A fost un drum lung și extrem de obositor,
dar cele 2 luni de SuperBlog au ajuns la
final. Sinceră să fiu, aș lua-o cu drag de la capăt, însă recunosc că am
nevoie de o pauză. Am nevoie să respir, eventual undeva pe o plajă, cu un
cocktail de fructe în mână.
Cum nu se poate deocamdată, mă mulțumesc cu
varianta clasică, cea care include o carte bună și un ceai de fructe cât se
poate de dulce. Eu sunt cam acră de fel, deci mă îndulcesc cum pot.
SuperBlog
a însemnat pentru mine (re)descoperire, creativitate și provocare. Nu am câștigat premii fizice, dar au compensat cele spirituale,
ca să zic așa. Încă de la început am spus că e o competiție cu mine însămi, o
competiție cu privire la talentul meu. Am
vrut să văd dacă scrisul este sau nu de mine.
Mulți dintre voi, cititorii mei, mă lăudați
și, pe această cale, vă mulțumesc. Datorită
vouă am prins curaj să îmi fac publice ideile și chiar viața. Totuși, am
vrut păreri din afară, ale oamenilor oarecum specializați pe partea de
blogging.
Am o medie de 90 de puncte (93 fără
întârzieri) a celor 26 de probe oficiale din concurs, fiind a 56-a în clasamentul general. Aş fi
fost cu vreo 20 de locuri mai sus, doar că am avut penalizări de întârziere la
câteva articole... din pricina unor căderi nervoase mici de tot.
N-am
scris niciodată într-un asemenea ritm. Iar acum sunt mai mult decât mulțumită
de rezultat.
A fost prima mea încercare de acest gen. Nu
am mai scris minim 3 articole pe săptămână, pe teme cât se poate de diverse. Cine ar fi crezut că mă pricep la
acoperișuri sau la modă?
Eu, cea care știu să asortez numai jeanşii
cu tenișii, în timp ce acoperișul îmi atrage atenția numai dacă e colorat. Ah,
stați, tocmai despre asta am scris! Aş mai fi adăugat banii pe listă, dar acolo
chiar ar trebui să mă pricep. Asta zice economista din mine. Oare are dreptate?
Am
învățat multe lucruri despre mine în această călătorie. Știam că lucrez bine
sub presiune, dar nu am fost conștientă că rezist atât și că, inclusiv atunci
când spun deschis că nu mai pot, de fapt mai merge o vreme.
Am simțit pe pielea mea la ce se referă
clasicul #rezist. Am cunoștințe mai vaste cu privire la electrocasnice și multe
altele. A fost greu, însă magic și a
meritat pe deplin.
Adevărul e că am mai și furat ceva meserie
de la "adversarii" mei din concurs. Nu le pot spune astfel, deoarece
i-am simțit mereu ca pe o echipă. Am fost colegi de suferință, la drept
vorbind.
M-a ajutat să văd că experiența în domeniu
şi inspirația nu merg întotdeauna mână în mână. Uneori pofta vine mâncând, iar
principiul se aplică și în cazul scrisului. Câteodată trebuie să te forțezi
efectiv să îți faci treaba, indiferent cât de mult ai iubi acea activitate.
Nu mă refer acum la un obicei în acest
sens, nu doresc nimănui un job din obligație, vorbesc despre zilele proaste pe
care le avem cu toții din când în când.
Important e să nu renunți și să crezi în tine! Eu o fac acum puțin mai mult
decât o făceam înainte.
În
fiecare zi evoluăm. Facem încetul cu încetul pași în
viitorul pe care ni-l dorim cu ardoare.
Nu voi posta cu aceeași frecvență, însă nu
vă voi (mai) uita. Sunteți o parte din inima mea și m-am hotărât să îmi fac o
ordine mai strictă a priorităților. Blogul
e undeva în top. Mereu va fi.
În final, vreau să vă mulțumesc pentru
susținerea în cadrul concursului. La
primăvară reluăm nebunia. Până atunci, ne relaxăm și ne bucurăm de toate
lucrurile pozitive. Viața e frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu