Sursa: christiantour.ro |
Ce pot să zic, m-am obișnuit prost și nu mă
mai satisface statul acasă, cu familia, în timpul liber. Vreau să explorez din ce în ce mai mult și să uit tot ce are legătură
cu o viață monotonă.
M-aș plimba de nebună oriunde. Lumea e maaare și frumoasă, e dornică să fie descoperită!
La drept vorbind, chiar dacă abia a venit
și frigul, eu m-am săturat de el. Acum sunt în stadiul acela în care vânez cu
înverșunare oferte speciale Revelion. Aș
pleca încă din acest moment, ca să fiu sinceră. Astfel, nu-mi prinde rău
visatul cu ochii deschiși...
Am găsit și locația perfectă: tu și cu mine – o săptămână incredibilă în
Malaezia și Singapore.
Nu începe cu strâmbatul din nas, dragule!
Crezi că nu te văd?
Am citit eu o carte, de curând, despre
luxul din Singapore și am făcut cercetări. M-am hotărât că merităm măcar
o săptămână pe picior mare. Hehehe, mă cunoști prea bine ca să te mai surprindă
ceva.
Să știi că am argumente bune pro vizitat și
la finalul articolului vei da fuga să-ți faci bagajul. Dacă nu, stai liniștit,
plec și fără tine. Îmi găsesc un singaporez bogat, ne căsătorim și vom trăi
fericiți până la adânci bătrâneți. Știi că te iubesc!
Deja e stabilit că vom avea parte de un
Revelion Christian Tour. M-au convins încă de data trecută, cu city break-ul,
că e de mers cu ei.
Circuitul oferit de ei pentru vacanța
noastră de acum e mai mult decât spectaculos, fapt pentru care voi menționa în
continuare doar atracțiile turistice pe care mă dau eu de ceasul morții să le
vedem. Tu nu, tu ai voie să mori doar
după mine. Te avertizez, așa, ca să știi.
Așadar...
3 locații de neratat în Malaezia
Sursa: christiantour.ro |
1. Ne delectăm privirile cu Turnurile Petronas. Acestea au fost
cele mai înalte turnuri gemene la începutul anilor 2000. Avem ce vedea, îți
garantez!
Dacă ești
suficient de curajos (te oblig oricum), traversăm podul dintre ele și avem
parte de cea mai frumoasă priveliște din capitala Malaeziei, Kuala Lumpur. Curaj găină, promit că nu te tai!
Sursa: christiantour.ro |
2. Intrăm mai apoi în lumea religioasă din
urmă cu câteva secole. Te duc la peșterile
Batu. De la nou trecem la vechi ca prin magie.
Uităm puțin de
ideile de oraș și îmbrățișăm modestia tipic evlaviei. E o cură de detoxifiere a sufletelor. Dacă avem noroc, prindem și o fărâmă din pregătirile pentru
festivalul hindus Thaipusam.
Sursa: christiantour.ro |
3. Hai să ne
bucurăm și de puțin romantism, dacă tot e o vacanță în doi. Vizităm, așadar, Piața
Olandeză din Malacca. Arhitectura te va impresiona pe tine, iar culorile pe
mine. Nu sunt atât de complicată precum par. Mă mulțumesc cu puțin... tu îmi
ești mai mult decât suficient.
Vreau să mă (re)îndrăgostesc
de (tine) acest oraș! Va fi Parisul nostru.
Desigur, ne vom și înfrupta din
delicatesele culinare ale țării. Vreau neapărat să încercăm Nasi Kandar, o specialitate formată din orez amestecat cu fel de
fel de sosuri.
A nu se
înțelege greșit, nu spun nu nici unui Satay
(frigărui de vită) sau unei salate de
papaya Thai cu roșii de primăvară vietnameză...
Totuși, ne continuăm călătoria și ajungem
în sfârșit acolo unde îmi doresc eu cu ardoare. Nu e un secret faptul că eu obțin mereu tot ceea ce îmi doresc. Doar nu va fi aceasta
excepția de la regulă, nu?
Lux, grandoare și măreție, păzea că venim! Nici nu stau pe gânduri, te trag de mână și
te târăsc după mine ca să ne delectăm ochii cu...
3 bogății ale Singaporelui
Sursa: Pixabay |
1. Mergem la
cea mai mare roată de observație din lume – Singapore Flyer. Vedem
întreaga capitală de la o înălțime de 165 de metri! Ți-e frică de înălțime,
pisi? Lasă că te țin
eu de mână și-ți trece.
Ne vom simți liberi, asemenea păsărilor în zbor. Vom
închide ochii pentru o clipă și vom savura experiența. Am deja senzația în
suflet.
Sursa: christiantour.ro |
2. Descoperim localnicii și mâncărurile lor
senzaționale în Chinatown. Cumpărăm
chilipiruri și ne păcălim rudele că am dat o avere pentru a le face lor
plăcere.
Sunt gata să
gust rața coaptă specifică zonei, puiul cu sos de piper negru sau legumele la
wok. Ahhh, deja îmi plouă în gură!
Tu
ce alegi, iubire? De fapt, știu... de toate! Eu sunt
aia pretențioasă dintre noi.
Sursa: Singapore Guide |
3. După o zi plină de surprize, urmează o
noapte și mai speclaculoasă. Sunt extrem de nerăbdătoare să ajung la Safari Night! De data asta, e posibil să am eu nevoie să mă
ții de mână.
Animalele
acelea sunt fioroase, deși la fel sunt și eu. Nu sunt vreo fricoasă, dar fiecare fată are
nevoie câteodată să fie protejată de cavalerul ei în armură strălucitoare...
Cam asta ar fi
aventura noastră de Revelion în Malaezia și Singapore. Ești pregătit?
Și parcă mai era ceva…
Când clopotele vor bate, artificiile vor fi
în toi și un nou început va veni peste noi, eu te voi ține strâns în brațe, te
voi privi în ochii aceia care m-au cucerit iremediabil și voi șopti o singură
rezoluție pentru noul an și fiecare an ce va urma: să fim fericiți, așa, mereu!
Articol scris în cadrul concursului
SuperBlog 2018 J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu