luni, 29 mai 2017

Aşa sunt şi nu sunt eu / That's who I'm and I'm not

[below in English]

Fiecare om are un anumit comportament pe care îl afișează în viața de zi cu zi. Acesta poate ilustra într-o măsură mai mare sau mai mică personalitatea. Unii sunt mai naturali și descoperă cu ușurință adevăratul lor fel de a fi, în timp ce pentru alți oameni e nevoie de multă răbdare pentru a căpăta încredere și a-și dezvălui "secretele".
 
Eu mă consider o carte deschisă. Nu sunt tocmai o fire timidă și după vreo 5 minute de conversație mă relaxez, devenind apoi Dana cea veritabilă. Îmi place însă, ca după o vreme în care vorbesc cu cineva, să întreb cum m-a perceput la început și în ce sens acea opinie s-a schimbat. Nici nu iau în considerare varianta ca părerea să fie aceeași, iar asta nu se întâmplă fiindcă sunt extrem de sigură că mă iubește toată lumea, ci datorită reticenței inițiale.

Mă amuz adesea de prima impresie pe care aflu că o dau. Se pare că aș fi o fată serioasă, focusată doar pe învățat și eventual antisocială. Hohoho, cât de departe e adevărul!

Ieșitul se presupune că ar însemna pentru mine mersul la facultate și pe la bibliotecă, doar am ochelari și aparat dentar. Surprize-surprize: îmi place să citesc, dar, recunosc cu vinovăție, sunt o simplă studentă ce învață doar în sesiune. Nu spun că e greșit să înveți la timp, Doamne ferește, problema e a mea că nu mă știu mobiliza și pierd vremea. Cum aș putea eu sta în casă dacă afară e atât de frumos? Bine, pentru un roman bun se mai fac mici excepții, dar cursurile nu mă conving.

Tot în categoria aceasta intră simțul umorului. Eu înțeleg că am o situație "nașpa", dar viața merge înainte fie că o accept sau nu. Ce rost ar avea să îmi plâng de milă? Astfel am ales cel mai convenabil mod de a trăi pentru mine: iau viața în glumă. Oricât de grea ar părea o perioadă, imposibil un eveniment sau indiferent despre ce e vorba, găsesc mereu ceva amuzant și mă agăț de acel lucru.

Glumele mă țin la suprafață și mă ajută să trec peste orice. Nu spun că glumele mele au mereu haz, dar mă străduiesc. Din 10 glume, 1 tot va fi reușită. Atunci când întâlnesc o altă persoană la fel de zurlie, sunt cea mai fericită și cu greu mai scapă de mine. Sunt mai rău decât scaiul, crede-mă.

Momentul critic a sosit, un final apoteotic cu un anunț șoc: dacă ești unul dintre oamenii apropiați mie, să știi că ai ceva special. Poate tu te consideri o persoană rațională, echilibrată sau mai știu eu cum, dar să știi că ești mai ales țăcănită haioasă. În cercul meu de prietenie se intră doar pe baza acestei calități.


-----------------------------------------------------------------------------


Every person has a certain behavior that is shown every day. It can illustrate to a greater or a lesser extent the personality. Some people are more open and easily let others to discover their true nature, while other people need a lot of patience to trust someone in order to reveal their "secrets."

I consider myself an open book. I'm not really shy, and after five minutes of conversation I relax, I become the real Dana. I like, however, after a period of time in which I talk to someone, to ask that person how he / she has seen me at first and how their opinion has changed. I do not take into account the possibility to have the same opinion, and that is not because I am very confident that everyone loves me, but because of the initial reluctance.

I am often amused by the first impression I'm told that I give. It looks like I'm a serious girl, focusing on learning and possibly anti-social. Hohoho, how far is that from the truth!

Going out is supposed to mean for me to go to faculty and to the library, because I have glasses and dental braces. Surprise: I like to read, but, I admit guiltily, I learn only in the exam session. I'm not saying it’s wrong to learn on time, heaven forbid; the problem is mine, that I do not know to organize myself well and I waste time. How can I stay in the house if the weather is so beautiful? Okay, for a good' novel there are some minor exceptions, but the lessons do not convince me.

Also in this category is the sense of humor. I understand that I have a "nasty" situation, but life goes forward whether I accept it or not. What would be the purpose of self-pity? So I chose the most convenient way to live for me: I'm joking. No matter how difficult it may seem to be a period, an impossible event, or whatever it is, I always find something amusing and I hold onto that.

The jokes keep me on the surface and help me get over everything. I'm not saying my jokes are always funny, but I'm trying. Out of 10 jokes, at least 1 will be good. When I meet another person as crazy as me, I'm the happiest and it's hard for that person to escape from me. I'm worse than the glue, believe me.

The critical moment arrived, a big ending with a shock announcement: if you're one of the people close to me, you should know that you have something special. Maybe you think you are a rational, well-balanced person, or I do not know, but you should know that you're most of all crazy funny. In my circle of friends people enter only on the basis of this quality.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu