SuperBlog – un concurs ce dezvăluie trăsături de caracter

A trecut și al doilea "sezon" al meu din maratonul SuperBlog. Sincer, nu reușesc să îmi dau seama cum s-a scurs timpul. S-a întâmplat totul extrem de repede, contrar ediției din toamnă.

Dacă în urmă cu câteva luni am avut multiple căderi nervoase până ce am dus concursul la sfârșit, de această dată am fost mai relaxată. Probabil că primăvara e de vină, ea și vremea frumoasă de afară ce îmi umplu inima de bucurie.

                                                       

Am ajuns pe locul 32 din 50 de finaliști (cei care au scris pentru toate cele 18 probe). Nu ştiu dacă e bine sau rău. Data trecută m-am situat pe cea de a 56-a poziție din clasament, astfel încât pot zice că acum a fost o îmbunătățire. Totuși, au fost mai mulți concurenți atunci și am simțit presiunea la un alt nivel.

Am pornit în forță luna martie, hotărâtă să nu mă ajungă (iar) din urmă termenele limită. A mers vreo două săptămâni bine și, bineînțeles, apoi m-am întors la scrisul în viteză, pe ultima sută de metri.

Ce pot să spun, mă pricep la încărcatul articolelor pe platformă în ultimele 10 minute, fac adesea la fel și atunci când vine vorba de proiectele pentru facultate. Nimic nu se compară cu adrenalina din acele momente, când vocea interioară îmi joacă feste și îmi repetă întruna: "nu apuci să termini în timp util, dă-te bătută!"

Având în vedere că mă declar oficial finalistă, e clar că mi-am demonstrat mie că pot. Și, chiar dacă am impresia că am avut note mai mari la ediția de SuperBlog din toamnă, am învățat din nou o mulțime de lucruri. Despre mine. Despre scris. Despre oameni.

                                    

Mă întristează să văd persoane cu experiență în blogging, care nu ştiu să piardă cu eleganță. Chiar sunt premiile atât de importante, încât să ne certăm cu X și Y pentru ele? Noi şi cititorii trebuie să ne știm valoarea, nu are legătură cu juriul.

În opinia mea, faptul că simțim nevoia să evidențiem ce articol bun am avut și că nu a fost suficient de apreciat, e dovadă de nesiguranță. Trebuie să ne asumăm că, indiferent ce am scrie, e subiectivitate la mijloc. Nu oricui îi place, de exemplu, stilul meu. Ar fi prea frumos să fie așa.

Asta ca să nu mai menționez că într-un concurs comparația primează. E limitat numărul premiilor, n-ai cum să îi mulțumești pe toți.

Dacă timpul îmi va permite, cu siguranță voi intra din nou în "horă" în luna octombrie. Între timp vreau să profit de frumusețea florilor înmiresmate şi de soarele strălucitor, care îmi vor da idei de subiecte cu care să vă încânt în continuare.

O urare vă mai fac și vă las liberi până săptămâna viitoare. Vă doresc să fiți fericiți nu numai de sărbători, ci în fiecare zi! Nu adunați mâhnire în suflete, învățați din experiențele pe care le trăiți! Rezultatele se vor vedea pe termen lung...