vineri, 26 aprilie 2019

SuperBlog – un concurs ce dezvăluie trăsături de caracter


A trecut și al doilea "sezon" al meu din maratonul SuperBlog. Sincer, nu reușesc să îmi dau seama cum s-a scurs timpul. S-a întâmplat totul extrem de repede, contrar ediției din toamnă.

Dacă în urmă cu câteva luni am avut multiple căderi nervoase până ce am dus concursul la sfârșit, de această dată am fost mai relaxată. Probabil că primăvara e de vină, ea și vremea frumoasă de afară ce îmi umplu inima de bucurie.
                                                       
Am ajuns pe locul 32 din 50 de finaliști (cei care au scris pentru toate cele 18 probe). Nu ştiu dacă e bine sau rău. Data trecută m-am situat pe cea de a 56-a poziție din clasament, astfel încât pot zice că acum a fost o îmbunătățire. Totuși, au fost mai mulți concurenți atunci și am simțit presiunea la un alt nivel.

Am pornit în forță luna martie, hotărâtă să nu mă ajungă (iar) din urmă termenele limită. A mers vreo două săptămâni bine și, bineînțeles, apoi m-am întors la scrisul în viteză, pe ultima sută de metri.

Ce pot să spun, mă pricep la încărcatul articolelor pe platformă în ultimele 10 minute, fac adesea la fel și atunci când vine vorba de proiectele pentru facultate. Nimic nu se compară cu adrenalina din acele momente, când vocea interioară îmi joacă feste și îmi repetă întruna: "nu apuci să termini în timp util, dă-te bătută!"

Având în vedere că mă declar oficial finalistă, e clar că mi-am demonstrat mie că pot. Și, chiar dacă am impresia că am avut note mai mari la ediția de SuperBlog din toamnă, am învățat din nou o mulțime de lucruri. Despre mine. Despre scris. Despre oameni.
                                    
Mă întristează să văd persoane cu experiență în blogging, care nu ştiu să piardă cu eleganță. Chiar sunt premiile atât de importante, încât să ne certăm cu X și Y pentru ele? Noi şi cititorii trebuie să ne știm valoarea, nu are legătură cu juriul.

În opinia mea, faptul că simțim nevoia să evidențiem ce articol bun am avut și că nu a fost suficient de apreciat, e dovadă de nesiguranță. Trebuie să ne asumăm că, indiferent ce am scrie, e subiectivitate la mijloc. Nu oricui îi place, de exemplu, stilul meu. Ar fi prea frumos să fie așa.

Asta ca să nu mai menționez că într-un concurs comparația primează. E limitat numărul premiilor, n-ai cum să îi mulțumești pe toți.

Dacă timpul îmi va permite, cu siguranță voi intra din nou în "horă" în luna octombrie. Între timp vreau să profit de frumusețea florilor înmiresmate şi de soarele strălucitor, care îmi vor da idei de subiecte cu care să vă încânt în continuare.

O urare vă mai fac și vă las liberi până săptămâna viitoare. Vă doresc să fiți fericiți nu numai de sărbători, ci în fiecare zi! Nu adunați mâhnire în suflete, învățați din experiențele pe care le trăiți! Rezultatele se vor vedea pe termen lung...

marți, 16 aprilie 2019

Când un blog neobișnuit te invită să dai arama pe față...

Sursa: Dodo Pizza
Dacă trăiești cumva într-o grotă și nu ai auzit până acum despre pizzeria neobișnuită, te luminez eu. Încet, nu te grăbi, este timp din belșug.

Mai întâi vreau să știi că nu am folosit titlul articolului la cacealma, ci chiar există un blog neobișnuit care m-a provocat să scriu despre un fel de promisiune pe care am făcut-o cu mine însămi. Râdem noi, dar cu toții avem asemenea chestii păstrate cu sfințenie în intimitatea propriei minți.                                                                                                                                                                           
Blogul Dodo Pizza este vinovatul, iar dacă îți vei schimba părerea legată de mine la finalul rândurilor de mai jos, ești invitatul meu să le dai un mesaj de... suflet.

Ca lucrurile să aibă sens, hai să îți povestesc puțin despre ceea ce face această pizzerie atât de specială.

Blogul Dodo Pizza dă totul din casă

Ai mai văzut undeva o afacere care îți pune la dispoziție, în timp real evoluția cifrelor companiei? Dodo Pizza o face.
Sursa: Dodo Pizza
Poți oricând să vezi ce se întâmplă inclusiv și în bucătărie. Transparența e la ea acasă, ceea ce spune multe despre o afacere ce are numai 8 ani pe piață.

Cât despre plaiurile mioritice, ne putem lăuda că am fost prima țară ce a scos conceptul pizzeriei neobișnuite dincolo de granițele Rusiei.

Deja am cam deviat de la subiect. Scopul meu inițial era să explic cum am ajuns să vorbesc despre o provocare unică cu mine însămi. E o provocare pe care cu siguranță nu o vei găsi nicăieri altundeva.

Nu vreau să optezi pentru o bătaie televizată, așa că mai bine mă întorc pe făgașul stabilit.

Sursa: Dodo Pizza
Dodo Pizza s-a angajat în livrarea mâncării sale delicioase în decurs de 45 de minute de la plasarea comenzii. Dacă nu reușește să ducă la îndeplinire sarcina, dă încă atâtea pizza cadou. Aceloraşi persoane care au aşteptat cu sufletul la gură să se bucure de aluatul pregătit după o rețetă nemaipomenită, bineînțeles. Evident că și de ceea ce se află deasupra, dar aluatul are secretele sale.

Dacă ea poate, și eu...

Fac din blogul meu unul neobișnuit

Acum e momentul adevărului. Sunt sinceră în general, însă niciodată nu am fost atât de (ne)bună. Provocarea mea pentru... mine se regăsește pe lista de "To do in 2019", deci să știi că e pe bune.

Trăim într-o lume în care oamenii uită să aibă inimă. Ei fac totul ca să le fie doar lor bine, pentru a-şi îndeplini obiectivele uneori egoiste. Apoi se chinuie din răsputeri să dezghețe sloiul de gheață ce li s-a format în piept. Eu fac exact contrariul.

M-am săturat să văd naivitatea din mine. Am o bunătate enervantă, care nu mă lasă să spun "nu" și mă obligă să fiu alături de toți nepăstuiții. Semăn cu mama la capitolul ăsta, dar eu cred că mă pot "trata". Așa că, m-am provocat anul acesta să fac o probă, să fiu o insensibilă desăvârșită.

Ai o problemă? Toți avem, ultima mea fiind sâmbătă, când am făcut matematică cu 2 copii de clasa a 5-a. Treci peste, învață din greșeli și tot tacâmul. Cam așa arată abordarea pe care trebuie să o adopt.

După ce ai fost toată viața mama răniților, crede-mă că e greu să te schimbi. Primul impuls e să sari imediat în ajutorul omului de alături. Să ne înțelegem, alături îi ești tu, el e mai rar acolo pentru tine. Are treburi mai importante de făcut.

Noua versiune a mea va privi de sus, având părul aranjat, machiajul perfect și privirea de viperă. Nu contează că eu sunt mereu cea mai scundă şi am buze mici, pe care nici nu se observă rujul. Asta ca să nu mai menționez că mă mânâncă pielea de la fondul de ten și transpir cu părul desfăcut. Detalii! Îți garantez că privirea de viperă îmi iese de minune.

Sursa: Dodo Pizza
Sensibilitatea consider că e o slăbiciune în cazul meu și e timpul să o dau la o parte. Nu degeaba am zis că deviza mea la 23 de ani e: mai bine regret ceea ce fac decât opusul.

Voi încerca să fiu la fel de rece ca luna în care am fost născută – ianuarie. Oare îmi va ieși? Dacă nu... ce să zic, îmi merit soarta. Voi continua să sufăr datorită unor prietenii imposibile și a oamenilor care nu au ce căuta în viața mea.

Tu nu ți-ai propus nimic ieșit din comun? Fii pe pace, blogul Dodo Pizza te poate descoase și pe tine, aşa cum nici nu te aștepți!

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

duminică, 14 aprilie 2019

Vacanța ideală începe cu "T"(ine) – să fie în Tenerife sau în Tunisia (Sousse)?

Sursa: christiantour.ro
În ultima vreme am tot călătorit... cu gândul. E timpul să o fac la propriu sau măcar să planific cu exactitate un sejur 2019 de neuitat.

Am avut mai multe destinații în minte la început, însă, cum vara se apropie cu repeziciune, am fost nevoită să reduc drastic opțiunile. Timpul tace și trece, iar ei au fost cei care m-au convins să pun totul pe pauză și să le acord întreaga mea atenție.

Cum "care ei"? Reprezentantul oficial al Tunisiei și cel al Spaniei. S-au hotărât ei în mod neașteptat că eu sunt turistul numărul 1, pe care se luptă cu ardoare să îl ducă în țările lor.

