joi, 20 decembrie 2018

Crăciunul înseamnă... acasă

Sursa: Pixabay
Crăciunul bate la ușă. Deja se simte în aer aroma cozonacilor, a citricelor și a vinului fiert. Peste tot vedem beculețe colorate, iar brazii împodobiți îl așteaptă cuminți pe Moşul. La fel fac și copiii, fie ei mici sau mari. Eu una sunt nerăbdătoare, pentru că vreau să îmi păstrez etern inocența în suflet.

Așadar, cum atmosfera de sărbătoare plutește în aer, inevitabil ne gândim la semnificația acestor clipe magice. Ne imaginăm ce înseamnă să fim alături de familie, de toți cei dragi inimilor noastre. Adunăm amintiri și le prețuim pentru totdeauna.

Știi ce e amuzant, de fapt? Toată lumea vorbește despre sentimente și trăiri, dar marea majoritate uită că un loc important în peisaj îl ocupă spațiul în care ne petrecem acel timp special. Contează decorațiunile ce ne înconjoară, ceea ce transformă o simplă casă în acasă.

Pentru că la începutul anului viitor urmează să mă mut, îmi permit să visez acum la modul în care aș amenaja sufrageria, astfel încât Crăciunul din 2019 să mă găsească ancorată în povestea mea cu final un nou eveniment fericit.

Sursa: favi.ro
Mobila ar fi asemănătoare cu cea din imagine, care practic m-a cucerit. Nu ştiu cum consideri tu, însă roșu (maro roșiatic aici), în opinia mea, este culoarea ce reprezintă cel mai bine Crăciunul. Bineînțeles, are legătură cu bătrânelul acela cu barbă albă, care ne luminează sărbătorile prin cadourile sale, dar e mai mult decât atât. Dintotdeauna roșul a fost despre iubire.

Asta înseamnă Nașterea Domnului... iubire. Iubire pentru spiritualitate. Iubire pentru cei apropiați. Iubire pentru cei nepăstuiți de soartă. Iubire pentru noi înșine. Iubire pentru viață și nu numai. Manifestarea iubirii se face mai cu drag într-un ambient plăcut, nu-i așa?

Revenind la aptitudinile mele recent descoperite în legătură cu amenajările interioare, îți pot spune că nu m-aş limita la o simplă mobilă. Nicidecum. Spiritul Crăciunului trebuie scos cât mai mult posibil la iveală.

Așa că, să nu te mire faptul că aș adăuga o groază de decorațiuni suspendate. Peste tot ai vedea beteală, luminițe și alte nebunii. De ce să mă opresc la mediocru, când pot urca la nivelul excepțional?
 
Sursa: favi.ro
M-aş bucura mai ceva ca un copil la prima sa sărbătoare adevărată și aș umple masa cu toate bunătățile specifice, pregătite pentru oamenii minunați ce mi-ar trece pragul. N-ar lipsi nici bradul, desigur, pentru sunt o scumpă an de an. Modestia nici nu o mai pun la socoteală.

Și totuși, printre dulciurile fără de care viața e pustie și alte cadouri simbolice, aș mai vrea ca Moș Crăciun să lase în urma lui ceva. Îmi doresc tot anul pace și liniște sufletească, înțelegere, toleranță și iubire nemărginită... pentru mine, pentru tine și pentru tot globul pământesc.

În plus, ca fiecare om să aibă un loc pe care să îl numească deschis "acasă", un loc unde să se simtă împlinit și pe care să îl poată decora după bunul plac. Noi, cei care beneficiem de asta natural, nu ne dăm seama cât de important e. Nu apreciem lucrurile la adevărata lor valoare, având impresia că ni se cuvin.

Ajunge, hai să nu continuăm pe această cale, deoarece până și insensibila de mine știe să plângă. E o perioadă a bucuriei și a relaxării, nici într-un caz a tristeții. Trebuie privită ca atare. Mai avem câteva zile, a sosit momentul să mergem la shopping și să ne umplem casa și inima de nostalgie!

