Despre mine



[01.01.2017]

Eu sunt Dana, am 20 de ani şi sunt studentă anul II la Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea. Sunt sociabilă, glumeaţă şi visătoare. Până aici totul sună în regulă, chiar dacă economia nu prea se leagă cu scrisul. Aş fi tentată să spun că sunt o fată obişnuită, dar viaţa mi-a demonstrat că nu e aşa. Sunt unică şi specială, fiecare dintre noi e.


Multă vreme am luptat cu mine însămi pentru a mă accepta şi acesta e unul dintre motivele pentru care mi-am facut curajul să îmi fac un blog. Cred că orice om trece prin momente de cumpănă, clipe în care are nevoie să vadă că şi alţii au trecut prin situaţii mai mult sau mai puţin similare şi că toate suişurile şi coborâşurile fac parte din viaţă. Vreau să cred că vor fi persoane cu care voi rezona”, cărora le voi putea împărtăşi din experienţele / părerile mele şi din poveştile lor voi învăţa la rândul meu. Tot ce voi publica va fi scris din suflet şi sper să ajungă la sufletele celor ce vor citi.


Nu mă consider vreo înţeleaptă, pentru că nici nu sunt, la urma urmei am doar 20 de ani. Totuşi, am o existenţă mai...deosebită, una care m-a maturizat destul de devreme şi pe care ar cam fi cazul să o numesc cu subiect şi predicat. Eu nu pot să merg. Eh, se pare că nu a fost atât de greu să o „spun”. Niciodată nu am putut să merg şi nu că mi-ar fi ruşine cu propria persoană, dar „era” yahoo messenger m-a determinat să păstrez acest „detaliu” pentru mine.


Eram în şcoala generală când schimbul „de liste” a fost în vogă pe messenger şi, copil curios fiind, am ajuns astfel să vorbesc cu persoane din toate colţurile ţării. Majoritatea erau copii de vârsta mea, ceea ce era în regulă, însă tindeau să mă respingă imediat ce le povesteam despre „problema” mea. Unii mă jigneau sau brusc nu mai vorbeau cu mine, dar cea mai mare parte mă compătimea şi începea să mă trateze diferit. Întotdeauna am fost o fire deschisă şi am răspuns tuturor curiozităţilor legate de condiţia mea fizică, doar că n-am fost vreodată o fană a plânsului de milă. Cu siguranţă nu vorbeam pe net cu cineva fiindcă aveam nevoie de ajutor financiar sau de orice altă natură. Mereu am fost o fire sociabilă şi prietenoasă, nu exista vreun scop ascuns.


Mai târziu, în liceu, am jucat două jocuri de browser. De data aceasta am fost mai discretă, rareori vorbind cu cineva despre deficienţa mea. Pe termen lung nu mi-a făcut bine această prudenţă, deoarece am ajuns să-mi fie frică să nu fiu judecată. Am emoţii atunci când trebuie să vorbesc cu o persoană pentru prima dată, mă tem că îşi va face o impresie greşită despre mine. Aici intră în schemă blogul: dacă am reuşit să îmi înving frica de a vorbi deschis despre toate acestea într-un loc unde poate citi oricine, mi-am atins un mare obiectiv.


Aceasta este povestea din spatele blogului. Morala e simplă: nu te teme să araţi lumii cine eşti. Cu toţii avem loc „sub soare” si un scop bine definit pe pământ. Cu tot riscul de a părea egocentristă, afirm: eu am o dizabilitate, însă sunt convinsă că am calităţi care o compensează. 



E-mail : dana.mierlut@gmail.com



Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi, în final, te rog să îmi răspunzi la o întrebare: Care e povestea ta, povestea celui care tocmai a citit aceste rânduri?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu