Pagini

duminică, 9 decembrie 2018

Moș Crăciun are nevoie de ajutorul tău!


Crăciunul și surprizele lui se apropie cu pași repezi. Pentru tine, pentru mine și pentru alți norocoși. Din nefericire, Moșul nu poate ajunge la toată lumea. Vorba poeziei: "drumu-i greu, omătu-i mare".

Cu toate acestea, nu e corect față de sufletele nevinovate ce îl așteaptă cu degețelele lipite de geamurile aburinde. Moș Crăciun e cinstit, ne-a demonstrat asta de nenumărate ori de-a lungul timpului.

Aşa că, deși bătrânețea nu-i permite să se deplaseze în condițiile menționate de mine adineauri, el nu uită pe absolut nimeni.

Pentru ca totul să iasă perfect, Moșul ne-a rugat pe noi să fim spiridușii săi conștiincioși și să aducem zâmbetele pe chipurile oamenilor care se găsesc în impas. Faci față provocării?

Atribuțiile sunt simple, dar deosebit de importante. Avem chiar și un responsabil șef – Alexandra Timar, cea care ne organizează eficient pe toți.

Așadar, în perioada 12 noiembrie – 12 / 17 decembrie, adoptăm scrisori și bătrânei. Poate suna amuzant, dar e cât se poate de real.

Copilașii sărmani de prin Arad, Satu Mare și Vaslui au scris cuminți scrisori, iar datoria noastră este să încercăm, pe cât posibil, le îndeplinim dorințele. Atunci când visurile sunt realizabile doar undeva în viitor, ne axăm pe oferirea altor jucării, ce ştim noi sigur că va bucura prichindeii.

Spun din proprie experiență că am fost un copil cu aspirații și visuri mărețe (m-a ajutat enorm și pot zice, fără falsă modestie, că n-am ajuns tocmai rău), dar asta nu înseamnă că o păpuşică nu mi-a umplut inima de fericire. Era de la Moșul și nu conta nimic altceva.

Mașina, vila cu piscină și prințul fermecător apar în peisaj pe parcurs... atunci când mai crește prințesa puțin și le obține prin propriile forțe.

Mai e o categorie, din care vom face și noi parte, mai devreme sau mai târziu: vârstnicii. Mulți bătrânei îl așteaptă și ei, răbdători, pe seamănul lor cu barbă albă și costumație roșie. Nu degeaba se spune că bătrânețea e a doua copilărie. E trist ca, după o viață de muncă, să ajungi să n-ai ce pune de sărbători pe masă...

Noi putem schimba această situație. Hai să le uşurăm puțin de tot existența acestor bunici ai noștri, ai tuturor!

Apelăm din nou cu încredere la Alexandra, ea ne va da toate detaliile referitoare la trimiterea banilor sau a pachetelor. Data limită de trimitere prin poștă este 12 decembrie, dar, mai multe orașe au spiriduși reprezentanți, care ne primesc cu brațele deschise pentru cadouri până în ziua de 17 a lunii în curs.

Oradea are un astfel de spiriduș implicat, însă, pentru toate informațiile, consultă listele de mai jos.




















În cazul în care nu te-am convins încă, îți prezint o scrisoare ce mie mi-a adus lacrimi în ochi. Cum putem sta impasibili și să nu-i facem o bucurie unui asemenea îngeraş?
Nu mai sta pe gânduri și ia atitudine! Sunt multe persoane mici și mari pe lista Moșului. Campania se termină în curând și vei regreta dacă nu pui și tu "umărul" puțin de tot pentru cauză. E mare lucru să fii un spiriduș!

Nu uita că... Dar din dar se face Rai! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu