3 reguli de aur / 3 golden rules

[below in English]

Un om, doi oameni, trei oameni. Teoretic știu să număr. Practic nu e vorba de asta, întotdeauna e mai mult decât ceea ce se vede la suprafață. Nu plănuiesc să disec de această dată profunzimea lucrurilor. Am făcut-o deja de multe ori și cu siguranță o voi mai face, dar nu azi. Revenind de unde am plecat, oamenii au reguli de aur după care își trăiesc viața. Nu mă gândisem care sunt ale mele până ce am vazut video-ul lui Sam Berns. De atunci, de trei luni încoace, îmi analizez viața și încerc să îmi descopăr propriile reguli. Am reușit într-un final să identific 3. Am scris în alte împrejurări despre ele, însă acum e altceva: sunt cele mai importante. Nu sunt originale, recunosc, însă sunt adaptate pentru mine și exprimă interpretarea personală.

1. Nu renunța. Niciodată

Nu există "nu pot", o spun din proprie experiență. Poate că prima variantă nu a fost să fie. Nu-i nimic. Gândește-te la o altfel de abordare sau schimbă datele problemei. Nu există situație fără ieșire. Rezolvarea e la capătul tunelului, așa că bagă un sprint și n-o lăsa să-ți scape.

2. Succesul e în afara zonei de comfort

Dacă faci doar ceea ce ești obișnuit, este puțin probabil să îți atingi obiectivele. Provocarea e să depășești această linie imaginară. Succesul, în oricare aspect al vieții, se află undeva în necunoscut. Fără risc nu există câștig, nu-i așa? Dacă eșecul își bagă coada, se aplică de urgență regula 1.

3. Mulţumeşte

Atunci când ai o zi rea și te simți la limita puterilor, amintește-ți câte lucruri frumoase ai în viață. Ești un om norocos. Trăiești. Dacă ești în viață, orice este posibil. Am scris un întreg articol despre asta, deci nu are sens să o iau de la capăt. Esenţa este aceeaşi şi e suficient de clară.

Care sunt regulile tale de aur?


-----------------------------------------------------------------------------

One person, two persons, three persons. Theoretically I know how to count. Practically it's not about it, it's always more than what's seen on the surface. I do not plan to dissect the depth of things this time. I have already done it many times and I will certainly do it again, but not today. Coming back from where I left, people have golden rules by which they live their lives. I did not think of mine until I saw the video about Sam Berns. Since then, three months ago, I have been analyzing my life and trying to find out my own rules. I finally managed to identify 3. I wrote in other circumstances about them, but now it's different: they are the most important. They are not original, I admit, but they are adapted for me and they express my personal interpretation.

      1.       Do not give up. Never

There is no such thing as "I cannot," I say it from my own experience. Perhaps the first option was not to be. It's ok. Think of a different approach or change the problem's data. There is no situation without a solution. The solving is at the end of the tunnel, so put some speed and do not let it escape.

      2.       The success is out of the comfort zone

If you do just what you are used to, it is unlikely that you will achieve your goals. The challenge is to go beyond this imaginary line. Success, in any aspect of life, is somewhere in the unknown. Without risk there is no gain, is it? If failure appears, you have to apply the rule 1 very urgent.

      3.       Thank

When you have a bad day and you feel at the limit of your powers, remember how many beautiful things you have in your life. You are a lucky person. You live. If you are alive, anything is possible. I wrote a whole article about it, so it makes no sense to start it over again. The essence is the same and is clear enough.

Which are your golden rules?

Româna e "greu"

Din ce în ce mai des îmi chinuie ochii postările de pe facebook. Limba română e moartă și îngropată de lumea care se crede "cool". Majoritatea adolescenților din ziua de azi nu mai știu să scrie corect. Nu fac referire acum la prescurtări, ci la greșeli gramaticale epocale. Eu nu sunt prea înaintată în vârstă, fapt pentru care înțeleg un "lol", un "btw" și chiar preistoricul "cf?", dar sunt nenumărați puști ce se cred inteligenți și n-au idee cum se scrie o frază în întregime corectă. "Veața mea", "frumoas-o" și "vezii ce faci?" sunt doar câteva exemple pe care mi le-am amintit pe moment.

Eu sunt un caz fericit. Doamna mea dirigintă din școala generală predă limba și literatura română. Folosesc timpul prezent fiindcă e o profesoară tânără, care va învăța multe generații de aici înainte. Îi mulțumesc pe această cale pentru severitatea și rigurozitatea anilor în care a insistat asupra fiecărui aspect gramatical. O consideram pe "vremea mea" puțin cam comunistă, recunosc, dar se văd roadele. Mă mânca cu fulgi cu tot dacă făceam vreo greșeală.

Nu voi uita vreodată o teză din clasa a VI-a, când am luat 9,70 pentru că din grabă am scris un "car" în loc de "care". E o copilărie, însă nota aceea m-a învățat minte și de atunci verific întotdeauna ceea ce scriu. Cu virgulele am o problemă, doar că acolo subiectivitatea își spune cuvântul în anumite cazuri și e mai complicat.

O prietenă, studentă la litere, îmi spunea că ea susține introducerea orelor de gramatică la liceu. Sunt total de acord cu ea. Poate că așa s-ar împuțina agramații societății. Bazele se pun în mod normal în primii ani de școală, dar uneori nu e de ajuns. Repetiția e mama învățăturii, iar unii oameni chiar au nevoie de mai multe încercări. Degeaba învață operele marilor clasici români, dacă au dificultăţi atunci când trebuie să scrie după dictare...

Scrisoare pentru mama / A letter for my mother

[below in English]

Draga mea mamă,

Mă emoţionez de fiecare dată când vorbesc despre tine şi îmi e foarte greu să-ţi scriu, dar meriţi. Meriţi această bucăţică din sufletul meu expusă aici şi mult mai mult de atât. Meriţi ca lumea să stie cât de minunată eşti.

Ziua femeii, în special a mamei, a fost ieri. Ştiu şi îmi cer iertare de întârziere. M-am luat cu multe alte lucruri de zi cu zi şi nici măcar nu ţi-am spus un “La mulţi ani!” cum se cuvine, ci am aruncat unul în graba dintre două activităţi. Trist e că mi-am dat seama abia în dimineaţa aceasta...  Astfel că, te rog să mă ierţi, mami, şi să ştii că rândurile ce urmează sunt scrise din toată inima mea.

Nu oricine e dispus să renunţe la planurile sale, la aspiraţii, practic la întreaga viaţă pentru altcineva. Tu ai făcut-o pentru mine şi nu mi-ai spus vreodată că regreţi alegerea. Mă însoţeşti pretutindeni, fiind mereu gata să-mi sari în ajutor.

Ne certăm des. Mai mult te cerţi tu cu mine decât eu cu tine, aşa cum spun adesea. Însă, pentru prima dată în istorie, recunosc că îţi dau motive. Nenumărate. Nu sunt perfectă. Sunt zăpăcită, enervantă şi pretenţioasă, dar tu mă iubeşti cu toate defectele mele. Mă ierţi atunci când nici măcar eu n-o fac. Îmi explici cum ai proceda tu în anumite împrejurări şi apoi mă laşi să iau propriile decizii. Mă susţii în tot ceea ce fac. Să ştii că regret nespus atunci când te supăr, chiar dacă, de cele mai multe ori, orgoliul primează şi reacţionez asemenea unui copil răsfăţat.

Eşti înţelegătoare, iubitoare şi cea mai luptătoare femeie pe care o cunosc. Cu o îmbrăţişare de a ta linişteşti toate apele tulburi ce-mi chinuie sufletul. Eşti modestă şi ai un suflet extraordinar de bun. Nu-ţi doreşti cadouri scumpe, nici nu te gândeşti la tine vreo clipă, ci faci totul spre binele meu şi al Ioanei. Apreciezi fiecare detaliu şi te bucuri chiar şi atunci când îţi dăruim o simplă floare. Nu îţi spun suficient de des, dar sper că simţi cât de mult te iubesc.

Îţi mulţumesc pentru tot. Îţi mulţumesc pentru devotamentul tău. Eşti necondiţionat alături de mine şi mă ajuţi să-mi depăşesc limitele. Îţi mulţumesc că eşti tu. Ţi-am mai spus-o şi o voi repeta toată viaţa: eşti eroina mea. Fără doar şi poate, eşti cea mai bună mamă din univers!

Eşti cea mai specială şi importantă persoană din viaţa mea. Nu aş fi ajuns omul care sunt azi dacă nu erai tu, şi nu o spun la sensul figurat...e cât se poate de real.

Cu toată dragostea,

Dănuţa ta

-----------------------------------------------------------------------------

My dear mom,

I'm emotional every time I talk about you and it's very hard for me to write to you, but you deserve it. You deserve this piece of my soul exposed here and much more than that. You deserve that the world to know how wonderful you are.

The woman's day, especially the mother's, was yesterday. I know and I'm sorry of delay. I was preoccupied with many other things of everyday, and I did not even say a proper "Happy Birthday!" to you, but I threw one in the hurry between two of my activities. The sad thing is that I only realized it this morning ... So please forgive me, mommy, and know that the following lines are written with all my heart.

Not everyone is willing to give up his plans, aspirations, practically all his life for somebody else. You did it for me and you never told me that you regret the choice. You accompany me everywhere, always being ready to help me.

We're fighting a lot. You're arguing more with me than I am with you, as I often say. But for the first time in the history, I admit that I give you reasons. Countless. I'm not perfect. I am distracted, annoying and pretentious, but you love me with all my flaws. You forgive me even when I don't do it. You explain to me how you would do in certain circumstances and then you let me make my own decisions. You support me in everything I do. You know that I regret when I upset you, even if, most of the times, pride is overtaking and I react like a spoiled child.

You are understanding, loving and the most amazing fighter I know. With a hug from you, you calm down all the troubled waters in my soul. You are modest and you have an extraordinary soul. You do not want expensive gifts, you do not even think to yourself for a moment, but you do everything for my and Ioana's good. You appreciate every detail and you enjoy even when we give you a simple flower. I do not tell you often enough, but I hope you feel how much I love you.

Thank you for everything. Thank you for your devotion. You are unconditional with me and you help me to overcome my limits. Thank you for being you. I told you and I will repeat it all my life: you are my heroine. Without any doubt, you are the best mom in the universe!

You are the most special and important person in my life. I would not have become the woman who I'm today without you, and I'm not saying it in the figurative sense...it's as real as it could be.

With all the love,

your Dănuţa

Cum m-am apucat de citit! / How I started to read!

[below in English]

E ciudat să scriu despre iubirea mea pentru citit, pe care am impresia că o am dintotdeauna. O lume fără cărţi ar fi anostă, fadă, ştearsă. De ce aş trăi o singură viaţă, când mă pot bucura de mii prin intermediul personajelor nemuritoare din poveşti? Gata, că abia am început şi deja deviez de la subiect. Deci, hai să călătorim puţin în timp şi să scoatem din tolba amintirilor câteva momente păstrate cu grijă în suflet, momente ce au contribuit la formarea mea ca om.
  

A fost odată ca niciodată o fetiţă cu părul şaten şi ochi mari căprui, care era dornică să descopere lumea. De dragul discuţiei, vom numi acea fetiţă Dana. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare. Dana citise şi i se citiseră nenumărate poveşti cu prinţese fermecătoare, prinţi curajoşi şi câte un balaur rătăcit, dar nu a prins drag de lectură până ce o zână bună şi-a făcut apariţia în viaţa ei.

 

Pe cât de mult mi-ar plăcea să continui basmul, împrejurările mă forţează să revin la realitate. Pentru a înţelege pe deplin povestea, trebuie să sap puţin mai adânc în trecutul Danei meu şi să explic câte ceva. Aşadar, să trecem la lucruri mai...serioase. 

Grădiniţa şi clasele primare le-am terminat într-o şcoală specială pentru copii cu “probleme”, deoarece am un handicap locomotor. Abia din clasa a V-a am intrat în învăţământul obişnuit. Perfect, sper că pot continua să depăn amintiri fără alte întreruperi.

Am avut trei învăţătoare în cei 4 ani, însă doar ultima şi-a pus amprenta asupra vieţii mele. Pe lângă geografie, matematică, istorie (pe care o uram din toată inimioara), limba română şi ce mai era, ea m-a învăţat să preţuiesc cărţile.

Adela, învăţătoarea mea din clasa a IV-a, m-a luat într-o zi şi mi-a spus că mergem într-o mică excursie. Aşa am ajuns în biblioteca şcolii. Eram destul de mare, însă a fost prima dată când am păşit cu adevărat în universul cărţilor. Pur şi simplu am rămas fără cuvinte şi am început să citesc fascinată titlurile de pe cotoarele volumelor ce mă înconjurau. Adela mi-a observat copleşirea şi mi-a venit repede în ajutor: mi-a pus trei cărţi în braţe şi mi-a dat termen de 2 săptămani să o citesc pe fiecare dintre ele. A fost tema pe care am luat-o cel mai în serios în toată viaţa mea. Simţeam că e un eveniment definitoriu şi nu m-am înşelat. Cărţile au “dat din coate” şi şi-au făcut loc printre cele mai bune prietene ale mele.

Nu voi uita vreodată senzaţia pe care am avut-o răsfoind primul roman: “Prinţ şi cerşetor” de Mark Twain. Sentimenele erau nemaipomenite, practic trăiam aventurile alături de cei doi eroi. Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de cărţile de beletristică şi am realizat că fiecare carte are o lume a ei, în care, dacă îi dai voie, te va face personajul principal. Propria mea lume a devenit mai frumoasă citind şi am reuşit astfel să accept mai uşor faptul că sunt diferită.

O zi în care nu citesc cel puţin o pagină, e o zi pierdută. Ador să citesc! Citesc cărţi noi şi cărţi vechi. Nu contează aspectul, ci mesajul pe care îl imprimă în sufletul cititorului. Oamenii şi cărţile nu se judecă după copertă.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov


-----------------------------------------------------------------------------

It feels strange to write about my love for reading, which I think that I always had. A world without books would be boring, faded, wiped out. Why would I live a single life, when I can enjoy thousands through the immortal characters from the stories? Enough, I just started and I deviated from the subject. So let's travel a little while in time and take out of the memories a few moments carefully kept in the soul, moments that have contributed to my formation as a human.

Once upon a time, there was a little girl with brown hair and big brown eyes who was eager to discover the world. For the sake of discussion, we will call that little girl Dana. Any resemblance to real people or facts is purely coincidental. Dana had read and other persons had read to her countless stories of charming princesses, brave princes, and some dragon, but she did not enjoy reading until a good fairy appeared in her life.

As much as I would like to continue this fairy tale, the circumstances force me to come back to reality. In order to fully understand the story, I must dig a little deeper into Dana's my past and I have to explain something. So let's move on to more serious things.

I finished the kindergarten and primary classes in a special school for children with "problems" because I have a locomotory disability. Only in the fifth grade I got into the ordinary education. Perfectly, I hope that now I can continue to recall memories without any other interruptions.

I had three teachers in four years, but only the last one put her mark on my life. Besides geography, mathematics, history (which I hated from all my heart), Romanian language and many others, she taught me to cherish the books.

Adela, my fourth-grade teacher, took me one day and told me we were going on a little trip. That's how I got into the school's library. I was pretty old, but it was the first time I really went into the book universe. I was simply speechless and I began to read with fascination the titles of the volumes that surrounded me. Adela noticed my overwhelming reaction, and quickly she came to my aid: she put three books in my arms and gave me 2 weeks to read each of them. It was the homework that I took most seriously in my whole life. I felt that it was a defining event and I was not mistaken. The books put some effort and made their place among my best friends.

I will never forget the sensation that I had when I saw the first novel: "The Prince and the Pauper" by Mark Twain. The feelings were great; I was practically living the adventures with the two heroes. Then I fell in love with the books of fiction and I realized that each book has its own world, in which, if you allow it, it will make you the main character. My own world has become more beautiful reading and so I have succeeded in making it easier to accept that I am different.

A day in which I do not read at least one page is a lost day. I love to read! I read new books and old books. It does not matter the look, but the message it sends to the reader's soul. People and books are not judged by their cover.

Article responding to the challenge of Libris at the XIV edition of the International Book and Music Fair Libris Braşov