimă. Noroc că nu am probleme cardiace.

Oricum, după cele 6 călătorii low-cost, pot zice că știu în mare cu ce se mănâncă treaba asta și disting punctele forte de cele slabe. Iar pentru că sunt o scumpă drăguță, m-am gândit să le împărtășesc cu tine. Poate că plănuiești vreo escapadă (romantică?) și e important să fii bine informat.

În general sunt pacifistă, deci prefer să încep cu partea luminoasă și frumoasă. Dacă ai un spirit mai aventurier, citește întâi minusurile, pe care le găsești mai jos, dar nu uita să te întorci la plusuri. Acestea din urmă merită din plin!

Avantajele zborului low-cost

1. E ieftin și destul de confortabil

Da, știu, prețul mic era un aspect extrem de evident încă din nume. Am simțit însă nevoia să îl specific deoarece este unul definitoriu.

Luând în considerare diferența de preț față de celălalt tip de zbor, e clar că nu te poți aştepta să beneficiezi chiar de aceleași condiții. Cu toate acestea, scaunele sunt destul de confortabile și ai parte de o călătorie liniștită.

Vorba aceea: ajungi în același loc fie că mergi cu limuzina, fie cu o mașină românească. N-am folosit asocierea cu bicicleta, fiindcă acolo intervine timpul. Avioanele se deplasează la fel de repede.

Sursa: travelkit.ro

2. Ai voie cu un bagaj de mână gratuit

Nu e mare, ce-i drept (fiecare companie are propriile dimensiuni permise), dar e mai mult decât suficient în cazul în care faci o călătorie scurtă.

Eu am avut îmbarcare prioritară, motiv pentru care din start mi s-a schimbat gentuța aceea mică cu un bagaj de 55x40x20. Cine-i șmecher, își permite.

3. Nu plătești pentru check-in dacă te pricepi măcar puțin la tehnologie

Recunosc, la primul zbor am fost panicată și am preferat să optez pentru ajutorul unei agenții de turism. Mi se părea că sunt în chineză site-urile companiilor aeriene.

Apoi am încercat, pe principiul "ce o fi, o fi!". S-a dovedit a fi mult mai simplu decât am crezut. Cât despre check-in, nu-i deloc o mare filozofie. Cu câteva click-uri și o printare ai și terminat... contează doar să știi unde să le faci.

Dezavantajele zborului low-cost

Sursa: travelkit.ro

1. Bagajele mari se plătesc... cu vârf și îndesat

Dacă vrei să duci mai multe lucruri cu tine, ești nevoit să scoți niște bani din buzunar. Plătești în funcție de destinație, dar o faci. Priority îți aduce un bagaj de 10 kg sus, la îndemâna ta.

Însă e important e să nu depozitezi nimic sensibil sau care îți e de folos în avion în bagajele mai mari, pentru că ele merg la cală, nicidecum sus, alături de tine. Eh, măcar asigură-te că iei trolere ieftine și recuperezi din cheltuială.

2. Se percep taxe adiționale pentru selectarea locurilor

Indiferent dacă ai nevoie de loc cu spațiu suplimentar pentru picioare sau îți dorești să stai împreună cu familia, plătești.

Partea bună e că suma nu depășește de obicei cam 10 euro, motiv pentru care putem spune că e "în grafic" și merită osteneala.

3. Degeaba alegi să îți ții micuțul în brațe, nu o faci tocmai pe gratis

În cazul în care ai un copil mic pe care îl ții în brațe, nu e tocmai ca la autobuz, unde circulă pe gratis. Cât timp e pasager, plătește... sau, mai corect zis, o fac părinții.

Hei, este relativ în regulă. Taxa este mult mai mică în acest fel decât atunci când ne referim la achiziționarea unui loc separat. Ba mai mult, Blue Air le oferă micuților condiții speciale: în loc de bagajul mic obișnuit, au un bagaj de cală gratuit. Așa mai vii de acasă, nu-i așa?

Nu zic că e totul perfect atunci când vorbim despre zborurile low-cost, nici pe departe. În schimb, spun cu toată convingerea că raportul calitate-preț iese cu siguranță pozitiv. Gândeşte-te că nu poți fi și cu sacul în căruță și cu banii în portofel, trebuie să alegi ce consideri că e mai important.

În final, dacă tot nemulțumit ești... ce să zic eu, dă un ban în plus și ai ocazia să stai în față (direct la business class).

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2019 J

Pregătită să îmi întrec din nou limitele... de data asta pe circuit

Sursa: hondatrading.ro

E toamnă și frig. Îmi strâng mai tare brațele în jurul corpului, în timp ce aştept. Nu m-am îmbrăcat gros pentru că în ea e cald și bine, iar importanța temperaturii e invers proporțională cu nivelul vitezei.

Aşteptarea a luat sfârșit. Lângă mine oprește o mașină spectaculoasă de la Honda, un frumos exemplar Honda Civic Type R, dar nici măcar nu clipesc. Am încredere deplină atât în maşină, cât și în şofer.

Sursa: hondatrading.ro

Mihai Leu coboară zâmbitor de pe locul pilotului. Nu prea îl bag în seamă, nu îmi pot lua ochii de la bijuteria pe patru roți care stă în fața mea. În minte îmi rulează imagini din renumitele filme “Transformers”. Parcă aștept ca în orice moment să se producă transformarea.

N-am timp de pierdut: trebuie să mă pregătesc sufletește să zbor cu ea, însă nu îmi pot încă desprinde privirea de designul ei exterior… dacă așa arată în afară, oare cum o fi înăuntru?

Văzând Mihai că m-am blocat, îmi spune cu mândrie: "Ai văzut ce spate dur are?". Merg spre spatele mașinii și, într-adevăr, mă impresionează ceea ce văd. Spatele dur exprimă, fără nicio urmă de îndoială, viteza de care e capabilă bijuteria.

Îl întreb ce ar mai putea să îmi spună despre caroserie (nu că aș fi vreo mare expertă, dar designul parcă te face să întrebi și să fii dornic să afli cât mai multe). Răspunsul vine prompt: "așteptam să mă întrebi asta”. Apoi continuă cu "este cea mai ușoară mașină din clasa ei". Nici nu e nevoie să spună mai multe, sunt pregătită să o cunosc... îndeaproape.

Ceea ce mi-a atras privirea la această mașină sunt roțile… jantele, discurile care sunt mari și etrierul care iese în evidență. Designul e făcut la milimetru, japonez adică.

Sursa: hondatrading.ro

Mă urc pe locul şoferului și sunt pe loc fermecată de culorile care definesc interiorul simplu, dar practic, din câte observ la o primă privire. Sunt complet învăluită în confortul scaunului, în roşu și negru. Cu toate că negrul predomină interiorul, toate detaliile sunt scoase din anonimat de către culoarea roșie. E o combinație de efect! Roșu pe centură, la detaliile ușii, pe bord, la cusăturile importante și, nu în ultimul rând, acoperă butonul START/STOP.

Mihai îmi descrie în mare ce se află pe bordul mașinii, respectiv pe consolă: butoanele pentru confort, sport și r+, frâna de mână – care pentru mine nu este una obișnuită deoarece este de fapt un buton. Se observă foarte repede că este o mașină spațioasă, cu multe locuri în care îți poți adăposti diferite obiecte.

Sursa: hondatrading.ro

Pedalele și senzația de exuberanță pe care le ai în Honda Civic te fac să te simti exact ca într-o mașină de curse. Schimbatorul de viteze este foarte exact, cred că e facut de un fizician expert care s-a ocupat toată viața lui de găsirea metodei exacte pentru schimbarea vitezei.

Mă simt în siguranță și cu fiecare respirație îmi crește tot mai tare adrenalina. Știu prea bine ce va urma și tocmai de asta sunt nerăbdătoare.

Până ce se instalează Mihai comod pe scaunul din dreapta, îmi trec cu blândețe mâinile peste volan. Sunt o mulțime de modele Honda, însă cea Civic Type R este în mod oficial de acum preferata mea. Nu este o simplă maşină, este o comoară.

Apăs pe butonul start și încep să o pun în mișcare, dar mă oprește în loc râsul copilotului meu. Îl privesc curioasă și îmi spune doar atât "asta e fața unui pasionat de viteză!". Nu are timp să adauge și altceva, chiar dacă ar vrea, pentru că deja demarez în trombă.

Sursa: hondatrading.ro

Acul vitezometrului crește cu rapiditate, în 5.8 secunde trecem pragul de 100 km/h. Am impresia că plutesc. E singurul moment al zilei în care mă simt în totalitate liberă. Imi place stabilitatea ei pe drum, iar un lucru care lipsește cu desăvârșire este jocul volanului la treptele foarte ridicate. Nu pot zice decât: siguranță și direcție – bifat.

În timp ce ascult cu conștiinciozitate sfaturile lui Mihai, îmi amintesc motivele pentru care l-am ales să mă însoțească. Mi-am dorit să demonstrez încă o dată că România are oameni de valoare. Iar asta nu e tot, desigur.

Puteam alege dintr-o multitudine de băieți arătoşi şi tineri, care visează să se afirme, însă am alte aspirații. Am vrut alături un om cu experiență în materie de raliuri, un luptător care nu renunță niciodată, cineva cu care să mă identific.

Mihai Leu întrunește toate aceste calități și multe altele. Este un sportiv român. S-a făcut cunoscut ca pugilist, fiind campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh. A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003.

Are ani la activ în curse și, de-a lungul timpului, a luptat atât la propriu –  în ringul de box, cât și la figurat, cu o boală cumplită – cancerul. Nu e nevoie să mai specific faptul că a câștigat de fiecare dată.

Avem în comun determinarea de a ne concentra numai pe latura frumoasă a vieții, dedicarea fără opreliști în ceea ce credem și dorința de a învăța întotdeauna mai mult. Era imposibil să găsesc un copilot mai potrivit.

Mă întorc în prezent. Am atins limita de 272 de km/h. Honda mea se deplasează lin, de parcă ar fi perfect normal să conduc așa în forță. La drept vorbind, pentru ea este.

Tind să uit că practic mă aflu la volanul unui bolid de curse. Are un aspect ce mie una îmi inspiră un balaur furios. Spre deosebire de unul obișnuit, care scoate foc pe nări, balaurul Honda elimină doar puțin fum și se deplasează nebunește de repede.

Sursa: hondatrading.ro

Am trecut de mult de stadiul în care mă bucur de peisaj. Acum o fac de forța maşinii și a roților care scrâşnesc sub mine. Sunt cu atât mai liniștită, cu cât sunt conștientă că nu mi se poate întâmpla aproape nimic. Minunea asta are până și senzor de recunoaștere a semnelor de circulație.

Mă apropii de finalul cursei și sunt mai sigură pe mine ca oricând. Pun frâna și mă întorc radiind spre Mihai. Cuvintele sunt de prisos, este mai mult decât suficient să batem palma.

Optimismul ne-a cuprins și nu are de gând să mai plece, pentru că, după cursa de azi, știm fără îndoială ce va urma: lumea nu va mai conteni să caute Honda Civic de vanzare! Cu muncă și perseverență, vom bate garantat recordul. Toți trei formăm o echipă formidabilă!

                                                                            

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2019 J

Când puful nu îți dă pace, carourile te salvează

Sursa: answear.ro

Sunt o simplă fată, am dulapul ticsit de haine și nu am niciodată cu ce să mă îmbrac. Clasic.

De fapt, ca să fiu sinceră, până la urmă optez mereu pentru o ținută sau două, nici nu mă obosesc să arunc o privire mai atentă în șifonier sau să mă gândesc ce minunății conține el. Odată cumpărate, hainele stau frumos acolo și nu deranjează pe nimeni. E un fel de cutie a misterelor.

Nu m-am stresat vreodată în mod special cu stilul vestimentar, însă am fost întotdeauna vehementă în legătură cu ceea ce îmi place și ceea ce nu. În cazul meu, există doar două variante: da sau nu, nu accept cale de mijloc.

Pentru că, deși nu îmi schimb garderoba în fiecare sezon, țin în general cont de regulile nemuritoare de bun gust. Adopt un singur punct central al vestimentației, mă concentrez pe culorile neutre (aici mint, am o slăbiciune pentru rozul puternic și roșu, dar despre asta voi vorbi puțin mai încolo).

Și, dacă tot am adus în prim plan moda, e momentul oportun să îți dau detalii legate de ceea ce iubesc și... urăsc. Să fim serioși, toți avem anumite preferințe, iar eu nu sunt o fire tocmai timidă. Uneori sunt prea sinceră, ar spune unii.

Pantofii cu puf, accesoriile de acest fel pentru poșete, pălăriile și toate celelalte elemente din categoria găină puf colorat

Ce crezi, mă dau în vânt după ele sau fug mâncând pământul atunci când le văd? Mda, a doua variantă este cea corectă.

Mulțumesc divinității că în acest moment nu se mai poartă (poate din cauză că a venit frigul, pentru că multora nu le pasă că oficial a trecut tendința respectivă și se încăpățânează să etaleze acele hidoşenii pe stradă).

Știu, sunt rea. Trăim într-o lume liberă și oricine poate să facă ce îi trece prin minte. Dar de ce ți-ai atașa animalul de companie la încălțăminte este peste puterea mea de înțelegere.

Cred că e singura tendință care efectiv m-a exasperat. Oriunde mergeam pe stradă, dădeam de cel puțin un model "fancy" de puf. Dacă aveam o zi extrem de "norocoasă", puteam vedea chiar și câte o geantă de damă accesorizată cu mai mulți bulgări colorați.

Îmi amintesc că eram la un curs de la facultate și colega din fața mea avea un ditamai puful la poșetă. Nici cea din stânga nu era mai prejos, având sandale parcă asortate acesteia. Sala era una relativ mică, așa că dintr-odată am simțit că mă sufoc. Iar când eram gata să deschid gura și să le întreb ce le-a apucat, ce le-am făcut ca să mă chinuie vizual într-un asemenea hal, mi-a aterizat privirea la catedră...

Bineînțeles că nici doamna profesoară nu era mai prejos și avea un puf mare, gras şi roșu la poşetă. Mi s-a închis gura instant, fiindcă da, nu era prea inspirat să fac vreo glumă proastă la adresa echipei #pufoseniainvinge.

O singură nelămurire am, oare când i-am spus colegei cu poşeta despre fobia mea pentru puf? Nu de alta, dar anul acesta am primit de ziua mea...

Sursa: arhiva personală

Trecând la partea pozitivă a vieții, anunț cu profundă încântare că...

Sursa: answear.ro

Sunt din nou la modă carourile!

Imaginează-ți că la finalul subtitlului sunt o duzină de emoji cu inimioare. Cam asta exprimă starea mea de spirit atunci când ne referim la acest trend.

Sunt înnebunită după toate piesele vestimentare în carouri, iar asta se întâmplă de ani buni... Mai exact de vreo 11, când mă uitam la celebra telenovelă Rebelde și visam să merg la un liceu unde se poartă uniforme. Mi-am și cumpărat o fustă în carouri roșii și roz, care era marea mea mândrie.

(P.S.: e adevărată zicala "ai grijă ce îți dorești, pentru că s-ar putea să primești". Am purtat uniformă în liceu, însă nu chiar ceea ce mi-am dorit.)

Oricum ar fi, o fustă în carouri arată demențial inclusiv și în ziua de azi cu o pereche de botine de damă elegante. Sau (imaginea alăturată)...

Sursa: arhiva personală (2011)

Unele trenduri nu se vor demoda niciodată și stilul carouri e cu siguranță unul dintre ele.

Dacă tot trecem puțin prin lanțul amintirilor, în clasa a 8-a nu mă dezlipeam nicio clipă de tenișii din poză. Ce vremuri...

Acum mă bate gândul să îmi achiziționez o geacă de iarnă pe acest model. Nu știu de ce, dar cele mai interesante mi se par paltoanele bărbătești... Sper să găsesc ceva la fel de atractiv și în raionul pentru femei.

Hai că mi s-a deschis apetitul pentru shopping și banii trebuie cheltuiți. Te-aş invita să mi te alături, însă mă tem că vei alege ceva cu puf...

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2019 J