Niciodată nu e prea târziu / It's never too late

[below in English]

Din ce în ce mai des aud oameni spunând că nu ştiu ce să facă în viaţă. Mai sunt şi persoanele care toată viaţa s-au pregătit pentru un anumit domeniu şi au realizat brusc că vor altceva. Printr-a doua variantă am trecut şi eu în clasa a 11-a, atunci când am decis să dau o viitoare carieră strălucită (speram eu) de avocat pe una plină de cifre a unui economist. Nu regret schimbarea, nici pe departe, dar aveam impresia aceea de copil că alegerea facultăţii implica cu certitudine până şi numele postului de lucru pe care il voi ocupa într-o bună zi. Nici nu mai ştiu în momentul de faţă dacă mi-aş dori acea titulatură.

Sunt în cel de-al doilea an de studenţie şi am realizat că n-am nici cea mai mică idee spre ce să mă îndrept, fapt care mă aduce în situaţia de la începutul articolului. Toată viaţa mi-am făcut planuri pentru viitor şi am început să cred că asta este ceea ce îmi dă puterea de a merge înainte, de a continua lupta. Aveam totul planificat, pas cu pas. Am ajuns pentru prima dată în punctul în care nu ştiu ce urmează.

Îmi place specializarea aleasă, însă am început să iau în considerare şi alte variante. De exemplu, mai nou cochetez cu scrisul. Nu zic că mă pricep, dar îmi place şi o pasiune poate evolua frumos. Poate voi îmbina cele două variante sau o voi găsi pe a treia. Cine ştie?! Până atunci mă voi bucura de fiecare moment şi la timpul potrivit sunt sigură că decizia va veni de la sine.

E important să trăim clipa şi să ne urmăm pasiunile. Nu contează că eşti la început de drum sau ai o vârstă respectabilă. Dacă ţi-a venit ideea unei schimbări de perspectivă şi simţi că e dumul cel bun, încearcă. E mai bine să regreţi faptul că ai eşuat decât că nu ai încercat.


-----------------------------------------------------------------------------

More and more often I hear people saying that they do not know what to do in life. There are also people who have been trained for a certain area all their lives and suddenly realized that they wanted something else. I've been through the second situation when I was in the 11th grade and I decided to give up on a brilliant future career (I hoped) as a lawyer to one as an economist. I do not regret the change, not even by far, but I always had the impression that the choice of faculty certainly implies even the name of the job I will be occupying one day. I do not know at the moment whether I would like that title or not.

I am in the second year of my studies and I've realized that I have no idea of what I want to do, which brings me to the situation from the beginning of the article. All my life I made plans for the future and I began to think that this is what gives me the power to go forward, to continue the struggle. I had everything planned, step by step. For the first time of my life I got to the point where I do not know what to do next.

I like the chosen specialization, but I started to consider other variants. For example, I like to write. I do not say I'm good at writing, but I like it and a passion can evolve nicely. Maybe I will merge the two variants or I will find the third one. Who knows?! Until then I will enjoy every moment and at the right time I'm sure the decision will come by itself.

It's important to live in the moment and to follow our passions. It does not matter that you are at the beginning of your life or that you have a respectable age. If the idea of ​​a change of perspective came to you and you feel that it's a good call, try it. It's better to regret that you failed than that you didn't try.