duminică, 14 aprilie 2019

Vacanța ideală începe cu "T"(ine) – să fie în Tenerife sau în Tunisia (Sousse)?

Sursa: christiantour.ro
În ultima vreme am tot călătorit... cu gândul. E timpul să o fac la propriu sau măcar să planific cu exactitate un sejur 2019 de neuitat.

Am avut mai multe destinații în minte la început, însă, cum vara se apropie cu repeziciune, am fost nevoită să reduc drastic opțiunile. Timpul tace și trece, iar ei au fost cei care m-au convins să pun totul pe pauză și să le acord întreaga mea atenție.

Cum "care ei"? Reprezentantul oficial al Tunisiei și cel al Spaniei. S-au hotărât ei în mod neașteptat că eu sunt turistul numărul 1, pe care se luptă cu ardoare să îl ducă în țările lor.

N-am timp (și bani) să fac decât o vacanță vara 2019, motiv pentru care trebuie să aleg între cele două destinații de vis – Sousse din Tunisia și Tenerife din Spania. Ce pot să spun, oamenii mi-au pus gând rău și nu voi avea liniște până ce nu mă voi decide care reprezintă concediul ideal.

Bineînțeles, eu mă bazez pe ajutorul tău de nădejde în rezolvarea dilemei și, în cele ce urmează, îți pun înainte argumentele senzaționale în favoarea fiecărei locații. În cazul extrem de fericit în care reușesc să identific o câștigătoare, te invit să îmi spui părerea ta sinceră. Cred că știu cum să primesc critici.

Oamenii au avut în vedere faptul că plajele sunt superbe în ambele cazuri, așa că au venit cu fel și fel de alte plusuri. Fii pe fază și vei fi uimit!

Să începem cu...
Tenerife, Spania
Sursa: christiantour.ro 
1. El Teide și Jardin Botanico te așteaptă
Sursa: christiantour.ro
El Teide este al doilea cel mai vizitat parc natural din lume, așezat pe cel mai impunător munte al Spaniei, care are nu mai puțin de 3.718 metri altitudine. Nu-i așa că nu poți rata să vizitezi acest simbol al insulei?

Iar dacă frumusețea și grandoarea lui nu îți ajung, Jardin Botanico, cu ale sale specii de plante impresionante, te primește cu brațele deschise încă din anul 1788.

Sursa: christiantour.ro

2. Garachico are o arhitectură de vis

Dacă îți dorești să te simți cu adevărat un localnic, ai posibilitatea să te plimbi pe străzile pitorești ale acestui oraș incredibil. Te vor fascina piscinele lui naturale și peisajele încântătoare.

3. Ziua te scalzi în ocean și noaptea petreci la festival
Sursa: christiantour.ro

Suntem în Spania, locul în care oamenii petrec neîncetat. Evident că Tenerife nu putea fi excepția de la regulă.

Oceanul Atlantic e chiar în fața ta și e dornic să fie descoperit. După o zi de lenevit alături de el, e clar că sears ai energie și poți petrece până dimineața la festivalul Sansofe, unde vei îmbrățișa din plin cultura spaniolă.


Sursa: christiantour.ro

4. Shopping-ul e la el acasă

Ai auzit vreodată de paradisul cumpărăturilor? Ei bine, cu siguranță aici e, pentru că nu există TVA!

Ba mai mult, cartierul vechi din La Laguna e presărat cât vezi cu ochii de buticuri cu suveniruri, haine și accesorii la toate prețurile.


Deja mă doare inima și sunt abia la jumătate, deci nu mai lungesc povestea și ne mutăm în...

Sousse, Tunisia
Sursa: christiantour.ro
1. Vizitezi un Colloseum în deșert
Sursa: christiantour.ro

Nu degeaba e Sousse primul oraș tunisian ce a devenit o atracție turistică.

Aici ai şansa să vezi diferite etape ale istoriei, începând chiar cu celebrul Colloseum roman El Jem, construit în anul 238.



Sursa: christiantour.ro

2. Te relaxezi la Hammam, unde îți refaci energia pentru cumpărăturile în bazar

Băile turcești Hammam sunt celebre pentru efectele lor anti stres și ar fi mare păcat ca tu să nu profiți de ele.

Apoi, când simți că te-ai refăcut atât la nivel fizic, cât și psihic, poți să faci shopping în bazarul Souq Er Ribba. Bazarul şi-a păstrat aerul medieval, punându-ți la dispoziție o experiență memorabilă și autentică de musulman. Ce zici, facem o târguială?

3. Devii un degustător expert de vin și faci o plimbare pe Marea Mediterană
Sursa: christiantour.ro
Tunisia are vechime de peste 2000 de ani în prepararea vinului. Soiuri precum Chardonnay, Carignan și Grenache sunt nerăbdătoare să te cucerească prin savoarea tipic tunisiană dobândită.

Spune-mi sincer: îți poți imagina un peisaj mai feeric decât întâmpinarea serii în largul mării, cu un pahar de vin în mână?


4. Trăiești în stil tunisian cu festivalul Sousse și mâncare tradițională
Sursa: christiantour.ro

2019 este cel de al 61-lea an în care trupele tunisiene își cântă muzica specifică în Sousse. Toate genurile muzicale sunt dezlănțuite acolo vară, într-o manieră inedită.

Desigur, tabloul trebuie completat cu o combinație de mâncăruri franțuzești și tunisiene de excepție. Nimic nu se compară cu o asemenea escapadă culinară.


A sosit momentul mult așteptat. Rămân pe plaiuri latine sau mă îndrept spre cele musulmane?

Oricât de mult m-ar încânta Tenerife, cu minunatele sale priveliști și îmbinarea magică dintre vechi și nou, lumea arabă mă atrage mai ceva ca un magnet. Vreau să am o vacanță nemaipomenită și Sousse este cea care îmi poate îndeplini dorința!

Fă-ți chiar acum bagajele, mergem pe dată în vacanță cu Christian Tour, bunul nostru prieten care nu ne dezamăgește niciodată!

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu