De ce mi-am dorit să devin trainer?

În urmă cu câteva săptămâni am anunțat, încântată, că am devenit trainer. Au curs felicitările și, sinceră să fiu, nu mă așteptam. Știu că am oameni alături, cărora le pasă de mine și care mă susțin, însă nu credeam că într-un număr atât de mare. Pe această cale, vreau să vă mulțumesc!

Totuși, articolul de azi e despre mai mult. Mulți dintre voi m-ați (sau v-ați) întrebat ce reprezintă mai exact statutul de trainer în cazul meu și m-am gândit că ar trebui să dezvolt subiectul. Ei bine, de acum pot ține training-uri pe diverse teme, de la managementul proiectelor și până la încrederea în sine (n-am dat aleatoriu aceste exemple, dar voi explica puțin mai jos), pentru elevi și studenți.

Am dobândit în acest sens un certificat de la USR – Uniunea Studenților din România, în echipa căreia am devenit oficial trainer. La un moment dat va urma și un examen național, pentru a trece la "categoria grea", însă consider că mai întâi trebuie să fac ceva experiență. Promit să mă pregătesc temeinic înainte de fiecare training și să nu folosesc pe nimeni pe post de cobai!

Acum că am stabilit aceste amănunte, putem pot vorbi despre titlul pe care l-am ales cu mare grijă: de ce mi-am dorit să devin trainer? Pare amuzant, dar e nevoie să mă străduiesc ceva ca să găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima ce simt când mă gândesc la acest posibil făgaș al vieții mele.

                                                                                                                           

Vreau să ajut oamenii să își depășească limitele autoimpuse. E poate cel mai important și simplu motiv. Mereu am vrut să fac o schimbare în jurul meu și cred cu tărie că exemplul e cel mai bun mod de învățare. În ciuda aparentei mele sorți potrivnice, am reușit să fac o școală, urmează o carieră de succes (sper eu, deși încă nu sunt tocmai sigură de domeniu), și m-am implicat în diverse proiecte.

Nu am folosit principiul acesta decât recent, fiindcă nu am vrut să pară că mă subestimez sau chiar laud, dar: dacă eu pot face atâtea activități dintr-un scaun cu rotile, având-o întotdeauna pe mama în spatele meu, pe voi ce vă oprește? Luați atitudine și luptați pentru viitor, nu lăsați lucrurile în voia destinului! Voi sunteți cei care vă decideți viața și acțiunile, nu altcineva.

Acesta este mesajul pe care vreau să îl transmit. Bineînțeles că asta se va întâmpla pe lângă informațiile prețioase pe care le-am învățat și eu, la rândul meu, informații pe care sunt pregătită să le dau mai departe. De aceea risc să afirm că sunt puțin mai specială decât ceilalți traineri. Eu le arat oamenilor că ambiția și perseverența îi duc pe culmi nebănuite.

Credeți că eu m-am văzut vreodată ajungând aici? Nicidecum. Totuși, am sperat și am luptat, iar uneori am luptat și am sperat. Însă, oricât de imposibil și dificil a părut, nu am renunțat. Căderi au fost și vor mai fi, mai ales morale. Când clachez eu e acolo mama și mă încurajează, iar, când se lovește ea de răutăți, inversăm rolurile.

Luați și partea de mai sus ca sfat, dacă vreți. E absolut normal ca din când în când să simțim nevoia să ne plângem cuiva, să ne spunem supărarea. Luăm o pauză, ne regrupăm forțele și o luăm de la capăt. O luptă pierdută nu încheie războiul.

Eu sunt o optimistă incurabilă și par extrem de sigură pe mine. "Par" este cuvântul cheie. Nesiguranța mă înghionteşte adesea și acesta este motivul egoist pentru care mi-am dorit cu ardoare să devin trainer. Vreau să îmi dovedesc că fac bine ceea ce fac și că pot aduce un plus societății. Sunt momente în care mă îndoiesc serios de asta.

Până de curând m-am văzut ca fiind un pedagog groaznic. Am crezut că a preda altora necesita un dar pe care eu nu-l aveam. Am realizat că nu e chiar așa și că propria concepție despre sine conturează într-o mare măsură abilitățile și incapacitățile. Mi s-a adeverit practic atunci când mi-am susținut examenul la cursul din București.

Am ales atunci să vorbesc despre încrederea în sine și în noaptea de dinainte am citit numeroase cercetări pe internet. Cu toții știm și nu știm despre tema în cauză. E mult mai complexă decât se observă la o primă vedere. Așa că da, acum mă cred o profă de milioane, ceea ce chiar voi ajunge la un moment dat.

Mi s-a demonstrat că mă descurc chiar a doua zi, când am avut primul meu training... pe bune, în fața unor copii de liceu total necunoscuți. Le-am vorbit împreună cu colegul meu despre managementul proiectelor, un topic în totalitate nou pentru ei. La final nu numai că au spus cu convingere că au înțeles, ci au și știut să ne dea exemple pentru analize SWOT, SMART şi GANTT.

A fost o senzație fantastică să văd feedback-ul pozitiv în ochii lor. Mi-a plăcut enorm acel sentiment de mulțumire sufletească și atunci am realizat cu adevărat că e ceva ce vreau să repet. Îmi doresc să simt satisfacția aceea din nou. Îmi doresc să am un impact pozitiv asupra tinerilor și să pot zice cu mândrie peste ani "de la mine știe asta!".

Sunt conștientă că am un drum lung și anevoios de parcurs, dar am făcut primul pas, iar restul vor veni mai ușor. Le sunt recunoscătoare pentru că am ajuns aici celor care au avut răbdare să mă învețe și mi-au dat o șansă. De acum să înceapă "distracția"! Cine știe, poate mă decid să nu fac degeaba nici modulul psihopedagogic, ajungând să învăț mințile de liceu economie...