E iubirea ca în povești?

Sursa: www.sidonia.ro

Cititul a fost aproape dintotdeauna una dintre pasiunile mele. Nu mi-aş vedea existența fără lectură, cu atât mai puțin fără frumoasele romane de dragoste, care încă îmi dau speranța că aceasta există și că poate la un moment dat va apărea și în viața mea.

Așadar, atunci când am primit o carte cadou, reeditată, a autoarei Sidonia Drăguşanu, nu m-am putut abține să nu o devorez!

"Într-o gară mică" prezintă într-un fel aparte relația de cuplu, cum era ea văzută în urmă cu un secol. Cunoașterea omului iubit era văzută ca un adevărat ritual, cu nuanțe ale personalității, cu timiditate și deschidere largă a inimii.

Astăzi lucrurile stau complet diferit. Vorbim adesea despre feminism, însă pare că acesta a dispărut cu desăvârșire de pe fața pământului.

Sursa: Pixabay

M-am recunoscut enorm în personajul principal. Dudu îmi seamănă... sau poate eu ei. Avem aceeași sete de a vedea bunul în oameni, de a le proiecta trăsăturile ideale și a-i pune pe un piedestal.

Ei bine, e greșită abordarea și, fiindcă vârsta mea e puțin mai înaintată decât a acestei fetişcane ce tocmai a terminat liceul, n-aş (mai) proceda la fel. Încrederea trebuie câștigată, nu se pune pe tavă.

În trecut am acționat și eu din impuls, asemenea ei, și am suferit. Acum cred că dragostea se trăiește puțin și cu mintea. Trebuie gândite lucrurile înainte de a te arunca la mila iubirii.

Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos sunt numai în basme. Oamenii au calități și defecte, iar uneori nu suntem compatibili unii cu alții și pace. Prin urmare, e indicat să analizăm cu grijă situația. Nu strică o combinație între inimă și creier... Crede-mă că știu prea bine despre ce vorbesc.

În momentul de față par o insensibilă. Însă, cu toate că dragostea merită orice sacrificiu, e important ca ceea ce simțim să facă parte din acea categorie. În romanele de dragoste lucrurile se termină frumos, dar realitatea nu e mereu așa. Dacă stăm și ne gândim, suferința are și ea farmecul ei.

Piedici sunt și vor fi întotdeauna. În povești ele trec ca prin minune, dar în realitate ne mai și poticnim. Calmul ar trebui să dicteze relația.

Un mit vreau să demontez neapărat. Relațiile cu scântei (de scandal) funcționează în cărți, dar foarte rar și în realitate. Multă vreme am tânjit după certuri cu patos, dar s-au dovedit a nu fi tocmai atât de palpitante. În schimb, sunt consumatoare de timp și energie. Împăcarea cea dulce nu merită efortul.

Astfel, ideea e că aş prefera să am răbdare și să cunosc omul de alături. O căsătorie în pripă duce în marea majoritate a timpului la un divorț în același ritm.

Iar când prietenia se pune în calea iubirii, e grav. Tind să spun cu hotărâre că aș fi egoistă. Dacă prietena mea cea mai bună ar avea sentimente pentru același tip ca și mine, ar fi demn să se retragă cea care realizează că nu el e șansa ei la fericire.

Sursa: Pixabay

Deși izvorâtă într-un mod neobișnuit ("Într-o gară mică"... sau chiar tren), prietenia dintre Dudu și Luiza este una deosebită, iar caracterele lor diferite le apropie și mai mult. Însă cine ar fi crezut că se vor îndrăgosti fix de același bărbat?

Nu e ieșit din comun faptul că fetele au mustrări de conștiință în ceea ce privește sentimentele lor față de Petru, doar că una trebuie să iasă din "joc". Din nefericire, asta schimbă cu desăvârșire cursul prieteniei...

În teorie sună ușor și logic. După cum bine știm, viața bate filmul – în cazul nostru cartea. Cu toate că eram o copilă și nu pot afirma că a fost ceva extraordinar, am trecut prin experiența de mai sus.

Chiar fata respectivă îmi spusese că băiatul pe mine mă considera drăguță (nu mă judeca, la 13-14 ani însemna mult) cu câteva zile înainte de a-mi da vestea că îl place și ea. Pot zice că a fost moartea pasiunii. Cert e că niciuna dintre noi n-a simțit până la urmă fiorii primei iubiri reale alături de el.

Privind retrospectiv, îmi dau seama că nu a fost să fie. Deşi numai numele băiatului mi-a făcut inima să bată mai tare ani de-a rândul, am ales prietenia și nu am regretat niciodată.

În copilărie / adolescență treci repede peste fazele stânjenitoare, dar la maturitate riști să rămână o pată asupra oricăreia dintre relații. Indiferent ce ai alege, va fi o schimbare. Sunt decizii greu de luat atât în realitate, cât și în literatură.

Și, oricât de strălucitoare ar fi iubirea în cărți, să nu uităm că ele au fost scrise în general de femei. Romantismul e ridicat acolo la nivel de artă, ceea ce rareori întâlnim în viața cotidiană.

Nu ne rămâne decât să ne adaptăm și să apreciem micile bucurii ale unei relații. Nimic nu se compară cu emoția transmisă de fluturașii din stomac la vederea omului iubit!

Eu încă stau și aștept să mă lovească Cupidon, cu o săgeată de a lui. Între timp, citesc cu jind despre cum era văzută ca o zeiță femeia în literatura interbelică și mă gândesc că acolo se găsește secretul îmbinării perfecte a relației de cuplu cu o carieră înfloritoare. Poate că dragostea mea ca în povești e imediat după colț...

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019