A trecut mai mult de o săptămână de când stau în casă. Și atunci am făcut doar o scurtă vizită la
ortodontist. Am două mari dependențe pe lumea asta - să simt soarele pe piele și să fiu înconjurată de oameni, iar acum
sunt privată de amândouă. Dar e ok. Știu că e mai bine pentru mine. Între timp
fac/distribui glume, continui să lucrez, să citesc, să mă uit la seriale, să o
cert pe Sweetie (iepurașul meu) când face prostii și să chinui cu mesaje
oamenii care au sau nu chef de mine.
N-am scris de
mult pe blog, însă aseară am citit experiența unei tinere infectate cu
Coronavirus și am văzut articole despre cum românii au petrecut weekendul
acesta la grătar. E mult spus că am considerat necesar să iau atitudine, ci mai
degrabă am vrut să împărtășesc povestea mea.
Celor care
sunteți egoiști și nu vă pasă de oamenii în vârstă suficient cât să stați în
casă (pe principiul "și-au trăit viața, iar de acum înainte oricum ar
trebui doar să le plătim pensiile"), gândiți-vă la mine și la toți
ceilalți aflați într-o situație similară cu a mea. Am 24 de ani și sunt o persoană vulnerabilă în fața COVID-19.
Sufăr de o
boală cronică despre care ar fi multe de spus, dar ce trebuie menționat în
acest moment e că un plămân nu mi se vede la radiografie, iar celălalt e vai de
mama lui, fiind nevoit să suplinească activitatea primului. Dacă mă cunoști personal, cu siguranță ai
observat că am dificultăți de respirație. Am învățat fel și fel de tehnici
de vorbit în public, însă nu le pot aplica în totalitate, pentru că respir mai
repede (des) decât oamenii obișnuiți și reușesc cu greu să controlez ritmul și
momentul în care trag aer în piept. Medicii se minunează de ani buni că mă
descurc fără sprijinul unui aparat de oxigen. Ce pot să spun, sunt o luptătoare
și sfidez boala.
Când au apărut
primele cazuri de Coronavirus în România, m-a luat panica, normal. Apoi a reieșit la iveală optimista din mine: "am trecut peste atâtea, nu mă las eu
băgată în mormânt de un virus amărât!" și câteva zile nici nu am
urmărit evoluția cazurilor. E mai ușor
să fii relaxat când nu știi ce se întâmplă în jur.
Lucrurile s-au
schimbat aseară, moment în care curiozitatea nu m-a lăsat să nu citesc ce avea
de spus fata infectată cu Coronavirus. M-au trecut fiorii la cuvintele "e ca și cum ți-ar funcționa un singur
plămân, și acela la capacitate de 50%". Cred că m-a lovit realitatea:
ce ar însemna asta pentru organismul meu? Care
sunt șansele să scap cu viață dacă mă îmbolnăvesc? Printr-un miracol, să
zicem că e posibil să-mi revin, dar bătălia ar fi crâncenă.
Iar dacă anii mei nu te-au convins că merit să trăiesc,
hai să mă laud, să vezi că am câteva realizări până la această vârstă și aș
putea avea un viitor "strălucit".
În 2015 am
luat Bacalaureatul cu 9,56 - 10 la română, 10 la istorie și 8,70 la geografie.
3 ani mai târziu am terminat specializarea Afaceri Internaționale în Limba
Engleză de la Facultatea de Științe Economice din Oradea ca șefă de promoție.
Acum sunt anul 2 de master (cu 10 pe linie), Președintele Asociației
Studenților Economiști din Oradea și Trainer la Uniunea Studenților din
România, în timp ce lucrez pe post de copywriter la o firmă de marketing online
(practic sunt plătită să scriu) și militez pentru literatură pe un blog de
profil. Mi s-a spus recent că sunt hiperactivă, deoarece urăsc să stau degeaba
și mă bag mereu în tot soiul de proiecte. Așa o fi.
Totuși, vreau
să cred că ambiția și perseverența mea i-au încurajat și ajutat pe mulți de-a
lungul timpului să vadă viața în lumini mai vesele. Nu știu dacă am avut vreun
efect asupra ta, însă te rog din suflet să stai în casă în această perioadă.
Dacă nu o faci, degeaba mă izolez eu. Familia mea trebuie să mai facă unele
cumpărături, iar, dacă tu nu ai grijă de
tine, mai devreme sau mai târziu virusul va ajunge și la mine. Gândește-te
la toate Danele din România și din lume. Nici nu contează că au sau nu
rezultate bune la ceva: cu toții avem
dreptul să trăim.
Stai acasă!