Pagini

joi, 5 ianuarie 2017

Iarna / Winter

[below in English]

Să ne înțelegem: nu sunt o mare fană a iernii. Eu prefer vara cu căldura ei dogoritoare și iubesc să simt razele soarelui pe piele. Însă, sunt conștientă că, așa cum natura are nevoie de un anotimp în care să se odihnească și să se pregătească pentru un nou început, are și omul nevoie de solitudine. 

Iarna are un farmec aparte, o prestanță impunătoare. Ea este misterioasă, dar totodată dornică să ne împărtășească secretele ei. Trebuie să avem doar câteva elemente pentru a le descoperi: răbdare, curiozitate și entuziasm. 

Se spune că iarna e tristă, fapt care determină depresia. Eu nu cred că este adevărat. Ce poate fi mai frumos decât un peisaj alb în întregime, în care vezi copii jucându-se veseli prin zăpadă? Opinia mea este că o cauză a acestei depresii o constituie nesiguranța. Frigul și vremea adesea mohorâtă ne inspiră monotonie și sentimentul că viața e tristă. Tindem să uităm că vremea aceasta care poate fi de-a dreptul neprietenoasă este doar o etapă care va trece în curând. Natura va reveni la viață. Nu ar trebui să ne afundăm într-o mare de nefericire, ci, din contră, să medităm. E momentul în care putem reflecta la noi, la lumea în care trăim și la ce ne dorim mai departe de la viață. Să nu uităm, primăvara se va întoarce și atunci vom renaște asemenea păsării Pheonix. 

Ție ce fel de sentimente îți trezește iarna?


-----------------------------------------------------------------------------


Let it be clear: I am not a huge fan of winter. I prefer the summer with its heat and I love to feel the sun's rays on my skin. But I am aware that, as nature needs a season to rest and prepare for a new beginning, human beings also need solitude.

Winter has a special charm, an impressive prestige. She is mysterious, but also keen to share its secrets. We need only a few elements to discover them: patience, curiosity and enthusiasm.

It is said that winter is sad and that is what causes depression. I do not think it's true. What can be more beautiful than a whole white landscape where you see children playing happy in the snow? My opinion is that insecurity is a cause of the depression. The cold and the often gloomy weather inspires monotony and the feeling that life is sad. We tend to forget that this period of time, which may be quite unfriendly, is only temporary and will soon pass. Nature will come back to life. We should not fall into a sea of ​​unhappiness, but, instead, meditate. It's time to reflect on us, on the world we live in and about what we want from life. Let's not forget, the spring will return and then we will reborn just like a Pheonix bird.

What kind of feelings is the winter giving you?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu