Fiecare om are un anumit comportament pe care îl afișează în viața de zi cu zi. Acesta poate ilustra într-o măsură mai mare sau mai mică personalitatea. Unii sunt mai naturali și descoperă cu ușurință adevăratul lor fel de a fi, în timp ce pentru alți oameni e nevoie de multă răbdare pentru a căpăta încredere și a-și dezvălui "secretele".
Eu
mă consider o carte deschisă. Nu sunt tocmai o fire timidă și după vreo 5
minute de conversație mă relaxez, devenind apoi Dana cea veritabilă. Îmi place
însă, ca după o vreme în care vorbesc cu cineva, să întreb cum m-a perceput la
început și în ce sens acea opinie s-a schimbat. Nici nu iau în considerare
varianta ca părerea să fie aceeași, iar asta nu se întâmplă fiindcă sunt extrem
de sigură că mă iubește toată lumea, ci datorită reticenței inițiale.
Mă amuz adesea de prima impresie pe care
aflu că o dau. Se pare că aș fi o fată serioasă, focusată doar pe învățat și
eventual antisocială. Hohoho, cât de departe e adevărul!
Ieșitul se presupune că ar însemna pentru
mine mersul la facultate și pe la bibliotecă, doar am ochelari și aparat
dentar. Surprize-surprize: îmi place să citesc, dar, recunosc cu vinovăție,
sunt o simplă studentă ce învață doar în sesiune. Nu spun că e greșit să înveți
la timp, Doamne ferește, problema e a mea că nu mă știu mobiliza și pierd
vremea. Cum aș putea eu sta în casă dacă afară e atât de frumos? Bine, pentru
un roman bun se mai fac mici excepții, dar cursurile nu mă conving.
Tot în categoria aceasta intră simțul
umorului. Eu înțeleg că am o situație "nașpa", dar viața merge
înainte fie că o accept sau nu. Ce rost ar avea să îmi plâng de milă? Astfel am
ales cel mai convenabil mod de a trăi pentru mine: iau viața în glumă. Oricât de grea ar părea o perioadă, imposibil
un eveniment sau indiferent despre ce e vorba, găsesc mereu ceva amuzant și mă
agăț de acel lucru.
Glumele
mă țin la suprafață și mă ajută să trec peste orice. Nu spun că glumele
mele au mereu haz, dar mă străduiesc. Din 10 glume, 1 tot va fi reușită. Atunci
când întâlnesc o altă persoană la fel de zurlie, sunt cea mai fericită și cu
greu mai scapă de mine. Sunt mai rău decât scaiul, crede-mă.
Momentul critic a sosit, un final apoteotic
cu un anunț șoc: dacă ești unul dintre oamenii apropiați mie, să știi că ai
ceva special. Poate tu te consideri o persoană rațională, echilibrată sau mai
știu eu cum, dar să știi că ești mai ales țăcănită haioasă. În cercul
meu de prietenie se intră doar pe baza acestei calități.
-----------------------------------------------------------------------------
Every person has a certain behavior that is shown every day.
It can illustrate to a greater or a lesser extent the personality. Some people
are more open and easily let others to discover their true nature, while other
people need a lot of patience to trust someone in order to reveal their
"secrets."
I consider myself an
open book. I'm not really shy, and after five minutes of conversation I
relax, I become the real Dana. I like, however, after a period of time in which
I talk to someone, to ask that person how he / she has seen me at first and how their opinion has
changed. I do not take into account the possibility to have the
same opinion, and that is not because I am very confident that everyone loves
me, but because of the initial reluctance.
I am often amused by the first impression I'm told that I
give. It looks like I'm a serious girl, focusing on learning and possibly
anti-social. Hohoho, how far is that from the truth!
Going out is supposed to mean for me to go to faculty and to
the library, because I have glasses and dental braces. Surprise: I like to
read, but, I admit guiltily, I learn only in the exam session. I'm not saying it’s
wrong to learn on time, heaven forbid; the problem is mine, that I do not know
to organize myself well and I waste time. How can I stay in the house if the
weather is so beautiful? Okay, for a good' novel there are some minor
exceptions, but the lessons do not convince me.
Also in this category is the sense of humor. I understand
that I have a "nasty" situation, but life goes forward whether I
accept it or not. What would be the purpose of self-pity? So I chose the most
convenient way to live for me: I'm
joking. No matter how difficult it may seem to be a period, an impossible
event, or whatever it is, I always find something amusing and I hold onto that.
The jokes keep me on
the surface and help me get over everything. I'm not saying my jokes are
always funny, but I'm trying. Out of 10 jokes, at least 1 will be good. When I
meet another person as crazy as me, I'm the happiest and it's hard for that
person to escape from me. I'm worse than the glue, believe me.
The critical moment arrived, a big ending with a shock
announcement: if you're one of the people close to me, you should know that you
have something special. Maybe you think you are a rational, well-balanced
person, or I do not know, but you should know that you're most of all crazy
funny. In my circle of friends people enter only on the basis of this quality.