Dragostea se votează sau nu?

Timpul liber nu e cel mai bun prieten al meu în acest moment, însă am simțit nevoia să scriu despre subiectul principal al săptămânii: referendumul pentru familie. Așa e recunoscut și mi se pare foarte aiurea. Veți înțelege în curând despre ce vorbesc. Cu siguranță ați mai citit pe undeva în ultimele zile lucrurile despre care scriu eu mai jos, nu pretind că aduc ceva nou. Pur și simplu mi-au ajuns până în gât mesajele pro referendum, pe care am început să le primesc pe Facebook... în privat. Mesajul meu pentru așa-zişii creștini (voi ajunge și la asta) e următorul: Oameni buni, lăsați-mă în pace, lăsați-mă să votez cum vrea sufletul meu... sau chiar să stau acasă. Credeți-mă, sunt capabilă să decid singură ce cauză susțin.

Sunt mai multe puncte din care poate fi privită situația. Cel mai penibil, în opinia mea, e legat de bani. Chiar trebuia să cheltuim o sumă cu atâtea zerouri pentru a schimba câteva cuvinte în Constituție? E mai mult decât absurd, luând în considerare faptul că nici la momentul actual cuplurile gay nu au dreptul să se căsătorească. Efectiv nu văd sensul.

Mergând mai departe, nu pot să nu râd când îmi amintesc de mențiunea "ne vor lua copiii". Realizați că oamenii aceia trăiesc și acum printre noi, nu-i așa? Aveți impresia că legea care le interzice căsătoria îi oprește cu ceva? Răpirea tot răpire e. Ah, stați, am luat-o eu pe arătură. Copiii la care vă referiți sunt de fapt cei de care nu îi pasă nimănui. E vorba de acele suflete nevinovate care zac în centrele de plasament. Chiar ar fi atât de rău să aibă două mame ori doi tați în loc să fie singuri pe lume? Sunt nenumărați copii crescuți de mamă și bunică, pentru că tatăl s-a stins din viață sau a dat bir cu fugiții.

Nu mă luați cu exemplul negativ asupra pruncului, deoarece știm cu toții cât de greu decurge procesul de adopție în România. Se fac teste psihologice. Și, ca să fiu sinceră, eu una cred că e normal ca unui copil să îi fie explicat că unele persoane sunt diferite. Asta nu înseamnă că fiul vostru va da fuga în acea clipă să sărute un alt băiat. Mă rog, depinde cum l-ați crescut. Trec mai departe fiindcă aş atinge o temă mult prea sensibilă.

La sfârșitul lunii iunie am revenit din Spania, unde am trăit pentru cinci luni. Căsătoria între persoanele de același sex e legală acolo. Știți care a fost cel mai surprinzător lucru pe care l-am văzut? Doi băieți se țineau de mână. Wow! Și am călătorit prin toate părțile, nu am stat doar în orășelul meu Erasmus. În schimb, am dat peste cupluri "normale" care mai că înmulțeau populația în mijlocul străzii. Bineînțeles că nu e ceva nou, se întâmplă asta zi de zi și în România. Așadar, cred că ar fi mai bine să scoatem decența din discuție.

Dacă până acum nu mi-am făcut dușmani, treaba asta se schimbă cu certitudine. Cum îndrăzniți să aduceți credința drept argument de temelie pro referendum? Voi, creștinilor, ați citit Biblia? Eu am făcut-o. Noul Testament, cel pe care suntem îndemnați să îl urmăm cu sfințenie, ne propovăduiește iubirea. Ni se spune să ne iubim unii pe alții și să nu judecăm, pentru a nu fi judecați. Dumnezeu e iubire și iertare. Noi de ce nu suntem astfel? Vă credeți fără de păcat, gata să aruncați cu pietre? Ce ar trebui să aruncați cu adevărat e o privire în oglinda sufletului. Nimeni nu e perfect.

Înainte de a-mi trimite critici, vreau să mai adaug ceva. Sunt destul de implicată în subiect pentru că, într-o oarecare măsură, e vorba și despre cei asemenea mie - cei cu dizABILITĂȚI. Dacă nu puteți accepta homosexualii, care nu au practic nicio problemă, cum ne puteți accepta pe noi? Vă interesează atât de mult ce fac ei acasă, între patru pereți, în intimitate, iar pe mine, care sunt cum sunt fizic, vreți să spuneți că mă înțelegeți? Foarte amuzant.

În cazul în care nu am fost suficient de clară: nu, nu voi merge în acest weekend la referendum. Voi sta acasă. De fapt, și mai bine, voi merge la cursuri și la Toamna Orădeană. E mult mai interesant.