Pagini

duminică, 1 ianuarie 2017

Depăşirea stărilor negative / Overcoming negative moods

Viaţa e presărată cu bucurie şi tristeţe, zile bune şi zile…mai puţin bune. E normal să avem momente de fericire dusă la extaz, dar şi să suferim. Singura diferenţă între cele două sentimente fiind că fericirea trebuie trăită la maxim, iar suferinţa trebuie depăşită. Există clipe în care e mai bine să lăsăm durerea să ne înghită şi să ne poarte spre lumea ei ce pare nesfârşită, dar la un moment dat e nevoie să ne ştergem lacrimile şi să privim cu încredere spre viitor.

Uneori nici măcar nu e ceva serios, pur şi simplu e vremea naşpa şi nu avem chef de nimic sau n-am dormit bine, mă rog, ceva nesemnificativ. În orice caz, este esenţial să trecem peste, să facem o activitate care să ne ridice moralul şi să ne scoată de la naftalină motivaţia de a trăi.

Fiecare om are propriile remedii împotriva stărilor deprimante. Mai jos vei vedea cele 5 variante care reuşesc să îmi îndepărteze de fiecare dată starea negativă.


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Life is sprinkled with joy and sadness, good days and days ... less good. It is normal to have moments of happiness brought to ecstasy, but also to suffer. The only difference between the two feelings is that happiness must be lived to the maximum, and suffering must be overcome. There are moments in which it is better to let the pain swallow us and take us to its world that seems endless, but at some point we need to erase our tears and look with confidence to the future.

Sometimes it's not even serious, it's just the bad weather and we do not feel very active or we didn't sleep well, whatever, something insignificant. In any case, it is essential to get over it, to do an activity that will raise our morale and will bring us the motivation to live.

Everyone has their own remedies against depressing feelings. Below you will see the five activities that manage to always remove my negative status.



1.        O carte bună / A good book



Cititul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Nu m-aş putea vedea într-o lume fără cărţi. Îmi plac în special romanele fantasy şi cele de dragoste, însă în ultimul an am devenit mai preocupată de evoluţia mea şi am savurat câteva cărti de autodezvoltare.  Atunci când citesc, intru în lumea personajelor şi pentru moment uit de lupta pe care o duc în realitate.

Reading has always been one of my passions. I could not see myself in a world without books. I like fantasy and love novels in particular, but in the last year I became more concerned with my evolution and enjoyed some books of self-development. When I read, I enter into the characters world and I forget about the struggle from the reality.


2.       Maraton de episoade / A marathon of episodes



Simt nevoia din când în când să iau un serial şi să văd un sezon într-o singură zi. Mi se întâmplă rar, fiindcă prefer cititul, dar au şi serialele farmecul lor. Îmi pun căştile în urechi şi cât timp privesc ecranul laptop-ului nu mai există nimic în jurul meu. Evident, urmăresc mai multe seriale cu personaje fantastice, dar m-au acaparat “Suits” şi “Lie to me”.

From time to time, I feel the need to choose a serial and to see a season in one day. It happens to me rarely, because I prefer to read, but the serials also have their charm. I put my headphones in my ears and as long as I watch the laptop screen there is nothing around me. Obviously, I watch more serials with fantastic characters, but I love "Suits" and "Lie to me".


3.       Natura / The nature



Iubesc plimbările în natură. Îmi place să admir peisajele şi să inspir aerul proaspăt, mult prea poluat în oraş. Mă relaxează privitul soarelui, deoarece atunci când îi văd strălucirea îmi amintesc cât de frumoasă e viaţa. Lucrurile mărunte fac diferenţa. O asemenea ieşire din cotidian mă umple de energie şi îmi oferă pace interioară.

I love to walk in the nature. I like to admire the scenery and to inspire fresh air, which is too polluted in the city. The view of the sun relaxes me, because when I see its brightness I remember how beautiful the life is. Little things make the difference. Such an escape of the daily routine fills me with energy and gives me inner peace.


4.       Scrisul / Writing



Când ceva mă apasă şi ştiu că nimeni nu poate înţelege prin ceea ce trec, mă apuc şi scriu. De multe ori mă amuz citind mai târziu problema “existenţială” prin care am trecut, doar că în acel moment scrisul mă eliberează de stres şi asta e tot ce contează. Sinceră să fiu, am observat că cele mai interesante lucruri le-am aşternut pe foaie când treceam printr-o stare proastă.

When something pushes me and I know that nobody can understand what I'm going through, I start to write. I am often amused later, when I read the "existential" problem I have been through, but writing is releasing me of stress and that's all that matters. Honestly, I noticed that the most interesting things I put on the sheet when I was in a bad mood.

5.       Plânsul / Crying


Da, ai citit bine, plânsul mă ajută enorm. Plâng rar, atunci când mi se întâmplă un lucru îngrozitor sau când mi se adună mai multe mărunţişuri de-a lungul unei perioade de timp. De obicei am câte o “criză” de plâns care poate dura până la o oră, însă în urma căreia simt cum îmi dispare o greutate acumulată în piept şi cum lumea îşi recapătă culoarea.  Lacrimile nu au puterea de a schimba situaţiile, dar ajută la eliminarea tensiunii.  Vreau să cred că sunt o persoană sensibilă şi puternică în acelaşi timp.

Yes, you read well, crying helps me a lot. I cry very rare, only when a terrible thing happens to me or when I gather a few small things over a period of time. I usually have a crying "crisis" that can take even an hour, but after that I feel the weight disappearing of my chest and the world regaining its color. Tears do not have the power to change situations, but it helps to eliminate tension. I want to think that I'm a sensitive and a strong person at the same time.


Tu cum reuşeşti să treci peste evenimentele nefericite din viaţa ta? Care sunt metodele ce îţi readuc speranţa în suflet şi zâmbetul pe buze?

How do you manage to get through the unfortunate events of your life? What are the methods that bring hope in your soul and the smile on your lips?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu