Copilărie, unde eşti? / Childhood, where are you?

[below in English]

Uneori îmi e dor de copilărie. Viața obișnuia să fie mult mai simplă atunci și mai frumoasă. Cumva, răutățile nu reușeau să își facă loc până la mine, iar lumea era colorată în culori mult mai vii.

Îmi e dor să visez cu ochii deschiși la ce lucruri minunate voi face "când voi fi mare". Îmi e dor ca singurele mele griji să fie vremea rea de afară, care nu mă lasă să ies cu prietenii, și pedepsele mamei pentru numeroasele certuri cu sora mea. Îmi e dor să cânt cu spray-ul în mână visând să devin o cântăreață de succes. Îmi e dor de hotărârea mea fermă de a schimba lumea.

Când am crescut așa? Îmi amintesc cât de greu aveam impresia că trec anii. Eram nerăbdătoare să ajung odată mare și să pot face tot ce îmi doresc. Hehe. Dacă aș fi știut atunci că aceea era cea mai mare libertate pe care o puteam avea, nu m-aș mai fi grăbit atât... Cu fiecare an ce a trecut, au intervenit tot mai mulți factori ce au ajuns să mă controleze. Zilele trec prea repede și rareori apuc să realizez tot ceea ce se întâmplă.

Câteodată simt nevoia să pun pauză, să mă opresc din goana asta nebună care duce spre nicăieri. Acelea sunt clipele în care mă deconectez și trăiesc cu adevărat. Atunci îmi aduc aminte de o vreme în care problemele la matematică erau singurele care îmi dădeau bătăi de cap și zâmbesc. Nu-mi place să fiu adult, așa că refuz să îmi las sufletul să se maturizeze. Prefer să îl păstrez copil și astfel să nu simt greutatea anilor care trec ca la maraton.

Doamne, cât de ușor îmi mai făceam prieteni! Mă amuz și acum când îmi amintesc cum mergeam la copiii necunoscuți din curtea blocului, întindeam mâna spre ei și ziceam: "Hey! Eu sunt Dana. Tu cine ești?". De multe ori nu îi mai vedeam a doua oară, dar în acea zi eram precum cei mai buni prieteni. Acum am început să fiu reticentă și timidă, mi-am cam pierdut curajul undeva pe drum. Ar trebui să dau anunț pe undeva: PIERDUT CURAJ, ÎL VREAU ÎNAPOI! Totuși, probabil l-a găsit un alt copil și el nu mai vrea să plece... Acel copil e mult mai interesant și mai dispus să-l folosească decât mine.

Ție îți lipsește copilăria? De ce?


-----------------------------------------------------------------------------

Sometimes I miss my childhood. Life used to be much simpler then and prettier. Somehow, wicked things could not make their way to me, and the world was more colorful than now.

I miss to dream with my eyes open about what wonderful things I will do "when I will be old enough". I miss that my only worry was the bad weather which would not let me go out with friends, and my mother's punishment for the many fights with my sister. I miss to sing with the spray in my hand, dreaming to become a successful singer. I miss my firm determination to change the world.

When did I grow up like this? I remember how hard I felt the years were passing. I was eager to get older and to be able to do whatever I wanted. Hehe. If I knew then that that was the greatest freedom I could have, I would not have hurried so much... In each year that has passed there have been more and more factors that have started to control me. The days go too fast and I rarely get to realize everything that's going on.

Sometimes I feel the need to pause, to stop from this crazy rush that leads to nowhere. Those are moments in which I disconnect and I truly live. Then I remember a time when math problems were the only ones in my life and I smile. I do not like being an adult, so I refuse to let my soul grow up. I prefer to keep it a child and so I do not feel the weight of the years that go like a marathon.

Oh, how easy I was making friends! I am amused now, when I remember how I used to go to the strangers in the block yard, stretching my hand toward them and saying, "Hey, I am Dana, who are you?". I often did not see them a second time, but that day we were like best friends. Now I have begun to be reluctant and shy, I've lost most of my courage somewhere on the way. I should write the announcement somewhere: LOST COURAGE, I WANT IT BACK! Still, it probably was found by another child, and it no longer wants to leave... That child is more interesting and more willing to use it than I am.

Do you miss your childhood? Why?

Încrederea e "d-aia complicată" / Trust is complicated

[below in English]

E greu cu încrederea. Dacă ai prea multă, riști să fii luat de prost fraierit, iar dacă nu ai, poți pierde oportunități unice în viață. Normal ar fi să fim moderați și să analizăm oamenii / situațiile foarte bine înainte de a lua o decizie. Totuși, viața în sine nu e tocmai normală și ne lăsăm influențați de fel și fel de factori. Astfel, există în general două tipuri de oameni: cei care se încred orbește în alții și cei care cu o privire te fac să păstrezi distanța.

Da, eu recunosc cu mâna pe inimă că am probleme cu încrederea. Culmea e că te-ai aștepta ca după atâtea greutăți și piedici puse în cale să fiu reticentă. Din contră. Cred până la epuizare în binele omenirii. Chiar dacă am fost rănită, cred că nu toți oamenii sunt la fel și mai cred în schimbare. Ofer poate cu prea multă ușurință a doua șansă. Trebuie să existe și oameni naivi pe lume, nu?

Poate că mă voi maturiza pe parcurs și voi învăța să citesc intențiile oamenilor, dar dacă nu, nu regret. Nu aș putea fi sceptică atunci când cunosc pe cineva sau iau o decizie. Mă gândesc că e obositor să fii mereu cu ochii în patru și să te aștepți să fii trădat la orice pas. Viața e prea frumoasă ca să o irosești preocupându-te de asemenea lucruri. Trădarea încrederii e un risc pe care mi-l asum cu drag, pentru că merită. De cele mai multe ori întâlnesc oameni minunați, așa că excepțiile nici nu le mai pun la socoteală.

Tu cum stai cu încrederea?


-----------------------------------------------------------------------------

It's hard with trust. If you have too much, you risk to be seen as a fool, and if you do not, you can lose unique life opportunities. It would be normal to moderate and analyze people / situations very well before making a decision. However, life itself is not quite normal and we are influenced by different factors. Thus, there are generally two types of people: those who trust blindly in others, and those who keep you away with a glance.

Yes, I admit with all my sincerity that I have trust issues. The thing is that you would expect, after so many hard moments and obstacles, to be reluctant. On the contrary. I believe until exhaustion in the good of humanity. Even if I suffered, I believe that not all people are the same, and I still believe in change. I offer maybe too easy the second chance. There must be naive people in the world, right?

Maybe I will become more mature along the way and I will learn to read people's intentions, but if not, I do not regret it. I cannot be skeptical when I meet someone or when I make a decision. I think it's exhausting to always keep your eyes open and to wait for betrayal at every step. Life is too beautiful to waste it preoccupying for things like that. Betrayal is a risk that I take, because it is worth it. I often meet wonderful people, so exceptions I do not even take into account.

How is your trust?

Extraordinarul meu pare banal / My extraordinary seems trivial

[below in English]

Sunt obosită. Am avut o zi extrem de solicitantă și lungă, dar am simțit nevoia să scriu, să îți scriu. De ce? Ei bine, am găsit acel extraordinar pe care l-am căutat. Vei fi surprins / ă să vezi cât de simplu a fost pentru mine și poate că va fi la fel de ușor și pentru tine. Cam mulți de "pentru", dar creativitatea mea e 0 la ora asta. Scriu în ciuda oboselii, fiindcă mâine nu voi mai simți aceeași euforie a momentului. Liniștea și pacea dobândite se evaporă pe măsură ce timpul trece și îndatoririle obișnuite se revarsă din nou asupra mea.

Azi am avut două ore pauză între cursuri. În general căutam o activitate pe care s-o înserez în acel timp "mort", dar de această dată am preferat să stau pur și simplu. Am mers împreună cu mama (suntem "la pachet" noi două) în parcul universității și ne-am bucurat de vremea frumoasă. Nu am făcut nimic altceva decât să privesc soarele, care îmi zâmbea cu căldură, și să admir peisajul. Uitasem cât de mult mă revitalizează o vizită în natură. A fost suficient să petrec puțin timp departe de telefon sau de un alt tip de distragere a atenției. Proiectele, prezentările și orice stres au dispărut. M-am relaxat și am continuat ziua mai energizată chiar și decât am început-o.

Natura înseamnă viață. Prima e extrem de frumoasă. Cea din urmă cum altfel ar putea fi? Dacă păsările cerului au speranța unei noi zile minunate, omul are cu atât mai mult.

Pentru mine natura e specială și mă încarcă cu energie. Ea are acel...ceva care mă umple cu încredere și pentru asta e extraordinară.

Tu ai găsit extraordinarul? Dacă da, care e?


-----------------------------------------------------------------------------


I'm tired. I had a very demanding and long day, but I felt the need to write, to write to you. Why? Well, I found the extraordinary thing that I looked for. You will be surprised to see how simple it was for me and maybe it will be just as easy for you. A lot of "for", but my creativity is 0 at this time. I write despite the tiredness, because tomorrow I will not feel the same euphoria of the moment. The peace goes away as time passes and ordinary duties came back to me.

Today I had two free hours between classes. Generally, I was looking for an activity for that "dead" time, but this time I preferred to simply stay. I went with my mother (we are almost always together) in the university's park and we enjoyed the beautiful weather. I only looked to the sun, which smiled warmly to me, and I admired the landscape. I forgot how much a visit in nature helps me. It was enough to spend some time away from the phone or some other kind of distraction. Projects, presentations, and any stress have disappeared. I relaxed and I continued the day with more energy even than I started it.

Nature means life. The first one is extremely beautiful. The last one how else could it be? If the birds of the sky have the hope of a wonderful new day, human beings have more than that.

Nature is special to me and it gives me energy. It has that...something that fills me with confidence and for that it's extraordinary.

Did you find the extraordinary? If the answer is yes, which is it?