N-am timp (și bani) să fac decât o vacanță vara 2019, motiv pentru care trebuie să aleg între cele două destinații de vis – Sousse din Tunisia și Tenerife din Spania. Ce pot să spun, oamenii mi-au pus gând rău și nu voi avea liniște până ce nu mă voi decide care reprezintă concediul ideal.

Bineînțeles, eu mă bazez pe ajutorul tău de nădejde în rezolvarea dilemei și, în cele ce urmează, îți pun înainte argumentele senzaționale în favoarea fiecărei locații. În cazul extrem de fericit în care reușesc să identific o câștigătoare, te invit să îmi spui părerea ta sinceră. Cred că știu cum să primesc critici.

Oamenii au avut în vedere faptul că plajele sunt superbe în ambele cazuri, așa că au venit cu fel și fel de alte plusuri. Fii pe fază și vei fi uimit!

Să începem cu...
Tenerife, Spania
Sursa: christiantour.ro 
1. El Teide și Jardin Botanico te așteaptă
Sursa: christiantour.ro
El Teide este al doilea cel mai vizitat parc natural din lume, așezat pe cel mai impunător munte al Spaniei, care are nu mai puțin de 3.718 metri altitudine. Nu-i așa că nu poți rata să vizitezi acest simbol al insulei?

Iar dacă frumusețea și grandoarea lui nu îți ajung, Jardin Botanico, cu ale sale specii de plante impresionante, te primește cu brațele deschise încă din anul 1788.

Sursa: christiantour.ro

2. Garachico are o arhitectură de vis

Dacă îți dorești să te simți cu adevărat un localnic, ai posibilitatea să te plimbi pe străzile pitorești ale acestui oraș incredibil. Te vor fascina piscinele lui naturale și peisajele încântătoare.

3. Ziua te scalzi în ocean și noaptea petreci la festival
Sursa: christiantour.ro

Suntem în Spania, locul în care oamenii petrec neîncetat. Evident că Tenerife nu putea fi excepția de la regulă.

Oceanul Atlantic e chiar în fața ta și e dornic să fie descoperit. După o zi de lenevit alături de el, e clar că sears ai energie și poți petrece până dimineața la festivalul Sansofe, unde vei îmbrățișa din plin cultura spaniolă.


Sursa: christiantour.ro

4. Shopping-ul e la el acasă

Ai auzit vreodată de paradisul cumpărăturilor? Ei bine, cu siguranță aici e, pentru că nu există TVA!

Ba mai mult, cartierul vechi din La Laguna e presărat cât vezi cu ochii de buticuri cu suveniruri, haine și accesorii la toate prețurile.


Deja mă doare inima și sunt abia la jumătate, deci nu mai lungesc povestea și ne mutăm în...

Sousse, Tunisia
Sursa: christiantour.ro
1. Vizitezi un Colloseum în deșert
Sursa: christiantour.ro

Nu degeaba e Sousse primul oraș tunisian ce a devenit o atracție turistică.

Aici ai şansa să vezi diferite etape ale istoriei, începând chiar cu celebrul Colloseum roman El Jem, construit în anul 238.



Sursa: christiantour.ro

2. Te relaxezi la Hammam, unde îți refaci energia pentru cumpărăturile în bazar

Băile turcești Hammam sunt celebre pentru efectele lor anti stres și ar fi mare păcat ca tu să nu profiți de ele.

Apoi, când simți că te-ai refăcut atât la nivel fizic, cât și psihic, poți să faci shopping în bazarul Souq Er Ribba. Bazarul şi-a păstrat aerul medieval, punându-ți la dispoziție o experiență memorabilă și autentică de musulman. Ce zici, facem o târguială?

3. Devii un degustător expert de vin și faci o plimbare pe Marea Mediterană
Sursa: christiantour.ro
Tunisia are vechime de peste 2000 de ani în prepararea vinului. Soiuri precum Chardonnay, Carignan și Grenache sunt nerăbdătoare să te cucerească prin savoarea tipic tunisiană dobândită.

Spune-mi sincer: îți poți imagina un peisaj mai feeric decât întâmpinarea serii în largul mării, cu un pahar de vin în mână?


4. Trăiești în stil tunisian cu festivalul Sousse și mâncare tradițională
Sursa: christiantour.ro

2019 este cel de al 61-lea an în care trupele tunisiene își cântă muzica specifică în Sousse. Toate genurile muzicale sunt dezlănțuite acolo vară, într-o manieră inedită.

Desigur, tabloul trebuie completat cu o combinație de mâncăruri franțuzești și tunisiene de excepție. Nimic nu se compară cu o asemenea escapadă culinară.


A sosit momentul mult așteptat. Rămân pe plaiuri latine sau mă îndrept spre cele musulmane?

Oricât de mult m-ar încânta Tenerife, cu minunatele sale priveliști și îmbinarea magică dintre vechi și nou, lumea arabă mă atrage mai ceva ca un magnet. Vreau să am o vacanță nemaipomenită și Sousse este cea care îmi poate îndeplini dorința!

Fă-ți chiar acum bagajele, mergem pe dată în vacanță cu Christian Tour, bunul nostru prieten care nu ne dezamăgește niciodată!

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

joi, 11 aprilie 2019

Vacanțele de vis pot fi făcute cu tichete de vacanță

Sursa: Travelminit.ro
După cum am mai scris, de la o vreme m-am învățat cu duca. Aș pleca în lume și aş uita de toate grijile. La drept vorbind, merit puțină relaxare și o călătorie nu strică absolut nimănui.

Având în vedere că plănuiesc să îmi găsesc un job serios cât de curând (sunt în căutarea lui), mi-am dat seama că o mulțime de companii, plus statul, le oferă angajaților tichete de vacanță valabile oriunde în România, un voucher binemeritat pentru concediu.

Știu la ce te gândești acum: "nici nu s-a angajat și deja face planuri de excursii". Ei bine, ai dreptate într-o oarecare măsură, dar am scuze bune. Nu doar că nu voi mai avea la fel de mult timp să visez cu ochii deschiși după ce semnez contractul de muncă, ci am și descoperit fel și fel de super oferte pe Travelminit. Acum e momentul!

Totuși, cum suma tichetelor e limitată în general la 1450 de lei, mă văd nevoită să prioritizez cu atenție destinațiile. Grea decizie, pentru că m-aş plimba peste tot! Eh, oricum zilele de concediu sunt necesare și pentru eventualele evenimente în familie sau pur și simplu pentru vegetat în casă și dormit până extrem de târziu.

Așadar, am fost fată cuminte și am ales cele mai importante 2 locuri în care vreau neapărat să ajung. Norocul e că se poate face plata cu tichete de vacanță prin Travelminit, deci totul e foarte simplu și rapid.

Brașov
Mereu mi-am dorit să vizitez Brașovul, însă a tot intervenit câte ceva. În iarnă, la Gala SuperBlog, am crezut că este șansa mea. Mda, n-am mai apucat să îmi fac apariția.

Sursa: Travelminit.ro
1 mai ar fi ideal pentru o asemenea escapadă, una în care să mă îndrăgostesc de acel oraș despre care am auzit numai lucruri frumoase.

Am găsit cazarea perfectă: La Maisonnette! Nu numai numele e franțuzesc, dar și rafinamentul. Cu doar 390 de lei e asigurată timp de 3 nopți o cameră Economy pentru 2 persoane! Îți vine să crezi?

Bineînțeles că nu aș pleca singură. Mama, draga de ea, e chiar mai epuizată decât mine, datorită activităților mele nenumărate. Ea mă însoțește peste tot și nu e tocmai ușor ca la aproape 50 de ani să ții pasul cu tinerii de 20...

Cetatea Braşovului, Biserica Neagră, muzeul primei școli românești și Piața Sfatului sunt numai câteva dintre obiectivele turistice pe care plănuiesc să le vizităm. Probabil că la un moment dat am face efectiv o plimbare pe străzile orașului, lăsându-ne fermecate de grandoarea sa.

După primăvară, urmează vara, iar acest anotimp e pustiu fără o scurtă şedere la...

Mare
Eu pot spune deschis că o iubesc, așa că sunt mai mult decât dispusă să pornesc (chiar acum) spre ea. Marea mă cheamă la ea, cum zicea o melodie.

Sursa: Travelminit.ro
De data asta l-aş lua și pe tata cu noi, ca să mai respire puțin și el. Culmea e că ne-ar ajunge valoarea rămasă din tichetele de vacanță pentru a achita cazarea pentru toți 3.

Aş opta pentru 4 nopți la Hotel London, unde ar costa nu mai mult de 1040 de lei. Sunt suficiente aceste zile pentru a ne bucura de mare, soare și nisip. Plaja e la 3 minute distanță de hotel, astfel încât ambientul este perfect. Am nevoie de o carte alături și sunt oficial fericită. Da, atâtea zile cred că aș reuși să stau locului... sau măcar aş încerca. Intenția contează.

Ai văzut ce descurcăreață sunt? Cu mai puțin de 1450 de lei dorm o săptămână (în total) atât în stil englezesc, cât și franțuzesc... pe plaiuri românești!

Dacă vrei și tu, nu ezita să îți folosești tichetele de vacanță pe Travelminit. Acesta este cel mai mare site care îți dă oportunitatea să călătorești cu tichetele. Ai peste 1500 de cazări la un click distanță!

Cât despre rezervare, să știi că e extrem de ușor de făcut. E vorba despre o rezervare online obișnuită, singura diferență fiind faptul că specifici la început că plătești cu tichete de vacanță. La final trimiți tichetele de vacanță împreună cu numărul rezervării la sediul Travelminit și ai terminat treaba.

Poți solicita inclusiv o ofertă personalizată, iar, dacă valoarea totală depășește suma acestor tichete, restul poate fi achitat cu bani. E cam ca atunci când faci cumpărături la supermarket cu bonuri de masă.

Am vorbit destul, e vremea de rezervat călătorii. Vacanță plăcută!

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

marți, 9 aprilie 2019

Un "taifun" e dependent de... mare

Sursa: Hotel Miorița Neptun
Deja am ajuns la mijlocul primăverii, iar vara e imediat după colț. Este, așadar, vremea de plănuit călătorii!

Sincer vorbind, nu am știut că iubesc să descopăr locuri noi, să explorez și să intru cu totul în lumi necunoscute, până ce nu am plecat cu bursă în Spania. Acolo am avut ceva timp liber și spiritul meu aventurier a ieșit la lumină.
                                                                    
Atunci am călătorit de nebună des, dar m-am întors acasă și responsabilitățile (facultate, job, voluntariat etc.) m-au prins bine de tot în lesă. Evident că și lipsa banilor e un factor important, însă, știi cum e, întotdeauna dăm vina pe timp.

Sursa: Hotel Miorița Neptun
Şi totuși, dintre toate locurile din lumea asta mare, cel mai mult îmi doresc să am un nou sejur la mare. După toate activitățile vieții de zi cu zi, simt nevoia să mă relaxez pur și simplu acolo, la un hotel cu piscină. Ce pot să spun, bătrânețea la 23 de ani e grea.

Fix acum un an eram în Barcelona, unde am avut curajul să iau cazare acasă la oameni, pentru un buget cât mai redus posibil. Aș face nebunia asta şi în România? Nu, mai ales că Hotel Miorița din Neptun, care tocmai s-a renovat, oferă condiții de lux la prețuri decente. Merit și eu puțin răsfăț, măcar din când în când.

Râd eu și glumesc, dar, dacă aş face un sejur în Neptun mai lung de 3 zile, cu siguranță m-aş plictisi să vegetez la piscină sau pe plajă. În caz că nu ştiai, te anunț că fata asta (cea care scrie) e hiperactivă și nu poate sta prea mult timp fără să facă nimic.
Sursa: arhiva personală

Chiar și cât aş aştepta să mi se facă bronzul perfect, m-ar însoți una, două sau trei cărți... de dragoste. Mă limitez la atâtea pentru că nu e ușor să le cari (tu, nu eu) de la Oradea și nu știu sigur cât mi-ar lua să identific o librărie.

Revenind la itinerariu, cel puțin în 2 zile din 7 aş avea doar cazarea în Neptun, zilele petrecându-mi-le hoinărind prin stațiuni și prin Constanța. Mi-e dor să revăd delfinii și sunt dornică să văd prin "ochii" telegondolei cum a evoluat Mamaia.

Bineînțeles că ar fi și cumpărăturile pe lista de priorități. Am un pitic pe creier care mă face să iau un articol vestimentar nou de oriunde merg, exact cum are mama obsesia pentru magneții de frigider.

Sursa: Hotel Miorița Neptun
Iar dacă ploaia va da târcoale, încercând să îmi strice escapada, nu ştie cu cine se pune. Nu am ales orice hotel din Neptun, la întâmplare. Miorița e pregătită cu locuri de petrecere a timpului inclusiv în interior. Practic e vorba de confort la superlativ. Asta ca să nu mai spun ce feeric sună ideea de o seară cu ciocolată caldă și seriale.

Nu degeaba am ca motto "esențele tari se țin în sticluțe mici". Înălțimea nu mă prea avantajează, însă pot spune că sunt un adevărat taifun. Găsesc soluții indiferent de situație, mă adaptez rapid și... nu suport să nu dețin controlul. Întrebarea este: ai tupeul să vii cu mine în vacanță?

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

duminică, 7 aprilie 2019

Femei vs. bărbați – e vreo diferență la capitolul performanță?

Sursa: Pixabay
Trăim într-o lume a bărbaților sau, cel puțin, așa se spune. În concepția populară, femeile trebuie să fie protejate, plăpânde și să aştepte prințul pe cal alb, care să le salveze de... ele însele.

Eu tind să cred că acele vremuri au trecut, mai ales că acum e la modă replica (destul de răsuflată): "în spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie puternică".

Ideea e că, dacă mă întrebi pe mine, există o egalitate între sexe. Bineînțeles că nu în toate privințele, nici nu ar trebui să ne dorim așa ceva, ci atunci când chiar contează.

Cu toții ne chinuim zi de zi să ne facem remarcați la muncă, să avem din ce ne plăti facturile la sfârșitul lunii, să îi vedem cu zâmbetul pe buze pe cei dragi și, până la urmă, să arătăm bine. Nu are rost să ne ascundem după deget, fiindcă acesta este purul adevăr.

Nu mai există o delimitare clară între sexul slab și cel tare. Am luptat atâta timp pentru drepturile femeilor și uite că până la urmă le-am obținut. Ne măsurăm inclusiv performanțele în același fel.

Și atunci, mă întreb: de ce sunt oare judecați bărbații care se îngrijesc de corpurile lor? Nu, nu mă refer acum la cei care ne iau fața la cosmetică, pentru un tratament complet de epilare. Ei sunt o categorie aparte. E vorba despre bărbații muncitori, care se gândesc la viața lor și care vor să rămână tineri o perioadă cât mai lungă posibil.

Ce, credeai că numai femeile se străduiesc să treacă peste zilele interminabile şi obositoare, având nevoie la sfârșitul lor de un răsfăț cu produse 100% românești?

Ai ghicit: s-a lansat noua gamă de cosmetice pentru bărbați – Gerovital Men! Aceasta susține, exact ca şi celelalte cosmetice produse de Gerovital – Doctor în frumusețe, performanța pe toată linia.

Poate că sunt diferite provocările cu care se întâlnesc femeile și bărbații, însă fiecare are propriile obstacole ce trebuie depășite... cu grație și stil.

Se consideră că doamnele și domnișoarele reușesc mai greu să răzbată în lumea asta mare și rea, motiv pentru care, în opinia mea, tot bărbații sunt cei asupriți. Muncesc mai mult și se străduiesc necontenit să își arate valoarea.

Gata cu goana nebună! A sosit timpul ca bărbații să aibă grijă de propria persoană și să se bucure de micile plăceri ale vieții, cele care se ocupă de hidratarea și regenerarea pielii.

Sursa: farmec.ro
În continuare îți voi prezenta pe scurt două produse ce nu trebuie să lipsească din baia niciunui bărbat care se respectă. Sunt mult mai multe în categoria Gerovital Men, dar te las pe tine să le descoperi.

Da, ai citit bine. Acidul hialuronic întinerește pielea, o netezește și o hidratează, astfel încât vârsta va deveni un număr total neimportant, care cu siguranță nu se va regăsi pe fața ta.

Asociate cu un zâmbet larg și cu o sclipire în ochi, fiolele cu acid hialuronic te vor face să uiți pe loc că îmbătrânirea există. Astfel, nu te va opri absolut nimic să îți urmezi visurile mărețe!


Sursa: farmec.ro
Pentru că ai un program extrem de încărcat, acest gel de duş este o minune la casa ta. El nu doar că îți curăță corpul, dar mai și revitalizează pielea și tonifiază părul.

Practic ai 3 produse într-unul singur, pregătit(e) să te facă prezentabil în câteva minute. Ce îți poți dori mai mult?

Așa că, spune adio bătăliei asupra puterii dintre femei și bărbați. Diferențele ne apropie și nu trebuie să punem bariere între ceea ce reprezentăm ca indivizi. Avem dreptul la sănătate și fericire, luând aminte la câteva valori ale companiei Gerovital: pasiune, tradiție, inovație.

Împreună suntem mai puternici, iar rezultatele le măsurăm ușor numai atunci când le împărțim.

#GerovitalMen #PerformantaGerovitalMen

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

joi, 4 aprilie 2019

Un discurs bun are nevoie de o cafea motivațională

Sursa: magNET.ro
Nu obișnuiesc să beau cafea, dar, şi când o fac, găsesc soluții pentru foametea la nivel mondial, încălzirea globală, salvarea balenelor și alte asemenea... "mărunțișuri". Glumesc, asta doar într-o oarecare măsură.

De ce? Pentru că, deși nu are deocamdată un impact atât de ridicat asupra planetei, ziua mea alimentată încă de la primele ore ale dimineții cu cafea are o deosebită importanță pentru mine personal. Ea reușește să mă surprindă mereu. Hai să îți dau un singur exemplu.

E 16 mai 2018. Ieri dimineață am ajuns acasă, având zborul din Spania în seara (chiar noaptea) de dinainte și venind cu mașina de la aeroportul din Budapesta. Sunt extrem de obosită.

Bineînțeles că nu am apucat să dorm prea mult cu o zi în urmă, fiindcă toată lumea şi-a dorit să mă vadă după cele 4 luni petrecute în experiența vieții mele: Erasmus. Număr zilele care mă despart de întoarcerea acolo, mai am 6, deoarece luni seara am zborul de înapoi.

Am revenit acasă o săptămână pentru ziua de azi. Mai e banchetul de vineri, însă nu participam la el dacă nu era acum o zi mare. E ziua absolvirii și, fiind șefa de promoție a specializării mele (la facultate), trebuie să țin un discurs.

În general mă pregătesc puțin înainte de un astfel de eveniment. Mă pregătesc moral, dacă nu într-un alt mod. De această dată însă nu am avut timp pentru aşa ceva. Noaptea trecută mi-am organizat în minte câteva idei de menționat, dar le-am uitat pe toate și ușor, ușor mă ia panica.

Ce voi face? Vorbesc vrute și nevrute atunci când nu dorm suficient. Nu mă pot concentra și mă las purtată de val, eu – fata care deține veșnic controlul asupra a ceea ce i se întâmplă. Reacția mea la epuizare e una dintre cele mai mari slăbiciuni ale mele. Sper să nu o vezi niciodată.

Sursa: magNET.ro
Și, stând eu așa împreună cu gândurile mele, trece tata pe lângă mine cu o ceașcă de cafea în mână. Mirosul mă lovește instant. Văzându-mi expresia feței, el mă întreabă, cum face adesea, dacă nu vreau să beau. Evident că face la fel atunci când e vorba inclusiv şi de alcool, iar eu îl refuz de fiecare dată. Nu și în acest moment.

Îmi pune tata frumos cafea într-o cană, o îndulcesc din plin și adaug lapte, ca în final să o beau pe nerăsuflate. Nu ştiu dacă ai trecut vreodată printr-o senzație asemănătoare, însă a fost precum o trezire la realitate. Am văzut dintr-o dată viața mai clar.

După aceea am reușit să îmi revin din stres. Nu mi-a mai păsat de ideile uitate și am hotărât că va ieşi totul cu bine până la urmă. E semn bun când mă învăluie din nou optimismul, doar e starea mea naturală.

A trecut timpul cu viteza luminii și m-am văzut brusc în fața a aproximativ 100 de persoane. A fost primul eveniment la care a fost tata prezent și m-am emoționat. Totuși, am intrat în lumea mea și am vorbit din suflet. N-am ținut cont că familia, prietenii, colegii și apropiații lor mă ascultă cu însuflețire.
Sursa: arhiva personală
Vreau să cred că m-am descurcat, pentru că am văzut lacrimi în ochii audienței. Cuvintele spuse din inimă sunt cele care contează cu adevărat. Degeaba mergeam cu foaia sau poezia învățată, nu ar fi avut farmecul improvizației. Autenticitatea dă culoare vieții.

Întâmplarea mea nu ar fi fost la fel de simplu de depășit fără cafeaua care mi-a redeschis orizonturile, cea care mi-a amintit să trăiesc clipa. Ea mi-a dat stropul de luciditate necesar momentului.

Revenind în prezent, pot afirma că am nevoie constant de un asemenea ajutor, datorită programului solicitant. Problema e că nu mă dau în vânt după gustul cafelei făcute de părinții mei.

Sursa: magNET.ro
Astfel, am început să fac cercetări în domeniu și am descoperit locul ideal de unde să îmi cumpăr un aparat de cafea profesional, unul care face o artă din prepararea acesteia și care îmi va deveni curând indispensabil. Mă refer la magazinul online magNET.ro.
Sursa: magNET.ro

Aici au mereu promoții la espressoare, iar eu am pus ochii pe modelul automat Philips HD8651/09 (Black) [Seria 2000]. El îmi oferă posibilitatea de a măcina direct boabele de cafea, pentru a păstra în totalitate savoarea acestora și a mă bucura de fiecare strop de băutură energizantă. Plus că nu lipsește spuma de lapte ce îmi va unge sufletul cu fericire. Asta numesc eu o cafea bună!

Tu cum îți bei cafeaua? Nu-i așa că ți-ar îmbunătăți calitatea vieții un aparat de cafea cum e cel descris de mine mai sus? Aruncă o privire pe site, pentru că merită investiția!

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019

marți, 2 aprilie 2019

Fii copil mereu: joacă-te până la 80 de ani!

Sursa: cutia.ro
De luni încep să privesc cu jind spre weekend. Acestea sunt zilele în care apuc și eu să mă relaxez puțin. Nu prea mult, că strică. De obicei atunci scriu articolele pentru SuperBlog, deci e clar ce idee am eu despre deconectare.

Oricum, din când în când mai petrec și eu timp cu fetele mele sau cu familia. Fie că ieșim la iarbă verde, ne uităm la TV sau pur și simplu povestim despre cum ne-a trecut vremea, e bine că suntem împreună.

Sinceră să fiu, eu în cazurile de genul mă plictisesc grav. Toată lumea îmi spune că sunt hiperactivă și că ar trebui să mai iau câte o pauză. Nu prea știu ce e aia. O prietenă (când vorbeam despre un tip mai... să zicem distrat) mi-a spus pe față să pun mâna pe băiat că așa voi învăța și eu să mă relaxez. Mda, n-am făcut-o... deocamdată. Vă țin la curent dacă se schimbă ceva.

Astfel, trebuie să îmi țin cumva mintea ocupată și să am o activitate inclusiv atunci când sunt  cu ai mei. Am întotdeauna idei geniale, astfel încât am și găsit ceva: jocuri de societate!

Hei, să știi că nu sunt numai pentru copii. Unele au chiar o vârstă minimă de 6 sau 8 ani. Au creat cei de la oxygame o varietate de asemenea jocuri, pe care le poți juca și tu cu familia sau prietenii.

Îți fac câte o scurtă prezentare a celor două jocuri care m-au fascinat pe mine și pe care intenționez să le cumpăr. Poate reușesc să te corup și pe tine. În caz contrar, fii fără grijă, vei găsi pe site-ul lor ac și de cojocul tău.

Sursa: cutia.ro

Până și numele îi dă prestanță. Ei bine, acesta este un joc cu cărți. Pare simplu, dar e destul de complex.

Ai porturi, galbeni cu care să cumperi diverse personaje (muncitori și mulți alții), dar şi un timp limită în care să îți învingi adversarii. Este o opțiune super tare pentru că se poate juca în minim 2 persoane.

În funcție de ce achiziționezi, câștigi puncte de victorie care îți vor fi utile... la final, evident. Scopul tău este să fii cel mai bun, desigur, însă ține cont că asta depinde într-o oarecare măsură și de noroc. Contează ce mână extragi, dacă știi când să te oprești și ce alegeri faci.

După cum observi, ești testat pe mai multe planuri și ai nevoie să îți faci o strategie. Nu intru în detalii "tehnice" fiindcă n-ai cum să înțelegi cu adevărat jocul decât atunci când îl ai efectiv în fața ta. Totuși, asta nu e tot, deoarece a apărut și...
Sursa: cutia.ro


Acesta vine cu anumite cărți noi, dar și cu contracte. Poți juca împreună cu amicii, adică să colaborați, sau să fiți într-o strânsă competiție. Cum alegi: să lucrați cot la cot pentru a completa cerințele contractului sau să fie o luptă aprigă pentru cine ia mai mulți bani de pe urma lor?

Poți juca și solo dacă preferi să fii tu cu gânduri tale. Eu mai fac din astea. Uneori nu mă înțeleg nici eu cu mine, deci e de așteptat să am nevoie de asemenea momente.

Sursa: cutia.ro

Jocul de față este un fel de domino, însă mai interesant și mai modern. Trebuie să așezi piesele în funcție de model sau de culoare și să fii primul care se scapă de ele.

Qwirkle e cu adevărat un joc de familie, care îi va acapara până și pe cei mai năzuroşi copii. Despre adulți nici nu mai zic, eu sunt dată pe spate şi culorile mă cuceresc instant.

Iar acum... ceva util pentru cei care nu pot sta locului, exact ca mine:
Sursa: cutia.ro

Cubul Rubik

Ajută la dezvoltarea memoriei, în special a gândirii analitice. În plus, ne amintește de copilărie și ne ajută să privim în ansamblu asupra vieții.

E ideal atunci când dorești să uiți de stres, fiindcă te concentrezi pe aranjarea lui și îți iese din minte orice altceva. Un beneficiu duce la altul și în acest fel e clar că îți sporești concentrarea.

A fi focusat îți e de folos mai apoi la activitățile desfășurate de tine în mod normal, mai ales la serviciu.

Te-ai gândit ce jocuri îți cumperi pentru un sfârșit de săptămână liniștit? Nu lăsa monotonia să te caracterizeze, ci fii activ: joacă-te!

Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog 2019