La drept vorbind, am cam intersectat ficțiunea cu realitatea în rândurile de mai sus. Anumite aspecte chiar se vor întâmpla. Poate că absolut toate. Rămâne de trăit și de văzut.

Tu cum te pregătești de sărbători?

duminică, 16 decembrie 2018

Maratonul s-a terminat... pentru moment


A fost un drum lung și extrem de obositor, dar cele 2 luni de SuperBlog au ajuns la final. Sinceră să fiu, aș lua-o cu drag de la capăt, însă recunosc că am nevoie de o pauză. Am nevoie să respir, eventual undeva pe o plajă, cu un cocktail de fructe în mână.

Cum nu se poate deocamdată, mă mulțumesc cu varianta clasică, cea care include o carte bună și un ceai de fructe cât se poate de dulce. Eu sunt cam acră de fel, deci mă îndulcesc cum pot.

SuperBlog a însemnat pentru mine (re)descoperire, creativitate și provocare. Nu am câștigat premii fizice, dar au compensat cele spirituale, ca să zic așa. Încă de la început am spus că e o competiție cu mine însămi, o competiție cu privire la talentul meu. Am vrut să văd dacă scrisul este sau nu de mine.

Mulți dintre voi, cititorii mei, mă lăudați și, pe această cale, vă mulțumesc. Datorită vouă am prins curaj să îmi fac publice ideile și chiar viața. Totuși, am vrut păreri din afară, ale oamenilor oarecum specializați pe partea de blogging.

Am o medie de 90 de puncte (93 fără întârzieri) a celor 26 de probe oficiale din concurs, fiind a 56-a în clasamentul general. Aş fi fost cu vreo 20 de locuri mai sus, doar că am avut penalizări de întârziere la câteva articole... din pricina unor căderi nervoase mici de tot.

N-am scris niciodată într-un asemenea ritm. Iar acum sunt mai mult decât mulțumită de rezultat.

A fost prima mea încercare de acest gen. Nu am mai scris minim 3 articole pe săptămână, pe teme cât se poate de diverse. Cine ar fi crezut că mă pricep la acoperișuri sau la modă?

Eu, cea care știu să asortez numai jeanşii cu tenișii, în timp ce acoperișul îmi atrage atenția numai dacă e colorat. Ah, stați, tocmai despre asta am scris! Aş mai fi adăugat banii pe listă, dar acolo chiar ar trebui să mă pricep. Asta zice economista din mine. Oare are dreptate?

Am învățat multe lucruri despre mine în această călătorie. Știam că lucrez bine sub presiune, dar nu am fost conștientă că rezist atât și că, inclusiv atunci când spun deschis că nu mai pot, de fapt mai merge o vreme.

Am simțit pe pielea mea la ce se referă clasicul #rezist. Am cunoștințe mai vaste cu privire la electrocasnice și multe altele. A fost greu, însă magic și a meritat pe deplin.

Adevărul e că am mai și furat ceva meserie de la "adversarii" mei din concurs. Nu le pot spune astfel, deoarece i-am simțit mereu ca pe o echipă. Am fost colegi de suferință, la drept vorbind.

M-a ajutat să văd că experiența în domeniu şi inspirația nu merg întotdeauna mână în mână. Uneori pofta vine mâncând, iar principiul se aplică și în cazul scrisului. Câteodată trebuie să te forțezi efectiv să îți faci treaba, indiferent cât de mult ai iubi acea activitate.

Nu mă refer acum la un obicei în acest sens, nu doresc nimănui un job din obligație, vorbesc despre zilele proaste pe care le avem cu toții din când în când. Important e să nu renunți și să crezi în tine! Eu o fac acum puțin mai mult decât o făceam înainte.

În fiecare zi evoluăm. Facem încetul cu încetul pași în viitorul pe care ni-l dorim cu ardoare.

Nu voi posta cu aceeași frecvență, însă nu vă voi (mai) uita. Sunteți o parte din inima mea și m-am hotărât să îmi fac o ordine mai strictă a priorităților. Blogul e undeva în top. Mereu va fi.

În final, vreau să vă mulțumesc pentru susținerea în cadrul concursului. La primăvară reluăm nebunia. Până atunci, ne relaxăm și ne bucurăm de toate lucrurile pozitive. Viața e frumoasă!

duminică, 9 decembrie 2018

Moș Crăciun are nevoie de ajutorul tău!


Crăciunul și surprizele lui se apropie cu pași repezi. Pentru tine, pentru mine și pentru alți norocoși. Din nefericire, Moșul nu poate ajunge la toată lumea. Vorba poeziei: "drumu-i greu, omătu-i mare".

Cu toate acestea, nu e corect față de sufletele nevinovate ce îl așteaptă cu degețelele lipite de geamurile aburinde. Moș Crăciun e cinstit, ne-a demonstrat asta de nenumărate ori de-a lungul timpului.

Aşa că, deși bătrânețea nu-i permite să se deplaseze în condițiile menționate de mine adineauri, el nu uită pe absolut nimeni.

Pentru ca totul să iasă perfect, Moșul ne-a rugat pe noi să fim spiridușii săi conștiincioși și să aducem zâmbetele pe chipurile oamenilor care se găsesc în impas. Faci față provocării?

Atribuțiile sunt simple, dar deosebit de importante. Avem chiar și un responsabil șef – Alexandra Timar, cea care ne organizează eficient pe toți.

Așadar, în perioada 12 noiembrie – 12 / 17 decembrie, adoptăm scrisori și bătrânei. Poate suna amuzant, dar e cât se poate de real.

Copilașii sărmani de prin Arad, Satu Mare și Vaslui au scris cuminți scrisori, iar datoria noastră este să încercăm, pe cât posibil, le îndeplinim dorințele. Atunci când visurile sunt realizabile doar undeva în viitor, ne axăm pe oferirea altor jucării, ce ştim noi sigur că va bucura prichindeii.

Spun din proprie experiență că am fost un copil cu aspirații și visuri mărețe (m-a ajutat enorm și pot zice, fără falsă modestie, că n-am ajuns tocmai rău), dar asta nu înseamnă că o păpuşică nu mi-a umplut inima de fericire. Era de la Moșul și nu conta nimic altceva.

Mașina, vila cu piscină și prințul fermecător apar în peisaj pe parcurs... atunci când mai crește prințesa puțin și le obține prin propriile forțe.

Mai e o categorie, din care vom face și noi parte, mai devreme sau mai târziu: vârstnicii. Mulți bătrânei îl așteaptă și ei, răbdători, pe seamănul lor cu barbă albă și costumație roșie. Nu degeaba se spune că bătrânețea e a doua copilărie. E trist ca, după o viață de muncă, să ajungi să n-ai ce pune de sărbători pe masă...

Noi putem schimba această situație. Hai să le uşurăm puțin de tot existența acestor bunici ai noștri, ai tuturor!

Apelăm din nou cu încredere la Alexandra, ea ne va da toate detaliile referitoare la trimiterea banilor sau a pachetelor. Data limită de trimitere prin poștă este 12 decembrie, dar, mai multe orașe au spiriduși reprezentanți, care ne primesc cu brațele deschise pentru cadouri până în ziua de 17 a lunii în curs.

Oradea are un astfel de spiriduș implicat, însă, pentru toate informațiile, consultă listele de mai jos.




















În cazul în care nu te-am convins încă, îți prezint o scrisoare ce mie mi-a adus lacrimi în ochi. Cum putem sta impasibili și să nu-i facem o bucurie unui asemenea îngeraş?
Nu mai sta pe gânduri și ia atitudine! Sunt multe persoane mici și mari pe lista Moșului. Campania se termină în curând și vei regreta dacă nu pui și tu "umărul" puțin de tot pentru cauză. E mare lucru să fii un spiriduș!

Nu uita că... Dar din dar se face Rai! 

Lasă copilul din tine la joacă

Sursa: Pixabay
Trăim în secolul vitezei și efectiv nu mai apucăm să luăm o pauză, să ne bucurăm de plăcerile mici ale vieții și să petrecem timpul cu cei dragi.

Totuși, în ciuda muncii interminabile, avem noroc că mai apar binecuvântatele vacanțe. Le așteptăm cu nerăbdare și, când în sfârșit vin, nu avem idee cum să profităm de ele. Sigur, petrecem vremea cu familia și prietenii... dar cum?

Am avut un program încărcat, însă am reușit, pe de o parte, să îi verificăm pe cei mici la teme și, pe de altă parte, să rămânem în contact cu adulții.

Vacanța de iarnă ne prinde total nepregătiți. Am uitat cum să ne relaxăm și cum să facem lucrurile cu răbdare. Ne-am pierdut pe drum, dar încă ne putem regăsi.

Îți amintești cât de bine te distrai în copilărie, jucându-te "Nu te supăra, frate" și alte asemenea jocuri de societate? De ce nu ai face-o și acum, împreună cu toți ai tăi? Desigur, nu mă refer exact la acele jocuri.

Copiii din ziua de azi caută mereu provocări noi, activități care să le mențină interesul aprins cât mai mult timp și, în aceeași măsură, să îi învețe lucruri noi.

Bătrânul nostru joc nu mai face față atât de bine cerințelor, motiv pentru care cutia.ro ne vine în ajutor. Găsești aici numeroase jocuri actuale, chiar unice în România, care îți vor capta atenția inclusiv ție, adultului încărcat de griji. La urma urmei, fiecare dintre noi are un copil în suflet.

Carcassonne, AXIO și Stone Age sunt doar câteva dintre aceste board games fascinante. M-a luat valul acum. Astfel că, pregătește-te!, în cele ce urmează te voi purta în lumea primelor două jocuri de mai sus.

Nu concep să fiu doar eu în vervă pentru strategie, trebuie neapărat să mi te alături. Nu de alta, dar nu mă pot juca de una singură...


Acest joc ne poartă înapoi în Franța medievală, când au început să apară orașele și fiecare om lupta pentru prosperitate. Ultima parte nu s-a schimbat deloc, ba chiar e mai în toi. Așadar, jocul Carcassonne e mai actual decât am putea crede...

Sursa: cutia.ro
Cum se joacă?

Important: jucătorii trebuie să aibă peste 8 ani și să fie în număr de minim 2 - maxim 5.

Ai o tablă de joc și una de scor. De asemenea, 8 meepleşi (pioni) pentru fiecare jucător. Culorile din care poți alege sunt simpatice: cele 3 prezente în steagul României (vorbește naționalista din mine), verde și... negru (cea mai veselă dintre ele).

Mai ai o mulțime de cartonașe, din care faci drumuri, orașe, mănăstiri și grădini. Nu-i așa că e drăguț? Stai pe loc, că nu e tot. Aici vine șmecheria.

Meepleşi tăi pot deveni pe rând tâlhari, cavaleri, călugări și chiar țărani, pentru a-ți aduce puncte. Vorba aia: toate punctele să apeleze la mine! Altfel nici gând să câștigi.

Pare ușor, dar nu e. Cartonașele trebuie așezate astfel încât să se potrivească cu vecinele sale, însă cu mare grijă. Un singur pas greșit pe tablă și i-ai pus pe tavă punctele unuia dintre adversarii tăi.
Sursa: cutia.ro
E un joc ce îți pune mintea la încercare și cu siguranță te scoate din starea ta de stres. Tot ce-ți vei dori va fi să completezi cât mai multe orașe și să aduni puncte la palmares. Nu e de mirare că, în anul 2001, jocul Carcassonne a fost ales drept Jocul Anului. Te va absorbi cu totul în lumea sa... medievală.


Un joc mai nou de atât nici că ți-ai putea închipui. A apărut abia anul acesta pe piața românească. Hmmm, asta îl cam face un cadou de Crăciun excepțional, zic eu.

Sursa: cutia.ro
La fel, este recomandat copiilor începând cu 8 ani, când au deja capacitatea de a face planuri de "bătaie". În schimb, de această dată se pot juca doar între 2 și 4 persoane.

E diferit față de Carcassonne, deoarece nu oferă o poveste. Jocul este simplu și poate că nu atrage atât de mult publicul extrem de tânăr (copiii), însă adolescenții și veșnic tinerii vor fi atrași de un magnet invizibil spre el.

Fiecare jucător are 5 piese, pe care le va așeza pe tabla de joc astfel încât să se potrivească cu cele învecinate. Ai pus o piesă jos, ai extras alta din săculeț și tot așa merge jocul mai departe.

Când există vreun pătrățel liber între piese, cel mai pe fază așteaptă să îi vină rândul și apoi plasează acolo o piramidă, adunând puncte bonus. Toți concurenții au un fel de fișă, unde, cu ajutorul pionilor colorați în roșu, verde, albastru, portocaliu și violet, își notează scorul.

Ce reprezintă acest scor? Îmi venea să scriu direct "puncte!", dar nu prea ai de unde să știi care e treaba cu ele. Aşa cum am spus adineauri, piramidele reprezintă o modalitate de a aduna puncte.

Varianta clasică se referă însă la piesele așezate alături de cea mai recentă a ta. Cu cât sunt mai multe piese identice cu a ta alături, cu atât obții mai multe puncte.

Amuzant e modul de câștig. Când tabla e plină și nu mai ai loc să arunci un ac măcar pe ea, te uiți cu atenție cine are cele mai puține puncte și despre ce culoare e vorba. Spre exemplu, o persoană are abia 5 puncte la violet. Întrebarea care se pune atunci este: cine are cel mai mare punctaj la acea culoare?

Eu! Bingo, am câștigat întregul joc! Nu e vina mea că sunt mereu cea mai bună și modestă...

Are sens tot ceea ce am încercat eu să explic? Mintea mea e încâlcită, așa că mai bine arunci o privire peste tutorialul video. Acela sigur îți va face lumină. Ce pot să zic, eu sunt mai întunecată de fel.


Oficial am obosit. Merg să mă joc puțin. Întotdeauna am preferat practica în detrimentul teoriei. În final, mai am o singură întrebare...

Te-ai gândit ce ne jucăm de sărbători? Să fie Carcassonne, AXIO sau altceva?

P.S.: dragă Moșule, să ții cont liniștit de aceste sugestii pentru cadouri. Oricare dintre jocuri e binevenit, la acest capitol nu sunt deloc pretențioasă.

Articol scris pentru proba Cutia.ro din cadrul concursului SuperBlog 2018 J

joi, 6 decembrie 2018

Rețeta fericirii: retrăiește la nesfârșit evenimentele speciale

Sursa: avmall.ro
Se apropie sărbătorile, așa că inevitabil mă apucă nostalgia. E perioada aceea din an în care sensibila din mine își face simțită prezența. Se întâmplă rar, astfel încât trebuie fructificată.

Mă gândesc la toate momentele frumoase din viața mea și la oamenii speciali care îmi luminează zilele... sau au făcut-o în trecut. Nu voi intra acum în detalii. Poate că sunt puțin de tot emoționată, dar lacrimogenă nu aveți șansa să mă vedeți.

Unul dintre evenimentele memorabile în care cele două elemente - momentele frumoase și oamenii speciali – s-au intersectat a fost nunta surorii mele.

În urmă cu doi ani, nu numai că ne-am adunat cu mic, cu mare să fim alături de tinerii însurăței, dar am și trăit emoțiile alături de ei. Eu mai mult decât majoritatea. Unica mea soră s-a măritat.

Am fost acolo la fiecare pas și am văzut cum, sora mea mai mare şi nebunatică, cea cu care mă certam mereeeu, a crescut și efectiv și-a luat zborul.

Bine, acum e totul cam ca înainte (spre surprinderea mea, am constatat că nu e tocmai o schimbare căsătoria), însă, atunci când am văzut-o îmbrăcată în rochia albă, am simțit că e... altceva.

Nu, nu am avut impresia că mi-am pierdut sora sau ceva asemănător, ci că ea s-a transformat. Dintr-o dată ea a devenit o femeie responsabilă, la casa ei.

Cuvintele nu pot descrie îndeajuns sentimentele mele din acea seară. A fost divin, magic, incredibil și înfricoșător. Toate acestea laolaltă. Chiar și amintirea îmi provoacă fiori de entuziasm. Desigur că nici mândria nu lipsește. Sunt mândră de zăpăcită, deși nu i-o spun niciodată. Eh, va afla pe această cale.

Avem un fel de acord tacit între noi, rareori o dăm dau pe sentimentalisme. Dacă eu sunt o fire practică şi mă prefac că nu simt nimic, ea e și mai insensibiă decât mine. Asta spune multe.

Așadar, în momentele acestea "grele", în care mă lovește dorul din plin, pur și simplu pornesc filmarea de la nuntă. Poate părea ciudat pentru unii (mă refer la persoanele conservatoare), însă tehnologia face cu adevărat minuni. Te cucerește și te duce înapoi în timp, exact acolo unde îți dorești.

Când stau ca uitată în fața laptopului și mă uit la filmarea nunții, nu mai sunt acasă. Sunt în sala aceea decorată ca în basme și privesc fascinată invitații. Pe unii îi cunosc de-o viață, am ajuns împreună la nivelul de astăzi, iar pe alții i-am cunoscut acum... sau atunci? Dificilă întrebare.

Cert este că întreaga călătorie imaginară nu ar fi putut fi posibilă fără o filmare de calitate. Te-ai gândit vreodată la acest aspect?

O înregistrare profesională face diferența între o experiență senzațională, practic o retrăire autentică a importantului eveniment, și o simplă vizionare. Prima conturează amintirile și le accentuează culorile, în timp ce a doua doar prezintă succint întâmplările.

Sursa: avmall.ro
Din categoria ce îți poartă mintea pe meleaguri nebănuite face parte noul showroom audio-video AVmall. Ai auzit de el?

Aici ai oportunitatea de a experimenta pe propria piele cele mai noi tehnologii video-audio. Nu a fost o greșeală de exprimare, sunt cât se poate de serioasă. Toate simțurile se desfată într-o asemenea situație, nu doar ochii și urechile.

Showroomul are, printre altele, echipamente electronice: Nuprime, Xindak, Electrocompaniet şi Auralic. Impresionat, nu-i așa?

Sursa: avmall.ro
Eu am pus ochii pe videoproiectorul portabil Optoma ML1050ST din imaginea alăturată. Mi se pare extrem de util și, în plus, e foarte ușor de transportat. Cum sunt întotdeauna pe fugă de la o facultate la cealaltă, mi-ar prinde foarte bine un ajutor la prezentarea nenumăratelor proiecte.

Când te gândești câtă putere are un dispozitiv atât de mic... E complet adevărată zicala: "esențele tari se țin în sticluțe mici".

Apropo, videoproiectoarele din gama Optoma sunt și mai șmechere decât par. Ele au incluse sisteme multicanal atât Indiana Line, cât și Davis Acoustics. Astfel, poți oricând achiziționa și atașa lor boxe Indiana Line sau boxe Davis AcousticsAlegerea e în mâinile tale.

Deci, dăm o fugă până la showroomul AVmall, din București? Îți garantez că relaxarea va întrece detașat o vizită la spa.

Urăsc aglomerația din capitală, dar sunt lucruri pentru care merită să faci sacrificii. Acesta este cu siguranță unul dintre ele.

Articol scris pentru proba AVmall din cadrul concursului SuperBlog 2018 J

marți, 4 decembrie 2018

Fii și tu super-erou!

Sursa: intercomfilm.ro
Am afirmat de nenumărate ori că voi rămâne copil pentru totdeauna. Nu mi-am schimbat opinia. Îmi doresc să păstrez în suflet inocența micuților și să visez nestingherită cu ochii deschiși. Asta fac în acest moment, dar mă refer la viitor.

Vârsta e doar un număr în buletin, nu mă afectează cu nimic. Indiferent că voi avea 40 sau 60 de ani, mă voi uita cu același drag la filmele pentru copii.

Așadar, nu e un secret faptul că sunt o cititoare împătimită. Cred în povești, mai ales în cele SF. Viața e frumoasă pentru că mereu va exista un super-erou care va salva lumea la sfârșitul zilei. Mi-aș dori să fiu și eu unul.

De unde mi-a venit ideea asta? Tocmai am văzut că, pe data de 28 decembrie 2018, va apărea filmul "Omul-Păianjen: În lumea păianjenului" la cinema! Și mai e și 3D!

La o asemenea veste, cum să nu-mi plutească mintea în acel colț magic al său? Aruncă și tu o privire la trailer și vei vedea că e imposibil să rămâi ancorat în realitate.

Vrei să îți spun ce aș face eu, dacă aș avea puterile lui Miles Morales – personajul principal al animației – pentru o zi?

Mai întâi, să știi că nu mi-aș dori să fiu într-o altă lume, îmi place planeta noastră albastră. Dacă ar fi să fac o schimbare, aici mi-aș dori să se întâmple. Astfel, m-aş trezi dis de dimineață și aș porni la drum. 24 de ore se scurg rapid.

Să ne înțelegem, eu nu sunt Spider-Man. Eu sunt Spider-Woman. Ba nu, parcă sună mai bine Spider-Dana.

Revenind, aş escalada toate blocurile și m-aş arunca fără frică de la zeci de metri înălțime. Aș simți adrenalina. Pânza m-ar salva din orice situație. Am fi eu cu ea și un parc de distracții nemărginit.

Hei, nu sunt chiar atât de iresponsabilă precum par. Aş face și fapte bune, printre toate nebuniile mele.

Aş ajuta oamenii să ajungă mai repede la școală / serviciu, legând o frânghie din pânză în jurul lor și făcându-i să zboare peste străzile aglomerate. Aș opri accidente și aș prinde răufăcători. Aş lupta pentru binele omenirii și aș demasca ființele malefice din vârful piramidei.

M-aş asigura că regulile conviețuirii sunt respectate de fiecare individ în parte. I-aş învăța pe oameni să fie mai responsabili și să se bucure de tot ceea ce au.

La finalul zilei, când oboseala m-ar ajunge din urmă, aș mai face ceva. M-aş urca pe o mașină în mijlocul orașului și aș ține un mic discurs.

Nu pot reproduce cuvânt cu cuvânt textul, sunt adepta improvizației, însă mesajul ar fi următorul: "puterea de a fi un super-erou e în fiecare dintre voi. E alegerea voastră dacă îi dați sau nu ascultare. Într-un fel sau altul, puterea aceasta vă dă ghes să faceți ceva... Nu lăsați acest spirit să moară, fiți voi schimbarea pe care o vreți în lume!"

Sursa: Pixabay
Hmmm, luând toate acestea în calcul, oare nu sunt, într-o anumită măsură, cu adevărat un super-erou? La fel ești și tu, cu atât mai mult cu cât ai un prichindel acasă. Ești, fără îndoială, eroul lui. Diferența o face caracterul, nicidecum costumul.

Așa că, răsfață-te alături de cei dragi cu un film pentru întreaga familie. Meritați. Imaginația e cea care ne menține vii.


Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2018 J

duminică, 2 decembrie 2018

Pentru o viață sănătoasă, consumă un smoothie în fiecare dimineață

Sursa: Pixabay
În ultimii 2 ani am început să mă maturizez. Îi acord o mai mare atenție corpului meu și mă străduiesc să adopt o alimentație cât mai echilibrată. E un proces de durată, ce-i drept, dar cu pași mici se fac drumurile lungi. Cât de filozofică am fost la faza asta!

