Pagini

duminică, 1 ianuarie 2017

Mentalitatea românească / Romanian mentality


[below in English]
 
“România este o ţară frumoasă, păcat că-i locuită” spunea cineva. Sunt total de acord cu prima parte a afirmaţiei. Avem o ţară superbă, cu peisaje minunate încărcate de istorie. Cu toate acestea, nici oamenii nu sunt prea răi. Suntem o naţie care nu şi-a pierdut simplitatea, care iubeşte din toată inima şi care apreciază bucuriile mărunte ale vieţii. Totuşi, să recunoaştem că noi, românii, avem şi…scăpări. Din fericire, nu e vorba de ceva ce nu poate fi “reparat” cu răbdare, informare şi toleranţă. Totul e să găsim aceste resurse în noi înşine şi să avem curajul să luptăm pentru schimbarea pe care ne-o dorim.

Eu îmi doresc ca poporul din care fac parte să fie mai deschis la noutate, mai tolerant. Înţeleg faptul că perioada comunistă a format oameni conservatori , care nu aveau acces la informaţii şi a căror viaţă era o rutină, dar au trecut 27 de ani de când regimul comunist s-a încheiat. Trăim alte vremuri. Trebuie să acceptăm că lumea evoluează şi să ne adaptăm. De exemplu, femeile au aceleaşi drepturi cu bărbaţii. De ce încă se consideră ruşinos ca un bărbat să stea în concediu de paternitate, iar femeia să se întoarcă la locul de muncă? Nu e datoria ei de a-şi creşte copilul mai mare decât a lui.

Sunt nenumărate stereotipuri care pur şi simplu limitează gândirea. Pe mine m-a afectat cel mai tare concepţia că dacă un om are o problemă de sănătate, nu poate să facă nimic cu viaţa lui. Înainte de a judeca un om, să încercăm să-l cunoaştem. Nici nu mai ştiu de câte ori am fost întrebată (mai mult sau mai puţin direct) dacă am greşit locaţia atunci cănd am fost în vreun loc pentru tineri. Faptul că sunt imobilizată într-un scaun cu rotile nu mă împiedică să socializez sau chiar să am o carieră.

Multă vreme am considerat că nu merită să-mi bat capul cu mentalitatea românească şi că mai bine aş pleca din ţară. Însă am realizat că plecarea mea n-ar schimba nimic şi, mai târziu, alţii se vor confrunta cu aceeaşi problemă. E simplu să ne prefacem că nu depinde de noi, să dăm vina pe ţară, dar e datoria noastră, a tuturor, să luptăm pentru o schimbare dacă avem această posibilitate. România nu e o cauză pierdută!

Tinerii se plâng că nu există suficiente locuri de muncă, că ajung să lucreze într-un supermarket după ce termină o facultate. În ziua de azi nu ajunge să facem o facultate ca să avem un loc de muncă asigurat în domeniu. E nevoie de implicare, angajatorii vor să aibă cel mai bun personal. Numai începând de jos putem ajunge sus. Nu ne oferă nimeni un post de director general imediat ce ieşim de pe băncile şcolii, doar cu ambiţie şi perseverenţă putem ocupa acel post într-o zi. Da, se cere experienţă când ne angajăm undeva, însă nu e imposibil de obţinut. Voluntariatul este considerat experienţă de muncă.

Care sunt schimbările pe care le vrei în ţara ta? Ce anume faci tu pentru a produce aceste schimbări?


-----------------------------------------------------------------------------


"Romania is a beautiful country, it is a pity that people live there," someone said. I totally agree with the first part of the statement. We have a beautiful country with wonderful landscapes full of history. However, people are not too bad. We are a nation that has not lost its simplicity, which loves with all its heart and appreciates the small joys of life. However, we have to admit that we, Romanians, also have ... faults. Fortunately, this is not something that cannot be "repaired" with patience, information and tolerance. It's all about finding these resources in ourselves and having the courage to fight for the change we want.

I wish that people from my country to be more open to new things, more tolerant. I understand that the communist era formed conservative people who had no access to information and whose life was a routine, but 27 years have passed since the communist regime ended. We live in other times. We have to accept that the world is evolving and we have to adapt. For example, women have the same rights as men. Why is it still shameful for a man to be on paternity leave and the woman to return to work? It's not her duty to take care of the child higher than his.

There are countless stereotypes that simply limit the way in which we think. The conception that affected me the most was the one that says that if a man has a health problem, he cannot do anything with his life. Before judging someone, let's try to get to know that person first. I do not know how many times I was asked (more or less directly) if I was in a place for young people by mistake. Being immobilized in a wheelchair does not prevent me from socializing or even having a career.

For a long time I thought it was not worth to bother with the Romanian mentality and that it would be better for me to leave the country. But I realized that my departure would not change anything, and later, others would face the same problem as me. It is easy to pretend that it is not up to us, to blame the country, but it is the duty of all of us to fight for a change if we have this possibility. Romania is not a lost cause!

Young people complain that there are not enough jobs, that they have to work in a supermarket after finishing the faculty. Today is not enough to have a faculty in order to get a job in your field of work. You have to be more involved, employers want to have the best staff. Only from the bottom we can get to the top. Nobody gives us a post of general manager as soon as we get out of the school desks, only with ambition and perseverance we can occupy that post one day. Yes, experience is required by almost all the employers, but it is not impossible to achieve it. Volunteering is considered as work experience.

What changes do you want in your country? What do you do for these changes?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu