A minţi sau a nu minţi? Aceasta e întrebarea / To lie or not to lie? This is the question

[below in English]

Minciuna este un subiect controversat de când lumea şi pământul. Chiar dacă marea majoritate a oamenirii nu recunoaşte, fiecare dintre noi minte. Şi nu doar o dată. Minţim pentru că ne e frică de adevăr, pentru că e mai uşor sau pur şi simplu pentru că vrem. Nu-i problemă, cu toţii putem găsi foarte uşor justificări ale...omiterii adevărului. E chiar simpatic cum reuşim să implicăm bietul adevăr în toată tărăşenia. De parcă minciuna nu mai e minciună dacă expresia conţine cuvântul “adevăr”. Mă rog, scopul meu azi nu e să filosofez, ci să-mi exprim cât mai clar şi mai concis părerea. Blogul meu, povestea mea şi aberaţiile mele, dar ştiţi deja toate astea. Nu e nimic nou sub soare.

Articolul postat de ziua mea are o scurtă descriere a posibilului bine produs de o minciună. A trecut o lună de atunci. Nu, nu mi-am schimbat opinia, dar am hotărât să acord mai mult spaţiu acestei teme şi să detaliez puţin. Nu vă aşteptaţi să citiţi zeci de pagini fiindcă n-am de gând să fac o lucrare de licenţă despre minciună şi oricum mă plictisesc repede. Aşa cum sunt sigură că v-a plictisit introducerea mea interminabilă. Bun, vă mulţumesc pentru răbdarea de a citi până aici. Sper că a meritat.

Aşadar, e bine să minţi. Cred eu. Unele minciuni sunt complet nevinovate și fac mai mult bine decât rău. Dacă o prietenă s-a tuns și te întreabă cum îi stă noua frizură, ce schimbi spunându-i că arată groaznic? Răul a fost deja făcut, iar sinceritatea debordantă ar face-o doar să regrete schimbarea și să se simtă oribil. Spun asta din proprie experiență. Eu tind să nu rezist tentației de a-mi exprima onest opinia și am cam rănit oamenii. Desigur, atunci când urmează să meargă din nou la coafor, propune-i subtil un alt look. Nu uita să faci asta cu stil, fără s-o faci să se simtă jignită.

Mai sunt minciunile copilăriei, acele povești drăguţe care luminează zilele micuților. N-am de gând să intru în detalii și să dezamăgesc copiii ce pot citi acest text. Important e, copii mici și mari, să credeți în ceea ce vă face bine și să nu căutați explicații inutile. Lăsați viața să fie simplă și frumoasă. 

Am ajuns într-un final și la minciunile mai...speciale. Mă refer la omisiunile spuse din iubire. În categoria asta nu intră "am înșelat-o pe iubi, dar e mai bine dacă nu știe ca să nu sufere". Asta nu e tocmai protejarea unei ființe dragi. E vorba de altceva. Îmi place să le numesc "minciuni de suflet". Acestea intervin atunci când păstrezi secret ceva ce ar distruge un om drag. Ca exemplu, îmi vine acum în minte bunicul. În ultimii lui ani de viață s-a îmbolnăvit. A suferit mult și nu mai era omul plin de viață pe care îl cunoșteam. Amintirile erau cele care îl ajutau să treacă peste condiția sa. Adesea visa cu ochii deschiși și ne povestea întâmplări din viața lui. La un moment dat însă, o sora a lui a murit. Vestea l-ar fi devastat, așa că familia a preferat să nu îi spună. De ce să îi fi adus lacrimi în ochii migdalați, când îi sclipea fericirea în ei povestind despre sora lui?

Minciuna nu este întotdeauna întruchiparea răului, iar adevărul nu reprezintă neapărat binele absolut. Ambii termeni ne dau dreptul să-i interpretăm. Alegerea ne aparține în totalitate. Totuşi, să nu uităm că o minciună nu se va transforma în adevăr dacă ne spunem un “e mai bine aşa” şi trebuie să ne gândim foarte bine dacă s-o punem în aplicare sau nu.


-----------------------------------------------------------------------------

Lying is a controversial subject from everlasting. Even though the majority of people do not recognize it, each one of us lies. And not just once. We lie because we are afraid of the truth, because it is easier or simply because we want to. No problem, we can all easily find justifications of ... omitting the truth. It's even cute how we manage to involve the poor truth in all this affair. It's like a lie is no longer a lie if the phrase contains the word "truth". Whatever, my purpose today is not to philosophize, but to express my opinion as clearly and concisely as possible. My blog, my story and my aberrations, but you already know all this. There is nothing new under the sun.

The article posted on my birthday has a brief description of the possible good made by a lie. It's been a month since that article. No, I did not change my mind, but I decided to give more space to this theme and to detail a little bit. Do not expect to read dozens of pages because I'm not going to do a bachelor degree about lying and anyway I get bored quickly. I'm sure that I bored you with my endless introduction. Okay, thank you for the patience to read until here. I hope it was worth it.

So, it's good to lie. I think. Some lies are completely innocent and do more good than harm. If a friend has a new haircut and asks you how it is, how do you change it by saying that it looks terrible? The damage was done, and the honesty would only make the person to regret the change and to feel horrible. I say this from my own experience. I tend not to resist the temptation to express my opinion honestly and sometimes I hurt people. Of course, when the friend is going to go again to the hair salon, you should suggest very subtle another look. Do not forget to do this with style, without making your friend feel offended.

There are also the childhood lies. Those cute stories that lit up the days of the little ones. I am not going into the details because I do not want to disappoint the children who read this text. The important thing is, little and big kids, to believe in what makes you good and not to look for unnecessary explanations. Let your life be simple and beautiful.

I've finally gotten to the...special lies. I refer to the omissions made from love. This category does not come in "I cheated on my girlfriend / boyfriend, but it's better if she / he does not know so does not suffer." That's not protecting a loved one. It's about something else. I like to call them "lies of the soul". We talk about them when you secretly keep something that would destroy a dear person. For example, I remember my grandfather. In his last years of life he has become ill. He suffered a lot and was no longer the man full of life that I used to know. Memories were those which helped him to forget about his condition. He often daydreamed and told us stories about his life. At one point, however, his sister died. The news would destroy him, so the family preferred not to tell him. Why make him cry, when he was so happy telling stories about his sister?

Lying is not always evil, and the truth is not necessarily the absolute good. Both terms give us the right to interpret them. The choice belongs entirely to us. However, let's not forget that a lie will not turn into truth if we say "it's better this way" and we have to think very well whether to say it or not.