Punctul de cotitură / The turning point

[below in English]

Cred că în viața oricărui om există un punct de cotitură ce îl face să își schimbe concepția asupra lumii și să privească lucrurile mai...direct, fără ocolișuri. Unele persoane au parte de această revelație la vârste fragede, ceea mi se pare extrem de dureros, iar altele poate află adevărata față a vieții prea târziu. Oricum ar fi, descoperirea este diferită pentru fiecare în parte.

În ciuda diagnosticului meu crunt, am fost o norocoasă. Părinții mei m-au protejat și m-au ferit de toate relele posibile din lume. Încă o fac. Totuși, greutățile au reușit să se furișeze pe lângă ei și să mă trezească la realitate. Viața nu e atât de roz pe cât ne-o dorim noi.

De-a lungul timpului, am suferit pierderi. Unii oameni și-au separat drumul de al meu de voie, alții au plecat de nevoie. Mi-au trecut în veșnicie persoane dragi, dar recunosc că eram o copilă și nu am înțeles foarte bine semnificația acestui fapt.

Totul s-a schimbat vara trecută, când una dintre bunicile mele s-a îmbolnăvit grav. În urma unei gripe severe am aflat că avea o tumoare între plămăni și inimă. Folosesc timpul trecut pentru că în mai puțin de două luni s-a stins. De la femeia puternică și hotărâtă care era înainte, a ajuns să nu se mai poată ridica din patul spitalului...și asta într-un timp extrem de scurt. Moartea i-a survenit rapid, cauza fiind un stop cardio-respirator.

În toamnă nu mai era nici urmă de femeia entuziasmată de căsătoria nepoatei ei de la începutul verii. Astfel, am realizat cât de imprevizibilă e viața. Mi s-a demonstrat ceva ce teoretic știam: nu există certitudini atunci când vine vorba de existență. În dimineața aceasta te poți trezi sănătos și împlinit, dar nu se știe ce îți rezervă ziua de mâine sau chiar seara. Fiecare clipă este prețioasă și trebuie apreciată. Viitorul este incert...

Eu mi-am învățat lecția. Petrec mult mai puțin timp online. Mă bucur de realitate, de prezența persoanelor dragi mie și de faptul că trăiesc. Ai avut o asemenea schimbare în viața ta?


-----------------------------------------------------------------------------

I believe that in every human's life there is a turning point that makes him / her change his / hers conception of the world and to look at things more...directly, without detours. Some people have this revelation at an early age, which seems extremely painful to me, and others can find the real face of life way too late. Anyway, this discovery is different from any other one.

Despite my tough diagnosis, I was lucky. My parents protected me and kept me from all possible evil in the world. They still do it. However, the hardships managed to sneak up and to wake me up to reality. Life is not as pink as we would like.

Over time, I suffered losses. Some people have separated their way from mine, others left because they had to. Persons dear to me had died, but I admit that I was a child and I did not really understand the significance of this fact.

Everything changed last summer when one of my grandmothers got sick. After a severe flu we found out that she had a tumor between her lungs and heart. I use the past tense because in less than two months she passed away. From the strong and determined woman that she always was, she could no longer get out of the hospital bed ... and that in a very short time. Death occurred quickly, caused by a cardio arrest.

In the autumn there was no sign of the enthusiastic woman for her niece's marriage which was in the early summer. Thus, I realized how unpredictable life is. I have been shown something that theoretically I knew: there are no certainties when it comes to existence. This morning you can wake up healthy and fulfilled, but you do not know how you will be tomorrow or even tonight. Every moment is precious and must be appreciated. The future is uncertain...

I learned my lesson. I spend less time online. I enjoy the reality, the presence of my loved ones and the fact that I live. Did you have such a change in your life?

Sărbătorile şi credinţa / Holidays and faith

[below in English]

Mă întristez când văd cum s-au degradat valorile umane. Până și acum, de Sfânta Înviere a Mântuitorului, uităm ceea ce sărbătorim cu adevărat. Noi tindem să celebrăm zilele libere de la școală sau de la serviciu. Ne preocupăm de mâncărurile sofisticate pe care abia așteptăm să le devorăm și facem fel de fel de pregătiri în exterior, în loc să ne concentrăm atenția asupra sufletelor noastre. În final, vom fi doar cu el. Sufletul e singurul care contează.

Sărbătorile sunt despre credință. Nu are importanță ceea ce mănânci, cu ce te îmbraci sau cât de strălucitoare îți sunt ferestrele casei. Nicidecum. Relația cu Dumnezeu face diferența. Dacă El e aproape de noi, avem tot sprijinul de care avem nevoie și toate celelalte sunt detalii. Acesta e fundamentul sărbătorilor.

Risipim mâncare și timp. Cheltuim o grămadă de bani pentru lucruri pe care nu le vom folosi niciodată. Ar trebui să dedicăm aceste resurse, pe care ajungem să le aruncăm, oamenilor mai puțin norocoși. Să împărțim ceea ce avem cu alții. Până și o ciocolată dăruită unui copil sărman se adaugă la faptele bune și contribuie la construirea palatului din veșnicie. Nu, noi preferăm să mâncăm în exces și să ne îmbolnăvim. Vrem să arătăm că avem mai multe decât vecinul. Credința este despre oameni. Nu-l putem iubi pe Dumnezeu dacă nu îi iubim creația.

Cât despre post, nu cred că în el constă esența unui creștin. Nu ajunge să ne abținem de la anumite alimente pentru a fi mântuiți. Degeaba facem pauză de la carne și lactate, dacă în continuare suntem răutăcioși, bârfitori și ne facem zile "fripte" unii altora. Aceea se numește cură de detoxifiere, nu post. Eu cred că Dumnezeu apreciază mai mult onestitatea, milostenia, modestia și iubirea necondiționată, decât pauza de la mâncare. Cine poate combina cele două laturi, e un norocos. Însă cui îi este imposibil s-o facă, mai bine să încerce purificarea sufletului...

Așa că, hai să fim oameni mai buni în fiecare zi care ne e dată pe Pământ!


-----------------------------------------------------------------------------

I'm sad when I see how human values ​​have been degraded. Even now, at the resurrection of the Lord, we forget what we truly celebrate. We tend to celebrate the free days from school or from work. We are preoccupied with the sophisticated meals that we are eager to eat and we do all kinds of outdoor preparation instead of focusing our attention on our souls. In the end, we'll be just with Him. The soul is the only one that matters.

Holidays are about faith. It does not matter what you eat, what you wear or how bright the windows of your house are. Not at all. The relationship with God makes the difference. If He is near to us, we have all the support we need and all the rest are details. This is the foundation of the holidays.

We waste food and time. We spend a lot of money on things that we will never use. We should give these resources, which we get to throw, to the less lucky people. Let's share what we have with others. Even a chocolate gifted to a poor child adds to your good deeds and helps you build the palace for eternity. No, we prefer to eat in excess and to get sick. We want to show that we have more than our neighbor. Faith is about people. We cannot love God if we do not love His creation.

As for fasting, I do not think that it is the essence of a Christian. It's not enough to refrain ourselves from certain foods in order to be redeemed. It's useless to take a break from meat and milk products, if we are still mean, we gossip and we make "fried" days to each other. This is called detox diet, not fasting. I believe that God appreciates more the honesty, mercy, modesty and the unconditional love than a break from food. Who can combine the two sides is lucky. But to whom it is impossible to do, it is better to try the purification of the soul...

So, let's be better people on every day that is given to us on the Earth!

Falsitatea / Fakeness

[below in English]

Sunt capricioasă, copilăroasă, răsfățată, enervantă, insistentă și lista poate continua. Am defecte cât populația orașului, dar nu suport unul anume: falsitatea. Mi se pare cea mai josnică trăsătură pe care o poate avea un om. Trist e că din ce în ce în ce mai multe persoane o au atașată mai ceva ca un titlu onorific. Hai să vă explic ce înțeleg eu prin sintagma "om fals".

Omul fals e acela care te consideră prieten doar atunci când are ceva de câștigat de pe urma ta, iar apoi mai că îți uită și numele. Vine cam așa: "Cine ziceai că ești? A, stai, parcă îmi amintesc de tine." Acesta e adeptul proverbului "prietenul la nevoie se cunoaște", însă doar dacă e vorba ca tu să fii prietenul în cauză. Cum îți permiți să îi ceri, la rândul tău, ajutorul? Poți să te oprești puțin din a te gândi doar la tine? Nu de alta, dar el are probleme adevărate și tu trebuie să fii acolo să-i dai o mână de ajutor.

Omul fals îi bârfește pe toți în absență, iar în prezență îi aprobă fără oprire. Nu are curajul să spună cuiva în față cu subiect și predicat ce părere are despre el, dar pe la spatele lui se plânge până și că respiră același aer cu acea persoană. Nu se știe când îi poate fi de folos ajutorul meu sau al tău, astfel că nu își permite să nu fie plăcut de noi. Pentru acel om scopul scuză mijloacele și nu e o problemă dacă trebuie să calce peste cadavrele "prietenilor" pentru a-și atinge obiectivele. Ghilimelele subliniază faptul că prieteniile sunt făcute pentru beneficii și nu există vreun atașament emoțional. Sentimentele sunt considerate o slăbiciune pentru acest gen de om. Te place fiindcă trebuie, nu înseamnă că vrea. Ești un rău necesar, cum s-ar zice.

Eu am exagerat aici caracteristicile, bineînțeles. Totuși, principiile sunt bazate pe realitate și sunt sigură că fiecare a regăsit cel puțin o dată un asememea comportament în vreun om pe care îl considera prieten. Din fericire, mai devreme sau mai târziu, omul fals își dă arama pe fața. La un moment dat, un eveniment sau o vorbă produce clicul și conștientizarea dezamăgirii lovește din plin. Suntem supărați pe noi înșine, pentru că nu am văzut toate semnele falsității ce ne par acum atât de evidente, și abia apoi pe celălalt. El nu a făcut nimic...a fost doar el și e de ajuns.


-----------------------------------------------------------------------------

I am stubborn, childish, spoiled, annoying, insistent, and the list can continue. I have flaws as much as is the population of the city, but I cannot stand a specific one: the fakeness. It seems to me the most inferior trait that a human being can have. It is sad that more and more people have attached it more like an honorary title. Let me explain what I mean by the phrase "fake person."

The fake person is the one who thinksof  you as a friend only when there is something to gain from you, and then that person even forgets your name. It's like: "Who did you say you were?" "Wait, I seem to remember you." This is the adept of the proverb, "the friend in need is a friend indeed," but only if you are the friend in question. How do you allow yourself to ask for his / herhelp? Can you stop a little from thinking only about yourself? He / she has real problems and you have to be there to help him / her.

The fake person gossips about everyone in the absence and in the presence approves them without stopping. That person does not have the courage to tell anyone their honest opinion about them, but complains at their backs even that they have to breathe the same air. It's not known when my or your help can be useful, so that person cannot afford not to be nice to us. For someone like that, the purpose excused the means, and it is not a problem if he / she has to walk over dead bodies of his / her "friends" in order to achieve his / her goals. The quotes point out that friendships are made for benefits and there is no emotional attachment. Feelings are considered a weakness for this kind of people. He / she likes you because he / she needs you and that does not mean he / she wants to. You are a necessary evil, as you could say.

I have exaggerated the characteristics here, of course. However, the principles are reality-based and I'm sure each one of you has at least once found a similar behavior in any person considered to be a friend. Luckily, sooner or later, the fake person reveals its true nature. At some point, an event or a word produces the click, and the awareness of disappointment hits hard. We are upset on ourselves, because we have not seen all the signs of fakeness that seem so obvious to us now, and only after that we get upset on the other one. He / she did not do anything... he / she was just him / herand it's enough.