duminică, 1 ianuarie 2017

Voluntariatul / Volunteering

[below in English]


Vrei să evolueze comunitatea în care trăiești? Implică-te!


Cu toţii ne dorim o societate deschisă, în care fiecare om să îşi găsească locul şi să fie acceptat. Cu toate acestea, schimbarea nu vine de una singură. Trebuie să punem mână de la mână pentru a forma comunitatea ideală. Orice pas contează, iar schimbarea începe din noi înşine.
Fiecare am auzit mai mult sau mai puţin vorbindu-se despre voluntariat. Este un concept apărut relativ recent în ţara noastră şi care adună din ce în ce mai mulţi adepţi.
"Voluntariatul este activitatea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială; activitatea de interes public este activitatea desfășurată în domenii cum sunt: asistența și serviciile sociale, protecția drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învățământ, științific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecție a mediului, social și comunitar și altele asemenea.” – este definiția din Legea Voluntariatului 2006.
A fi voluntar înseamnă a aduce o contribuţie, cât de mică, la evoluţia lumii înconjurătoare, dar, în acelaşi timp, şi la propria dezvoltare. Poate nu îţi vine să crezi, însă aceste două sintagme se împletesc perfect şi nu există una fără cealaltă. Din orice experienţă învăţăm ceva şi cu atât mai mult atunci când îi ajutăm pe semenii noştri, iar evoluând ca persoane influenţăm societatea.

De ce să faci voluntariat?

  •  pentru a-ţi construi un CV atractiv

Perioada de voluntariat poate fi trecută ca și experiență. Mereu găseşti oferte de joburi care cer minim un an de experiență, nu neapărat în domeniu cât în câmpul muncii.

  • pentru a te simți util

E minunat sentimentul acela că eşti de ajutor, că cineva are nevoie de sprijin şi contează pe tine să i-l oferi. Devii astfel un om mai bun.

  • pentru a învăța lucruri noi și a-ți forma deprinderi folositoare

Tot ceea ce înveţi îţi va fi de folos în viaţă mai devreme sau mai târziu. Este important să aduni cât mai multe cunoştinţe, pe care să le valorifici. De asemenea, îţi dezvolţi aptitudinea de a comunica. Barierele ridicate de timiditate şi frica de vorbit în public sunt spulberate.

  • pentru a te distra

Voluntariatul nu înseamnă doar muncă, ci şi experienţe noi. Vei întâlni oameni cu aspiraţii măreţe, asemenea ţie, împreună cu care vei îmbina utilul cu plăcutul. Grupul devine în scurt timp o familie, iar relaţiile, deşi sunt de natură profesională, devin şi personale.

  • pentru a aduce un aport comunității în care trăiești

Ajuți la crearea unei comunități în care să iți placă să trăiești. Societatea devine astfel un loc mai bun.

Cu siguranţă vei găsi o organizaţie, o cauză, cu care să te identifici şi alături de care să te bucuri de experienţele voluntariatului. S-au înfiinţat tot felul de proiecte în care tu ca tânăr ai şansa să te implici şi să te faci remarcat. Tot ceea ce trebuie e să îţi doreşti să faci o schimbare în lume şi în viaţa ta, să fii receptiv la ceea ce este în jurul tău şi să profiţi de oportunităţi. Te asigur că nu vei regreta, căci beneficiile nu se vor lăsa aşteptate!


-----------------------------------------------------------------------------



Do you want to evolve the community you live in? Implicate yourself!

We all want an open society in which every person finds its place and is accepted. However, the change does not come by itself. We need to put our efforts together in order to form the ideal community. Every step counts, and the change begins from ourselves.
Everyone has heard more or less about volunteering. It is a concept that has appeared relatively recently in our country and which gathers more and more followers.
"Volunteering is the activity of public interest carried out on its own initiative by any natural person for the benefit of others, without receiving any material consideration; the activity of public interest is the activity carried out in such areas as: social and services assistance, protection of human rights, health, culture, art, education, teaching, science, humanitary, religion, philanthrophy, sport, environment, social and community protection etc. " – is the definition in Volunteering Law 2006.
Being volunteer means making a small contribution to the evolution of the surrounding world, but at the same time to your own development. Maybe you cannot believe it, but these two syntagms are perfectly intertwined and there is not one without the other. From every experience we learn something and even more when we help our fellow humans, and if we evolve as people we influence the society.

Why you should do volunteering? 

  •       to build an attractive CV

The period of volunteering can be written as experience. You always find job offers that require minimum a year of experience, not necessarily in the field but in the workfield. 

  •           to feel useful

It's a great feeling when you're helpful, that someone needs support and depends on you to give it to him. You become a better person. 

  •          to learn new things and to create useful skills

Everything you learn will be useful to you sooner or later. It is important to gather as much knowledge as possible, which you should valorize. You also develop your ability to communicate. The barriers raised of shyness and fear of public speaking are shattered. 

  •          to have fun

Volunteering is not just about work, but also about new experiences. You will meet people with great aspirations, like you, with whom you will combine the work with the pleasure. The group becomes in short time a family, and relationships, although professional, become personal. 

  •          to bring a contribution to the community in which you live

You help to create a community in which you like to live. Society becomes a better place.

You will surely find an organization, a cause, with which to identify yourself and enjoy the experiences of volunteering. There are all kinds of projects in which you as a young adult have the chance to get involved and to make a name for yourself. All you have to do is to have the desire to make a change in the world and in your life, to be receptive to what is around you and to take advantage of opportunities. I assure you that you will not regret, that the benefits will not be long awaited!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu