Pagini

joi, 26 ianuarie 2017

Dear younger me

[below in English]

Astăzi este despre mine. Nu e o zi deosebită, dar am hotărât să o transform în una. M-am gândit la mine, la felul în care am evoluat și la ce mi-aș dori să fi știut mai devreme. Am decis să-mi scriu. Dacă aș putea da timpul înapoi, aș schimba multe. Sau poate nu. Fiecare dintre noi e suma tuturor evenimentelor trăite, a acțiunilor și a deciziilor luate până în acest moment. Sunt ceea ce trebuie să fiu. Totuși, dacă aș avea șansa, mi-aș da câteva sfaturi pentru a mă ajuta să depășesc mai ușor obstacolele ivite în cale. Pentru mine e târziu, am învățat aceste lucruri pe propria piele, dar sper ca rândurile de mai jos să fie utile altor tineri fizic sau sufletește. Așadar, Dana, cea căreia îi scriu acum, poți fi chiar tu.


Dragă Dana,

A trecut timpul, ai crescut și acum ești gata să muți până și munții din loc pentru a-ți atinge obiectivele. Îți apreciez ambiția și perseverența, pe care te rog să le păstrezi pentru toată viața la fel de înflăcărate, dar ai grijă în ce le investești. Nu totul merită dedicarea ta, iar pentru unii oameni chiar nu are rost să lupți. Dacă cineva vrea să plece din viața ta, dă-i drumul. Degeaba ții cu forța o prietenie în care nu te mai simți împlinit, căci inevitabilul se va produce. Vei vedea că foarte puțini oameni, ce îți sunt acum alături, vor rămâne peste ani.

Nu vreau să te sperii, intenția mea e să te previn ca să nu ajungi să suferi mai târziu. Pe cine încerc să păcălesc? Ești mult prea încăpățânată ca să asculți de cineva. Faci numai ce te "taie" capul și nu asculți nimic din ceea ce ți se spune. Trebuie să mai lucrezi la aspectul acesta. Oamenii nu îți dau un sfat pentru că îți vor răul, cu atât mai puțin ar face asta părinții tăi. Sunt conștientă că nu e prima dată când ți se spune asta, doar că ar cam fi cazul să iei în considerare aceste cuvinte. Dezvoltă-ți abilitatea de a asculta, nu ai cum să le știi pe toate. Oricum, revenind la prieteni, nu trebuie să îți faci griji, vor apărea alți oameni ce vor umple golul lăsat în inima ta și alături de care vei evolua ca om. 

Învață să fii mai detașată și să nu mai pui atâta suflet pentru toate mărunțișurile. Vei realiza la un moment dat că nu înseamnă nimic ceea ce cred alții despre tine. Pierzi mult prea multă energie încercând să faci ca totul să îți iasă perfect, iar perfecțiunea nu se poate atinge. Viața e frumoasă prin imperfecțiunile ei.

Trăiește mai mult în prezent și nu lăsa anii să treacă pe lângă tine privind la viitorul ideal. Nu spun să nu îți faci planuri sau să nu visezi, pentru că te cunosc și știu prea bine că nu ai putea trăi astfel, ci să apreciezi clipa de acum în timp ce lucrezi la îndeplinirea dorințelor tale. Ai visuri mărețe, însă află că lucrurile se mai schimbă. "Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg". Fii dispusă să te adaptezi și renunță la argumentul de copil răzgâiat "fac asta pentru că așa vreau eu". Nu e neapărat să devii ceea ce îți dorești acum. Ai fi surprinsă să afli spre ce carieră te vei îndrepta peste câțiva ani. Nu, n-am de gând să-ți spun și să stric surpriza. Toate se vor întâmpla la timpul lor.

Cred că ajunge pentru un moment. Nu vreau să te plictisesc și nici să îți spun prea multe. Ceea ce nu ți-am scris eu, îți va spune piesa de mai jos. Mai sunt și alte secrete pe care viața abia așteaptă să ți le împărtășească. Nu uita: fii tu însăți întotdeauna! Ești specială și de neînlocuit. 


Cu toată dragostea,
tu din viitor


-----------------------------------------------------------------------------


Today it's about me. It's not a special day, but I decided to turn it into one. I thought about myself, the way I evolved and what I would like to have known earlier. I decided to write me a letter. If I could go back in time, I would change a lot of things. Or maybe not. Each of us is the sum of all the lived events, actions and decisions taken so far. I'm what I have to be. However, if I would have the chance I had given some advice to myself in order to help me overcome the obstacles. For me it's late, I learned these things on my own skin, but I hope the lines below will be useful to other young people physically or spiritually. So, Dana, who I am writing to now, can be you.


Dear Dana,

Time has passed, you have grown up, and now you are ready to move even the mountains from their place to reach your goals. I appreciate your ambition and perseverance, which I ask you to keep for all your life, but take care on what you invest. Not everything deserves your dedication, and for some people there is really no point to fight. If anyone wants to leave your life, let him go. It's a waste for you to force a friendship in which you no longer feel fulfilled, the inevitable will occur. You will see that few people, who are now with you, will stay after years.

I do not want to scare you; my intention is to prevent you from suffering. Who am I trying to trick? You are too stubborn to listen to someone. You only do what "cuts" your head and you do not listen anything that others say to you. You need to work on this. People do not give you advice because they want to harm you, the less your parents would do so. I am aware that this is not the first time when someone is telling you this; it's time for you to consider these words. Develop your ability to listen; you cannot know it all. Anyway, coming back to friends, you do not have to worry; there will be other people who will fill the gap left in your heart and with whom you will evolve as a person.

Learn to be more detached and not to put so much soul in all the small things. You will realize at some point that does not matter what anyone else thinks about you. You waste too much energy trying to make everything perfect; perfection cannot be achieved. Life is beautiful through her imperfections.

Live longer in the moment and do not let the years pass by you waiting for the ideal future. I'm not saying that you should not make plans or dream, because I know you and I know too well that you could not live like that, but appreciate the moment as you work to fulfill your wishes. You have great dreams, but learn that things are changing. "The plan from home does not match the one in the fair." Be willing to adapt and give up the argument of a spoiled child, "I do that because I want it." It's not necessary to become what you want now. You'd be surprised to find out what career you're going to choose in a few years. No, I'm not going to tell you and ruin the surprise. Everything will happen in its time.

I think it's enough for now. I do not want to bore you or to tell you too much. What I did not write to you will tell you the song from the above. There are other secrets that life is just waiting to share you. Do not forget: always be yourself! You are special and irreplaceable.
 
With all the love,
you from the future

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu