N-o să fiu absurdă să afirm cât de mult am iubit la viața mea sau că am suferit din iubire. Nu e cazul. În afara câtorva chestii total copilărești, care nu se pot numi iubire, nu am trecut prin această dramă existențială. Poate că Făt-Frumos al meu nici măcar nu există, dar nu sunt îngrijorată. Nu mă focusez pe latura aceasta, fiindcă viața are mult mai multe de oferit. Am considerat necesar să explic pentru că mulți m-au întrebat dacă sunt ok cu ideea de a rămâne singură. Știu câteva fete cu o condiție fizică similară cu a mea, care consideră găsirea jumătății ca fiind obiectivul vieții. Eu nu sunt o jumătate și nici nu sunt singură dacă nu am un iubit. Cred în iubire și în basmele create de ea, dar nu e o tragedie dacă nu voi avea parte de ele. Sunt alte lucruri în viața mea ce compensează acea "lipsă". Nu suntem creați pentru aceleași scopuri, așa cum nu orice femeie este făcută să fie mamă. Toți avem un rost al nostru pe care îl găsim la momentul potrivit.
Bun, m-am făcut înțeleasă, așa că acum pot începe să scriu despre ce aveam
de gând. Nu pricep cum oamenii pot vorbi
de rău pe cineva cu care au avut o relație. Acum, pe bune. Când au fost
împreună și totul era frumos, nu și-au văzut reciproc defectele? Au avut o
poveste minunată (presupun că n-ar fi acceptat o relație defectuoasă), dar la
final aruncă cu noroi unul în celălalt. "E atât de prost și de urât, încât
nu știu ce am văzut la el" și "umblă cu toți, e o ușuratică"
sunt replicile pe care le aud cel mai des. Iubirea
face omul orb, dar nu prost. Mă îndoiesc că despărțirea e dușul rece în
care lovesc revelațiile. Cel de alături nu era perfect, dar bănuiesc că nu e
ceva nou.
De ce se agață lumea de momentele urâte,
în loc să păstreze în suflet amintirile frumoase? Uitarea se va produce
de la sine, nu trebuie forțată privind doar părțile negative. Evident, nu o
spun din experiență, ci din observarea atentă a lumii înconjurătoare. Cum se
zice: nu putem face noi toate greșelile, uneori e nevoie să învățăm din ale
altora.
-----------------------------------------------------------------------------
I won't be absurd
saying how much I've loved in my life or that I suffered because of love. It's not
the case. Apart from some totally childish things that cannot be called love,
I've not gone through this existential drama. Perhaps my prince does not even
exist, but I'm not worried. I do not focus on this side, because life has much
more to offer. I thought it necessary to explain because many persons asked me
if I was ok with the idea of staying alone. I know a couple of girls with a
physical condition similar to mine, who consider finding their half as the goal
of life. I'm not a half, and I'm not
alone if I do not have a boyfriend. I believe in love and the fairytale
created by it, but it's not a tragedy if I do not have them. There are other
things in my life that compensate for that "lack". We are not created
for the same purposes, like not every woman is made to be a mother. We all have a purpose that we find at the
right time.
Okay, I made myself clear, so now I can start writing about
what I was going to. I do not understand
how people can say bad things about someone they had a relationship with.
Now, for real, when they were together and everything was beautiful, did they
not see each other's flaws? They had a wonderful story (I suppose they would
not have accepted a harmful relationship), but eventually they sling mud to
each other in the end. "He's so stupid and ugly that I do not know what I saw in him," and "she is with everybody, she is floozy," are the
replies I hear most often. Love makes a
person blind, but not stupid. I doubt that separation is the cold shower in
which they are hit by revelations. The one next to that person was not perfect,
but I guess it's not something new.
Why does the world
hang up on ugly moments instead of keeping the beautiful memories in the heart?
The oblivion will happen on its own; it should not be forced by seeing only the
negative parts. Obviously, I do not say it from experience, but from the close
observation of the surrounding world. As it's said: we cannot make all the
mistakes, sometimes we need to learn from others.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu