Pagini

miercuri, 6 martie 2019

Nisipul mă cheamă la el...

Arhiva personală
Îmi amintesc întotdeauna cu drag de copilărie, iar uneori mă lovește nostalgia. Ca acum. Dacă eu visez cu ochii deschiși, neapărat trebuie să o faci și tu alături de mine, iar cel mai simplu mod e acela de a-ți povesti ce îmi trece prin cap.

Gândul m-a purtat de această dată la prima mea vacanță. Simt că s-a scurs o viață de atunci, chit că pentru tine 9 ani poate nu pare un timp incredibil de lung. Ei bine, când vârsta ta e de 23, 9 ani reprezintă aproape jumătate de viață.

Am fost în tabere pentru copii, dar nu pot spune că am avut o vacanță adevărată până în vara de la sfârșitul clasei a 7-a. Atunci am văzut pentru prima oară marea și am fost fermecată. Hai s-o luăm cu începutul.

E vara anului 2010 și sunt în gară. Mă uit cu frică la trenul cu nenumărate vagoane din fața mea, gândindu-mă că, după aproximativ 20 de ore petrecute în cușeta lui înghesuită, voi ajunge în Mangalia și voi vedea marea. Mi se va îndeplini un vis.

Urc împreună cu mama, sora mea, iubitul ei (actual soț) și o familie a cărei membri ne sunt prieteni în tren. Fără să realizez măcar ce fac, încep să plâng. Știu că serviciul tatălui meu se desfășoară mai mult vara și îi e imposibil să plece cu noi, dar mi se sfâșie inima atunci când văd cum ne face cu mâna de pe peron. Dacă am o slăbiciune pe lumea asta, tata e aceea.

Lacrimile mele sunt total înlocuite de zâmbete orbitoare în momentul în care pășesc pentru prima oară pe plajă. Mă rog, roțile scaunului meu o fac, însă îți garantez că senzația e aceeași. Închipuie-ți că pur și simplu radiez. 
Arhiva personală
Imediat insist ca mama să mă așeze pe saltea, pentru a-mi putea răsfira nisipul printre degete. Eu sunt atipică, nu mi-am dorit cu ardoare să simt valurile mării cum trec pe lângă mine, ci am vrut să simt în mâinile mele textura fină a nisipului.

Bineînțeles că mai apoi am fost instalată în colac și, știind să înoate, cumnatul meu m-a luat cu el și am mers până la limita permisă în apă. M-am simțit mică în mare, ca un firicel de nisip pe plajă.

Și totuși, deși am trăit senzații complet noi, ziua care mi-a rămas pentru eternitate în amintire, pe care mereu mi-o voi aminti ca fiind ieri, a fost excursia în Constanța.

Ca să înțelegi mai bine ce urmează să povestesc, trebuie să ştii că am fost într-un fel de tabără la mare. Au fost acolo multe alte familii cu copii speciali, asemenea mie (modestie pură) și nu numai. Grupul nostru din Oradea a fost destul de mare, însă ne-am împrietenit și cu alții.

Așa am cunoscut o profesoară din Vâlcea, care a venit în vacanță cu o serie de elevi. Acei copii nu aveau niciun fel de problemă. Eu m-am atașat rapid de acel grup și doamna ne-a propus să îi însoțim într-o excursie.

Am vizitat în acea zi minunată Delfinariul, toate magazinele posibile de suveniruri, am dat o raită de-a lungul tuturor stațiunilor și... ne-am plimbat cu telegondola. A fost cea mai captivantă experiență a mea de până atunci.

Am iubit sentimentul de înălțime, de stăpânire asupra a tot ce e pe pământ. Evident că s-a amplificat totul atunci când am călătorit cu avionul. Ce reiese din asta? Că am aere de superioritate. Glumesc... sau nu. Cert e că mă simt liberă în aer. Atunci am simțit cu adevărat că Dreptul la vacanță este unul fundamental şi că ar trebui recunoscut prin Constituție.

A fost cu atât mai intens totul, cu cât vedeam foarte clar peste ce treceam. Am avut o priveliște superbă! Astfel am realizat că merită să faci o vacanță în România. Sigur, e frumos să mergi în străinătate, dar avem și noi bogățiile noastre. E important să ne bucurăm de ele.

Restul zilelor am strâns scoici și alte minunății. Nu, nu sunt vreo ciudată, dar am găsit atunci o pietricică în formă de inimă, pe care o păstrez chiar și acum. E norocoasă... pentru că așa vreau eu să fie. Ea îmi amintește că marea mă iubește și așteaptă cu drag să mă întorc la ea. O voi face… cât de curând.

Aceasta a fost prima mea vacanță, care a devenit etalon pentru toate celelalte ce au urmat. Nu are rost să mai spun că niciuna nu a fost la fel. E un ideal ce nu va putea fi depășit vreodată...
 
Tu unde ți-ai petrecut prima vacanță? În cazul în care eşti în situația mea şi îți faci deja bagajele, să știi că Christian Tour susține Dreptul la vacanță și te invită în locații incredibile!

Nu mai sta pe gânduri şi planifică-ți vacanța cu Christian Tour! Meriți să te distrezi, iar cele mai frumoase amintiri provin din călătorii.



Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu