Trebuie sau vreau / I have to or I want to

[below in English]

Mi-am dorit de mult timp să scriu despre diferența dintre a face ceea ce trebuie sau ceea ce ne place. Uneori limita dintre cele două e abia perceptibilă, însă rareori este inexistentă. De ce? Răspunsul e destul de simplu: vrem să ne ridicăm la nivelul asteptărilor pe care considerăm că ni le stabilesc cei din jurul nostru sau societatea și ne place să fim apreciați, fie că recunoaștem asta sau nu.

Probabil că e imposibil să faci numai ce îți dorești în viață. Nu poți să le ai chiar pe toate, indiferent cât te străduiești, dar despre asta vom discuta / voi scrie cu altă ocazie. Echilibrul e esențial. Trebuie să acceptăm că nu poate fi totul exact după bunul nostru plac și cheia constă în adaptare.

Trebuie să respectăm anumite reguli și să nu facem tot ce ne trece prin cap, dar să nu exagerăm și să trecem în extrema marionetelor. Suntem oameni și avem libertatea de a alege ceea ce contează.

Eu am făcut multe lucruri pentru că așa mi se părea normal. Aveam impresia că trebuie să urmez un drum logic și să îmi las deoparte sentimentele. Credeam că visurile nu sunt menite întotdeauna să devină realitate și că intuiția poate greși. M-am înșelat. Să fii și să faci ceea ce îți dorești e...totul.

Poți merge pe cărarea pregătită de altcineva. Poți deveni medic sau avocat pentru că e meseria unuia dintre părinții tăi și pentru că ei vor să le urmezi exemplul. Poți să ai o relație cu cineva cu care te asemeni și cu care nu te simți împlinit. Poți să trăiești doar de dragul aparențelor. Întrebarea e: vei fi fericit / ă? Tind să înclin balanța spre nu.

Trăiește pentru tine. Indiferent ce ai face, nu vei fi perfect / ă. Idealul e o iluzie și la final vei fi doar tu cu tine...

-----------------------------------------------------------------------------

I've wanted to write about the difference between doing what we have to do and what we would like to do for a long time. Sometimes the limit between these two is barely perceptible, but rarely nonexistent. Why? The answer is quite simple: we want to live up to the expectations we think are set by those around us or by society and we like to be appreciated, whether we admit it or not.

It's probably impossible to do everything you want in your life. You cannot have them all, no matter how hard you try, but we'll talk / I'll write about it another time. Balance is essential. We have to accept that not all things can be exactly as we would like them to be, and the key is adaptation.

We have to follow some rules and not to do everything that crosses our minds, but we shouldn't exaggerate and become puppets. We are human beings and we have the freedom to choose what matters.

I did many things because they seemed normal to me. I had the impression that I should follow a logical path and put aside my feelings. I thought dreams aren't always meant to become reality, and that intuition may be wrong. I was wrong. Being and doing what (who) you want is...everything.

You can go on a path prepared by someone else. You can become a doctor or a lawyer because it is the career of one of your parents and they want you to follow their example. You can have a relationship with someone you are alike and you don't feel fulfilled with. You can live for the sake of appearances. The question is: will you be happy? I tend to say that the answer is no.

Live for yourself. No matter what you do, you will never be perfect. Ideal is an illusion and in the end you will be just with yourself...

Meditație... / Meditation...

[below in English]

Câteodată avem momente în care ne lovește melancolia și ne putem tot felul de întrebări existențiale. "De ce e viața atât de nedreaptă?", "De ce oamenii trebuie să sufere?" și alte asemenea curiozități ne macină gândirea.

Una dintre cele mai mari temeri ale omului este aceea de moarte. Poate că unii nu sunt tocmai îngroziți de această realitate a vieții, însă o frică pe care nu avem cum să o ascundem este cea de necunoscut. Avem un mic fior atunci când încercăm o nouă experiență, iar moartea este cu siguranță un mare necunoscut.

Unind aceste două elemente – întrebările existențiale și meditația asupra morții – ajungem inevitabil la curiozitatea legată de longevitatea propriei vieți. Oricând poate fi ultima noastră zi în această existență. E un lucru dovedit faptul că sfârșitul vine de cele mai multe ori pe neașteptate. Însă, probabil că, dacă am ști care e ultima zi, am petrece-o într-un mod special, diferit de cum suntem obișnuiți.

Eu cred că am fi mai sinceri, iertători, afectuoși. Am fi sinceri fiindcă am realiza că nu avem nimic de pierdut. Am fi iertători: am ierta toate răutățile și nedreptățile care ni s-au făcut vreodată pentru că în locul spre care am pleca acestea nu ar mai conta. Am fi afectuoși cu toate persoanele importante din viața noastră, deoarece ar exista doar acele momente și visatul cu ochii deschiși la viitor nu ar mai avea sens. Probabil am merge în locul în care ne simțim cel mai în siguranță și am întipări adânc în suflet toate momentele frumoase.

Singurele comori pe care le vom păstra pentru totdeauna sunt cele adunate în suflet. Lucrurile materiale sunt efemere. Așadar, hai să creștem zi de zi averea spirituală și să trăim într-o oarecare măsură fiecare zi ca pe ultima. Hai să apreciem toate frumusețile vieții și să ne bucurăm din toată inima!

-----------------------------------------------------------------------------

Sometimes we have moments in which melancholy strikes us and we ask ourselves all sort of existential questions. "Why is life so unfair?", "Why do people suffer?" and other such curiosities cross our minds.

One of people's greatest fears is death. Maybe some of them aren't very afraid of this life's reality, but the unknown is a fear we cannot hide. We have a little thrill when we try a new experience, and death is certainly a great unknown.

By uniting these two elements – existential questions and meditation on death – we inevitably get to the curiosity about the longevity of our own life. Whenever it may be our last day in this existence. It's a proven fact that the end comes usually unexpected. But perhaps, if we knew the last day, we would spend it in a special way, different from how we are used to.

I think we would be more honest, forgiving, and affectionate. We would be honest because we would realize we have nothing to lose. We would be forgiving: we would forgive all the wrongs and injustices that have ever happened to us because the place where we are leaving they will no longer matter. We would be affectionate with all the important people in our lives, because there would be only those moments and dreaming with open eyes to the future wouldn't make any sense. We would probably go to the places in which we feel the safest and we'll seed in our souls all the beautiful moments.

The only treasures we will keep forever are those gathered in the soul. Material things are ephemeral. So, let's grow day by day our spiritual wealth and live every day as it would be the last. Let's appreciate all the beauties of life and enjoy everything with all our hearts!