Uită tot ce am scris până acum. Adevărul e că vreau să rămân mereu copil și chiar acesta este motivul pentru care încerc să renunț la produsele nesănătoase.

Recunosc, uneori e greu să lupți contra curentului. "Eu îmi iau o porție mare de cartofi prăjiți. Tu ce vrei să mănânci, Dana?" Parcă îmi stă în gât cuvântul "salată", efectiv refuză să iasă la suprafață.

Totuși, așa imposibil cum ar părea, merită. Beneficiile nu întârzie să apară. Și, să știi că nu totul e întunecat. Nu ești într-o peșteră și ai impresia că nu există cale de scăpare. Sau poate că ești, dar ai cu tine o plasmă imensă, o canapea confortabilă și nenumărate pungi cu semințe (în loc de popcorn).

Atâta timp cât îți găsești plăcerile (ne)vinovate din rândul mâncării bio, nu vei mai dori să renunți la acest stil de viață.

Eu m-am îndrăgostit iremediabil de sucurile naturale din fructe. Privind retrospectiv, ele m-au convins că "sănătos" poate fi sinonim cu "delicios". Hai că mai nou fac și rime. Ce pot să zic, intru într-o altă sferă atunci când vorbesc despre ceea ce mă pasionează.

Cele mai frumoase zile ale mele au un element comun, un mic dejun simplu și sățios: un smoothie de fructe. Numai gândul la el îmi și lasă gura apă! Îmi oferă o stare energică cel puțin până la prânz şi sunt un bulgăre de entuziasm întreaga zi. Nu degeaba se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață. Acesta este felul meu de a mă vitaminiza 100% natural.

Cu siguranță te întrebi ce rețete folosesc. Să știi că nu asta e important. De obicei pun ce am la îndemână. Bine, bine, admit că sunt o răsfățată și mama o face. Altceva îmi doresc să scot, de fapt, în evidență.

Dacă nu optezi pentru variante care te-ar putea împrieteni întreaga zi cu baia (prune cu lapte, spre exemplu), orice combinație e demențială. Diferența dintre o experiență mediocră și una senzațională la micul dejun o face aparatul cu care îți prepari sucul / smoothie-ul. Nu râde!

Sursa: huromromania.ro
Cu puțin timp în urmă am descoperit storcătorul prin presare la rece, Hurom, care e... magic! Nu, toate sunt o apă și-un pământ, cum crezi tu. Nicidecum. Hurom H-AI One Stop, cel mai nou și performant din gamă, este un storcător care "extrage" cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime din fructe și legume. Ce să vrei mai mult? Bucătăria a devenit Raiul cu el acolo!

Nu mă pot abține să nu beau măcar un păhărel de suc proaspăt pe zi. Spun "măcar" deoarece am trecut de etapa cu un smoothie de dimineață. Acum prânzul e format dintr-o supă cremă, iar cina are neapărat un suc de fructe atașat.

Obișnuiam să beau seara un suc negru, pentru că nu prea am timp să dorm și am nevoie de energie. Mare greșeală. Un suc natural, din fructe stoarse la minut, oferă o dublă revitalizare.

Sursa: huromromania.ro
Știi ce îmi mai place la Hurom? El are atât o gură mare de alimentare, cât și una clasică. Stai că nu te las în ceață și îți explic termenii tehnici. Gura de alimentare mare înseamnă că aparatul se ocupă de absolut tot. Cea clasică, în schimb, oferă o experiență mai intimă. Te implici activ la procesarea băuturii și e exact ca atunci când gătești. Dragostea dă un gust mai bun.

Sincer vorbind, totul m-a dat gata la ultimul model Hurom. Îți garantez că, odată achiziționat, nu ți-ai mai vedea viața fără el. E un ajutor de nădejde.

Ajunge cu tergiversarea, începe să trăiești sănătos şi tu chiar acum!

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2018 J