Maratonul s-a terminat... pentru moment

A fost un drum lung și extrem de obositor, dar cele 2 luni de SuperBlog au ajuns la final. Sinceră să fiu, aș lua-o cu drag de la capăt, însă recunosc că am nevoie de o pauză. Am nevoie să respir, eventual undeva pe o plajă, cu un cocktail de fructe în mână.

Cum nu se poate deocamdată, mă mulțumesc cu varianta clasică, cea care include o carte bună și un ceai de fructe cât se poate de dulce. Eu sunt cam acră de fel, deci mă îndulcesc cum pot.

SuperBlog a însemnat pentru mine (re)descoperire, creativitate și provocare. Nu am câștigat premii fizice, dar au compensat cele spirituale, ca să zic așa. Încă de la început am spus că e o competiție cu mine însămi, o competiție cu privire la talentul meu. Am vrut să văd dacă scrisul este sau nu de mine.

Mulți dintre voi, cititorii mei, mă lăudați și, pe această cale, vă mulțumesc. Datorită vouă am prins curaj să îmi fac publice ideile și chiar viața. Totuși, am vrut păreri din afară, ale oamenilor oarecum specializați pe partea de blogging.

Am o medie de 90 de puncte (93 fără întârzieri) a celor 26 de probe oficiale din concurs, fiind a 56-a în clasamentul general. Aş fi fost cu vreo 20 de locuri mai sus, doar că am avut penalizări de întârziere la câteva articole... din pricina unor căderi nervoase mici de tot.

N-am scris niciodată într-un asemenea ritm. Iar acum sunt mai mult decât mulțumită de rezultat.

A fost prima mea încercare de acest gen. Nu am mai scris minim 3 articole pe săptămână, pe teme cât se poate de diverse. Cine ar fi crezut că mă pricep la acoperișuri sau la modă?

Eu, cea care știu să asortez numai jeanşii cu tenișii, în timp ce acoperișul îmi atrage atenția numai dacă e colorat. Ah, stați, tocmai despre asta am scris! Aş mai fi adăugat banii pe listă, dar acolo chiar ar trebui să mă pricep. Asta zice economista din mine. Oare are dreptate?

Am învățat multe lucruri despre mine în această călătorie. Știam că lucrez bine sub presiune, dar nu am fost conștientă că rezist atât și că, inclusiv atunci când spun deschis că nu mai pot, de fapt mai merge o vreme.

Am simțit pe pielea mea la ce se referă clasicul #rezist. Am cunoștințe mai vaste cu privire la electrocasnice și multe altele. A fost greu, însă magic și a meritat pe deplin.

Adevărul e că am mai și furat ceva meserie de la "adversarii" mei din concurs. Nu le pot spune astfel, deoarece i-am simțit mereu ca pe o echipă. Am fost colegi de suferință, la drept vorbind.

M-a ajutat să văd că experiența în domeniu şi inspirația nu merg întotdeauna mână în mână. Uneori pofta vine mâncând, iar principiul se aplică și în cazul scrisului. Câteodată trebuie să te forțezi efectiv să îți faci treaba, indiferent cât de mult ai iubi acea activitate.

Nu mă refer acum la un obicei în acest sens, nu doresc nimănui un job din obligație, vorbesc despre zilele proaste pe care le avem cu toții din când în când. Important e să nu renunți și să crezi în tine! Eu o fac acum puțin mai mult decât o făceam înainte.

În fiecare zi evoluăm. Facem încetul cu încetul pași în viitorul pe care ni-l dorim cu ardoare.

Nu voi posta cu aceeași frecvență, însă nu vă voi (mai) uita. Sunteți o parte din inima mea și m-am hotărât să îmi fac o ordine mai strictă a priorităților. Blogul e undeva în top. Mereu va fi.

În final, vreau să vă mulțumesc pentru susținerea în cadrul concursului. La primăvară reluăm nebunia. Până atunci, ne relaxăm și ne bucurăm de toate lucrurile pozitive. Viața e frumoasă!