luni, 27 martie 2017

Pauză de voie...de nevoie / A break wanted...or needed


[below in English]

Joi nu am postat articol pentru că publicitatea mea se bazează pe facebook, iar contul meu a suferit o problemă...tehnică. De fapt, o prietenă mi-a făcut o glumă extraordinar de amuzantă și timp de 72 de ore nu am putut decât să văd postările și mesajele prietenilor, fără a putea interacționa în vreun fel. A fost nemaipomenit. Cu toate acestea, am scris un scurt articol pentru un blog drag sufletului meu, Tineri care inspiră, pe care vă invit să-l urmăriţi.

Am hotărât să scriu acum despre incident, deoarece supărarea mea pe prietena cu pricina m-a făcut să realizez cât de dependentă sunt de această rețea socială. Întotdeuna am fost convinsă că pot trăi fără să îmi verific noutățile pe net, să zic, o săptămână. Nu am luat în calcul posibilitatea permanentă, pentru că sunt realistă și știu că oamenii evoluează odată cu lumea. Trăim și ne adaptăm, iar tehnologia face parte din viața noastră fie că ne place sau nu. Ideea e următoarea: consideram că nu sunt legată de facebook și pot supraviețui fără el dacă este cazul. Ei bine, aceste 3 zile mi-au cam demonstrat contrariul.

Parcă toate evenimentele importante au avut loc în perioada mea de "dezintoxicare" de facebook și lista mea de prieteni virtuali (sau nu) găsea cele mai drăguțe lucruri despre care să posteze. Nu doar o singură dată am apăsat butonul "like" și am fost întâmpinată de mesajul enervant care mă anunța că pauza nu s-a terminat. Aveam impresia că, dacă insist, se va produce un miracol și brusc totul va reveni la normal. Nu, nu s-a întâmplat astfel și cele 72 de ore au trecut înceeeeet.

Într-un final am acceptat inevitabilul și am căutat soluții. Nu puteam lăsa oamenii să mă caute și să îi las să creadă că îi ignor. Plus că mi se puneau întrebări și trebuia să răspund. Așadar, am început să caut numere de telefon și să improvizez metode de a lua legătura cu anumite persoane. Cred că întâmplarea a fost bună pentru creativitatea mea.

E atât de ușor să cauți un om după nume și să îi scrii. Însă nu știu cât de benefic e. Interacțiunea fizică e într-o continuă scădere. Stăm unii lângă alții, dar preferăm să ne concentrăm atenția asupra telefonului pe care îl avem neîncetat în mână. Mergem în natură, dar nu ne bucurăm de liniște și pace, ci ne chinuim să obținem selfie-ul perfect. Ce rost are să ne aflăm într-un loc, dacă nu știe toată lumea? De ce să fiu singur / ă, când pot fi cu mii de prieteni? Cât de real e totul?...


-----------------------------------------------------------------------------


I did not post an article on Thursday because my advertisement is based on facebook, and my account suffered a...technical problem. In fact, a friend made me a "funny" joke, and for 72 hours I could only see the posts and messages of my friends without being able to interact in any way. It was awesome. However, I wrote a short article for a blog dear to me, Young people who inspire, which I invite you to follow.

I decided to write about the incident now, because my annoyance on my friend made me realize how dependent I am on this social network. I have always been convinced that I can live without checking my news on the net for, to say, a week. I have not taken into account the permanent possibility, because I am realistic and I know that people are evolving together with the world. We live and we adapt, technology is part of our lives whether we like it or not. The idea is the following: I thought that I'm not tied to facebook and that I can survive without it if necessary. Well, these 3 days have shown me the opposite.

It seemed like all the important events happened during my facebook "detox" and my list of virtual friends (or not) found the nicest things to post about. Not only once did I press the "like" button and I was greeted by the annoying message that told me that the break was not over. I had the impression that if I insisted, a miracle would occur and suddenly everything would return to normal. No, this has not happened and the 72 hours have passed sloooooowly.

Finally, I accepted the inevitable and I looked for solutions. I could not let people look for me and let them believe that I ignore them. Plus, I was asked questions and I had to answer. So I started searching for phone numbers and improvising ways to get in touch with some people. I think that this event was good for my creativity.

It's so easy to look for someone by his name and write to him. But I do not know how good it is. Physical interaction is in a continuous decline. We stay together, but we prefer to focus our attention on the phone that we have in our hands. We go in nature, but we do not enjoy its peace and quietness, we struggle to get the perfect selfie. Does it matter that you are in a place if everybody knows nothing about it? Why be alone, when I can be with thousands of friends? How real is everything?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu