Destin sau alegere / Destiny or choice

[below in English]

Unii oameni cred în destin, în timp ce alții consideră că e o aberație. Adevărul e că pare ireală ideea conform căreia traseul vieții noastre ar fi prestabilit. Ne face să ne simțim asemenea unor marionete. Un fel de "Ce rost are să mă chinui să iau o decizie? Oricum se va întâmpla cum a fost scris". E concepția potrivit căreia nimic nu depinde de noi înșine. Suntem într-o mare de oameni și mergem cu toții odată cu valurile. Degeaba încercăm să înotăm, marea este mai puternică și ne va duce tot unde își dorește ea.

Opusul destinului e liberul arbitru. Fiecare decizie, oricât de mică ar fi, ne aparține. Alegerile noastre sunt singurele care ne influențează existența. În acest caz, nu putem da vina pe alți oameni pentru lucrurile prin care trecem. Noi le-am permis să ne fie alături, am decis. Nici măcar familia și locul nașterii nu ne-au fost date de către destin, Dumnezeu sau cum altfel dorim să spunem. Asta dacă luam în calcul diversele studii ce atestă că am ales viața pe care o trăim. "Călătoria sufletelor" de Michael Newton este o carte ce dezvoltă acest subiect și pe mine m-a marcat. Deci, pe scurt: totul depinde de noi.

Eu cred că adevărul e undeva la mijloc. Noi decidem o mare parte din ceea ce ne afectează viața, dar există situații în care pur și simplu nu contribuim cu nimic. Viața ne ajută adesea sau ne joacă feste, cum îmi place să spun.

Eu vorbesc întruna despre preconcepții. Totuși, afirm cu toată sinceritatea că sunt conștientă cât de greu e să nu pui o etichetă atunci când vezi pe cineva de la distanță și nu ai ocazia să cunoști acea persoană. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva schimbării primei impresii. Chiar dau cu toată bunăvoința șanse de a mi se demonstra contrariul, ceea ce și cer la rândul meu.

Am observat că de fiecare dată când îmi permit să consider o persoană fițoasă, enervantă sau ciudată, ajung printr-o succesiune de “coincidențe” să o cunosc. Nu fac neapărat ceva în privința asta, ci se nimerește să fim în același loc la momentul potrivit. Eu cred că nu e deloc întâmplător și nu depinde de mine decât reacția față de acea întâlnire. Cum probabil era de așteptat, opinia mea inițială se dovedește a fi total eronată. Toți cei cu care am pățit astfel se dovedesc a fi minunați. Probabil că e vorba despre o lecție pe care trebuie să o învăț.

Dacă realitatea va continua să fie în contradicție cu impresiile mele, voi începe să folosesc asta în avantajul meu. Voi greși intenționat pentru a-mi umple viața de oameni deosebiți.


-----------------------------------------------------------------------------

Some people believe in destiny, while others say it is an absurdity. The truth is that it seems unrealistic to think that the path of our lives would have been predetermined. It makes us feel like puppets. Something like "What's the point of trying to make a decision? It will happen anyway how it was written." It is the conception that nothing depends on us. We are in a sea of ​​people and we all go with the waves. In vain we try to swim, because the sea is stronger and will take us wherever it wants.

The opposite of the destiny is free will. Every decision, small or big, belongs to us. Our choices are the only ones that influence our existence. In this case, we cannot blame other people for the things we are going through. We allowed them to be with us, we decided. Even the family and place of birth were not given to us by destiny, God, or however we want to say it. That's if we take into account the various studies which prove that we chose the life we ​​live. The "Journey of Souls" by Michael Newton is a book that develops this subject and it influenced me. So, long story short: everything depends on us.

I believe the truth is somewhere in the middle. We decide much of what affects our life, but there are situations in which we simply do not contribute with anything. Life often helps or plays us, as I like to say.

I'm always talking about preconceptions. However, I say with all my honesty that I am aware of how hard it is not to put a label when you see someone from a distance and you do not have the chance to know that person. Do not get me wrong, I'm not against changing the first impression. I really give people chances to show me the opposite, which I ask for myselftoo.

I have noticed that whenever I allow myself to consider someone being too fancy (fussy), annoying or weird, I get through a sequence of "coincidences" by which I get to know that person. I do not necessarily do something about it, but that person it's going to be in the same place at the right time. I think it's no accident at all and it's up to me only how I react to that meeting. As it is likely to be expected, my initial opinion turns out to be totally wrong. Everyone with whom I have met in this way turns out to be wonderful. It's probably a lesson that I have to learn.

If reality continues to contradict my impressions, I will start to use this in my benefit. I will make mistakes intentionally in order to fill my life with special people.