A trecut și al doilea "sezon" al
meu din maratonul SuperBlog. Sincer, nu
reușesc să îmi dau seama cum s-a scurs timpul. S-a întâmplat totul extrem
de repede, contrar ediției din toamnă.
Dacă în urmă cu câteva luni am avut
multiple căderi nervoase până ce am dus concursul la sfârșit, de această dată
am fost mai relaxată. Probabil că primăvara
e de vină, ea și vremea frumoasă de
afară ce îmi umplu inima de bucurie.
Am ajuns pe locul 32 din 50 de finaliști (cei care au scris pentru toate cele
18 probe). Nu ştiu dacă e bine sau rău. Data trecută m-am situat pe cea de a
56-a poziție din clasament, astfel încât pot zice că acum a fost o
îmbunătățire. Totuși, au fost mai mulți concurenți atunci și am simțit
presiunea la un alt nivel.
Am pornit în forță luna martie, hotărâtă să
nu mă ajungă (iar) din urmă termenele limită. A mers vreo două săptămâni bine
și, bineînțeles, apoi m-am întors la scrisul în viteză, pe ultima sută de
metri.
Ce pot să spun, mă pricep la încărcatul
articolelor pe platformă în ultimele 10 minute, fac adesea la fel și atunci
când vine vorba de proiectele pentru facultate. Nimic nu se compară cu
adrenalina din acele momente, când vocea interioară îmi joacă feste și îmi repetă
întruna: "nu apuci să termini în
timp util, dă-te bătută!"
Având în vedere că mă declar oficial
finalistă, e clar că mi-am demonstrat
mie că pot. Și, chiar dacă am impresia că am avut note mai mari la ediția
de SuperBlog din toamnă, am învățat din
nou o mulțime de lucruri. Despre mine. Despre scris. Despre oameni.
Mă întristează să văd persoane cu
experiență în blogging, care nu ştiu să piardă cu eleganță. Chiar sunt premiile
atât de importante, încât să ne certăm cu X și Y pentru ele? Noi şi cititorii trebuie să ne știm
valoarea, nu are legătură cu juriul.
În opinia mea, faptul că simțim nevoia să
evidențiem ce articol bun am avut și că nu a fost suficient de apreciat, e
dovadă de nesiguranță. Trebuie să ne
asumăm că, indiferent ce am scrie, e subiectivitate la mijloc. Nu oricui îi
place, de exemplu, stilul meu. Ar fi prea frumos să fie așa.
Asta ca să nu mai menționez că într-un concurs comparația primează. E
limitat numărul premiilor, n-ai cum să îi mulțumești pe toți.
Dacă timpul îmi va permite, cu siguranță
voi intra din nou în "horă" în luna octombrie. Între timp vreau să profit de frumusețea florilor înmiresmate şi de
soarele strălucitor, care îmi vor da idei de subiecte cu care să vă încânt în
continuare.
O urare vă mai fac și vă las liberi până
săptămâna viitoare. Vă doresc să fiți
fericiți nu numai de sărbători, ci în fiecare zi! Nu adunați mâhnire în
suflete, învățați din experiențele pe care le trăiți! Rezultatele se vor vedea
pe termen lung...