Pagini

marți, 6 noiembrie 2018

Sănătatea se învață... de mic

Sursa: Pixabay
Fac modulul psiho-pedagogic, iar azi tocmai am avut prima zi de practică. După 3 ani lungi cât o viață, m-am întors la liceu. Am stat frumos în bancă și l-am ascultat pe domnul profesor, asemenea tuturor elevilor săi.

Și, asistând astfel, am avut timp să îi observ pe acești copii ce în curând vor prelua frâiele propriilor vieți. Mi-am amintit că nu cu foarte mult timp în urmă am fost şi eu în locul lor.

Am visat cu ochii deschiși la un viitor incert și nu m-am gândit că el e influențat, în primul și în primul rând, de acțiunile mele din prezent. Am greșit.

M-am hotărât să mai păstrez puțin alura de "doamna profesoară", schimb doar economia cu educația pentru sănătate, și să pun cărțile pe masă.

Cariera luminoasă de mai târziu e condiționată de echilibrul dintre corp și minte. Nu, nu sunt radicală, ci realistă. Avem atâtea opțiuni de mâncare sănătoasă la dispoziție, dar noi ne cramponăm asupra chimicalelor întâlnite în supermarket...

Ne mai mirăm de ce la 30-40 de ani, o grămadă de oameni sunt bolnavi de diabet sau au probleme cu stomacul? Asta ca să nu vorbesc despre mult temutul cancer.

Formarea unei diete echilibrate se face încă din copilărie.

Aşadar, dacă aș avea acum în fața mea un grup de părinți, bunici sau alte persoane responsabile de modelarea noilor generații, le-aş spune cam așa...

Nu lăsați lucrurile la voia întâmplării! Un suc băut din când în când nu îi va face rău în 10 ani micuțului, dar nu același lucru îl pot spune dacă e vorba de un obicei. Zahărul e peste tot.

Indiferent dacă mâncăm un produs dulce sau unul sărat, zahărul e la loc de "cinste". Cât despre E-uri... nici nu am cuvinte.

Și atunci de ce să le cumpărăm îngerașilor fel și fel de snacks-uri, dulciuri sofisticate sau sucuri acidulate?

Majoritatea dintre dumneavoastră au trăit în perioada comunistă. Pe vremea aceea nu aveați acces la prea multe alimente și e de la sine înțeles că doriți să compensați lipsa de atunci prin răsfățul copiilor.

Oricum, există o alternativă ce nu atentează la sănătatea lor. Ba nu, o face: într-un mod pozitiv. Aceasta conține vitamine, minerale și tot ceea ce au nevoie corpurile aflate în creștere (și nu numai ele).
 
Sursa: sanovita.ro/blog
Mă gândesc acum la migdale, caju, semințe de chia, curmale, smochine și chiar miere de Manuka. Lista e mult mai lungă de atât, însă timpul nostru e limitat. Vă dau rapid un exemplu.

Știați că mierea de Manuka e bună practic pentru întregul organism? Face minuni în privința creșterii imunității, însă e la fel de utilă pentru curățarea dinților, acnee sau tratarea ciupercii piciorului. Desigur, fiecare afecțiune are propriul tip de administrare.

Important e să ne deschidem la nou.
 
Sursa: Pixabay
Hai să mai spun ceva, mai concret. Semințele de chia fac un mic dejun a-ntâia! Ele pot fi adăugate într-un smoothie de fructe sau combinate cu cereale și lapte. Ah, era să uit de budinca de chia cu ciocolată. E un deliciu culinar, nu alta!

Secret: o lingură de semințe de chia împreună cu trei linguri de apă pot fi folosite ca înlocuitoare pentru un ou.

Puteți găti astfel, fără probleme, biscuiți, torturi, brioșe și inclusiv pâine. Vă vine să credeți?

Prichindelul sau adolescentul e dependent de paste? E absolut în regulă, toți avem viciile noastre și nu avem dreptul să judecăm. Putem face altceva.

Trecem la o opțiune sănătoasă: pastele integrale. Poate că va face nazuri prima oară când le va vedea în farfurie, însă se va îndrăgosti într-o clipă de textura lor diferită.

Sunt atâtea alte trucuri ce așteaptă să fie descoperite... nici nu vă puteți închipui! Trebuie puțin spirit de aventură, ce-i drept, dar avantajele sunt mai aproape decât par.

Dacă vrem ca noile generații să facă o schimbare, trebuie să le oferim o bază propice. Copiii de azi vor fi adulții de mâine şi au nevoie de resurse fizice pentru a putea căpăta apoi intelectuale. Sănătatea vine din familie, până la urmă.

A sosit momentul să închei... apoteotic. Ştiți ce e culmea?

Mulți oameni dau vina pe banii puțini pentru alimentația proastă. Adevărul e că majoritatea alimentelor sănătoase enumerate de mine adineauri sunt mult mai ieftine decât un singur kilogram de carne. Cred că asta spune suficient...

Sunt sigură că te-a șocat abordarea mea serioasă din acest articol. Eu sunt în general glumeață și iau cam totul la mișto. Eh, n-o lua personal. Deviza mea e că, dacă eu iau viața în râs, nu mă va lua nici ea prea în serios și nu va fi dură cu mine.

Totuși, principiul meu magic nu s-a aplicat de această dată. Râdem și glumim despre mai orice, dar cu sănătatea nu ne jucăm. E un subiect aparte, ce merită un respect deosebit. Atât am avut de zis scris...

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2018 J

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu