Din ce în ce mai des îmi chinuie ochii postările de pe facebook. Limba română e moartă și îngropată de lumea care se crede "cool". Majoritatea adolescenților din ziua de azi nu mai știu să scrie corect. Nu fac referire acum la prescurtări, ci la greșeli gramaticale epocale. Eu nu sunt prea înaintată în vârstă, fapt pentru care înțeleg un "lol", un "btw" și chiar preistoricul "cf?", dar sunt nenumărați puști ce se cred inteligenți și n-au idee cum se scrie o frază în întregime corectă. "Veața mea", "frumoas-o" și "vezii ce faci?" sunt doar câteva exemple pe care mi le-am amintit pe moment.
Eu sunt un caz fericit. Doamna mea
dirigintă din școala generală predă limba și literatura română. Folosesc timpul
prezent fiindcă e o profesoară tânără, care va învăța multe generații de aici
înainte. Îi mulțumesc pe această cale pentru severitatea și rigurozitatea
anilor în care a insistat asupra fiecărui aspect gramatical. O consideram pe
"vremea mea" puțin cam comunistă, recunosc, dar se văd roadele. Mă
mânca cu fulgi cu tot dacă făceam vreo greșeală.
Nu voi uita vreodată o teză din clasa a
VI-a, când am luat 9,70 pentru că din grabă am scris un "car" în loc
de "care". E o copilărie, însă nota aceea m-a învățat minte și de
atunci verific întotdeauna ceea ce scriu. Cu virgulele am o problemă, doar că
acolo subiectivitatea își spune cuvântul în anumite cazuri și e mai complicat.
O prietenă, studentă la litere, îmi spunea
că ea susține introducerea orelor de gramatică la liceu. Sunt total de acord cu
ea. Poate că așa s-ar împuțina agramații societății. Bazele se pun în mod
normal în primii ani de școală, dar uneori nu e de ajuns. Repetiția e mama
învățăturii, iar unii oameni chiar au nevoie de mai multe încercări. Degeaba învață operele marilor clasici
români, dacă au dificultăţi atunci când trebuie să scrie după dictare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu