Joi nu am postat articol pentru că publicitatea mea se bazează pe facebook, iar contul meu a suferit o problemă...tehnică. De fapt, o prietenă mi-a făcut o glumă extraordinar de amuzantă și timp de 72 de ore nu am putut decât să văd postările și mesajele prietenilor, fără a putea interacționa în vreun fel. A fost nemaipomenit. Cu toate acestea, am scris un scurt articol pentru un blog drag sufletului meu, Tineri care inspiră, pe care vă invit să-l urmăriţi.
Am hotărât să scriu acum despre incident,
deoarece supărarea mea pe prietena cu pricina m-a făcut să realizez cât de
dependentă sunt de această rețea socială. Întotdeuna am fost convinsă că pot
trăi fără să îmi verific noutățile pe net, să zic, o săptămână. Nu am luat în
calcul posibilitatea permanentă, pentru că sunt realistă și știu că oamenii
evoluează odată cu lumea. Trăim și ne adaptăm, iar tehnologia face parte din
viața noastră fie că ne place sau nu. Ideea e următoarea: consideram că nu sunt
legată de facebook și pot supraviețui fără el dacă este cazul. Ei bine, aceste
3 zile mi-au cam demonstrat contrariul.
Parcă toate evenimentele importante au avut
loc în perioada mea de "dezintoxicare" de facebook și lista mea de
prieteni virtuali (sau nu) găsea cele mai drăguțe lucruri despre care să
posteze. Nu doar o singură dată am apăsat butonul "like" și am fost
întâmpinată de mesajul enervant care mă anunța că pauza nu s-a terminat. Aveam
impresia că, dacă insist, se va produce un miracol și brusc totul va reveni la
normal. Nu, nu s-a întâmplat astfel și cele 72 de ore au trecut înceeeeet.
Într-un final am acceptat inevitabilul și
am căutat soluții. Nu puteam lăsa oamenii să mă caute și să îi las să creadă că
îi ignor. Plus că mi se puneau întrebări și trebuia să răspund. Așadar, am
început să caut numere de telefon și să improvizez metode de a lua legătura cu
anumite persoane. Cred că întâmplarea a fost bună pentru creativitatea mea.
E atât de ușor să cauți un om după nume și
să îi scrii. Însă nu știu cât de benefic e. Interacțiunea fizică e într-o
continuă scădere. Stăm unii lângă alții, dar preferăm să ne concentrăm atenția
asupra telefonului pe care îl avem neîncetat în mână. Mergem în natură, dar nu
ne bucurăm de liniște și pace, ci ne chinuim să obținem selfie-ul perfect. Ce
rost are să ne aflăm într-un loc, dacă nu știe toată lumea? De ce să fiu singur
/ ă, când pot fi cu mii de prieteni? Cât de real e totul?...
-----------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------
I did not post an article on Thursday because my
advertisement is based on facebook, and my account suffered a...technical
problem. In fact, a friend made me a "funny" joke, and for 72 hours I
could only see the posts and messages of my friends without being able to
interact in any way. It was awesome. However, I wrote a short article for a
blog dear to me, Young people who inspire, which I invite you to follow.
I decided to write about the incident now, because my
annoyance on my friend made me realize how dependent I am on this social
network. I have always been convinced that I can live without checking my news
on the net for, to say, a week. I have not taken into account the permanent
possibility, because I am realistic and I know that people are evolving
together with the world. We live and we adapt, technology is part of our lives
whether we like it or not. The idea is the following: I thought that I'm not
tied to facebook and that I can survive without it if necessary. Well, these 3
days have shown me the opposite.
It seemed like all the important events happened during my
facebook "detox" and my list of virtual friends (or not) found the
nicest things to post about. Not only once did I press the "like"
button and I was greeted by the annoying message that told me that the break
was not over. I had the impression that if I insisted, a miracle would occur
and suddenly everything would return to normal. No, this has not happened and
the 72 hours have passed sloooooowly.
Finally, I accepted the inevitable and I looked for
solutions. I could not let people look for me and let them believe that I
ignore them. Plus, I was asked questions and I had to answer. So I started
searching for phone numbers and improvising ways to get in touch with some
people. I think that this event was good for my creativity.
It's so easy to look for someone by his name and write to
him. But I do not know how good it is. Physical interaction is in a continuous
decline. We stay together, but we prefer
to focus our attention on the phone that we have in our hands. We go in
nature, but we do not enjoy its peace and quietness, we struggle to get the perfect
selfie. Does it matter that you are in a place if everybody knows nothing about it? Why
be alone, when I can be with thousands of friends? How real is everything?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu