duminică, 27 octombrie 2019

De ce să fii tu într-o lume în care toți vor să devină altcineva


A început să îmi placă din ce în ce mai mult să stau şi pur şi simplu să analizez lumea din jurul meu, pentru că se schimbă de la o zi la alta. Nu mă refer la schimbările de ordin fizic, ci la cele legate de caracter, comportament și alte asemenea... mărunțișuri.
                           
Oamenii pe care credeam că îi cunosc ieri s-au transformat azi într-o versiune 2.0, fiindcă au auzit undeva că nu e deloc cool să faci X lucru și mai bine te îndrepți spre Y. Trebuie să fii în pas cu tendințele, ca să nu fii considerat depășit și inevitabil lăsat în urmă. Ai văzut cum li s-a întâmplat altora, poate chiar părinților tăi, iar tu nu vrei să ajungi așa.

Îți iei modele de la TV, respecți moda din reviste și gândești în stilul care ți se induce la școală. Sau, mai rău, dai mentalitatea școlii la schimb pentru cea a "prietenilor" de la colțul străzii. Oricum ar fi, te străduiești din răsputeri să uiți de propriile convingeri și să urmezi valul.

Toată lumea face asta, e normal. Și uite că vine nebuna de mine să îți spună contrariul. Pentru că nu, nu e absolut nimic în regulă în a te lăsa spălat pe creier și manipulat să crezi că alții știu mai bine decât tine. Poate că sunt unii care au intenții pacifiste, nu îți vor răul, însă te îndrumă spre un drum care efectiv nu e al tău.

Dacă vecinul cutare a făcut mulți bani intrând în afaceri cu imobiliare, nu înseamnă că același lucru ți se va întâmpla și ție dacă mergi pe urmele lui.

Dacă mama sau tata și-a dorit să fie medic și soarta i-a fost potrivnică, nu înseamnă că e datoria ta să îi duci visul la îndeplinire. Nicidecum. Același principiu se aplică și în cazul în care a reușit să aibă meseria respectivă, iar acum face presiuni asupra ta să îi calci pe urme. Să fim serioși, rareori se nimerește ca vocația să se transmită cu adevărat următoarei generații. Repet: structura cheie este "cu adevărat". A avea înclinații spre un anumit lucru nu te obligă să îl și faci. Există mai mulți factori la mijloc, printre care unul important este dorința.

Pământul are nevoie și de artiști, vânzători, șoferi, scriitori etc. N-am ales meseriile după vreun criteriu, n-am intenționat să jignesc pe nimeni. Am enumerat doar câteva opțiuni care sunt considerate în general fără viitor. Dar oamenii n-au cum să prevadă ce va urma. Poate că vei ajunge faimos ca Picasso, vei fi următorul Schumacher (lăsând la o parte accidentul și referindu-ne numai la succes), vei fi un maestru ce va scrie cărți despre tainele vânzărilor sau vei deveni un autor ce va scoate bestseller-uri pe bandă rulantă. Sau poate nu vei face nimic din toate astea și îți vei concentra atenția asupra altor aspecte ale vieții. Nu trebuie să fii cunoscut pentru a fi fericit, dar trebuie să faci ceea ce îți place.

Uite că am atins un punct sensibil. Unde e dorință, e și putință... altfel totul e în zadar. Ai o singură viață (până se dovedește contrariul), deci trăiește-o fix așa cum vrei. Nu încerca să mulțumești pe nimeni altcineva în afară de tine. Tu contezi, cu tine însuți îți petreci cea mai mare parte din timp. Fii autentic. Și știi de ce? Pentru că greşelile, eșecurile și căderile nervoase vor apărea ocazional indiferent ce cale urmezi. Așa măcar știi că ești singurul responsabil și îți asumi, te aduni și o iei de la capăt, nu te detașezi de viață și începi să porți pică cuiva probabil drag ție.

De asemenea, asigură-te că ai valori bine definite și urmează-le. Nu te lăsa influențat de părerile altora. Eu cred cu tărie că busola ta morală te va ghida întotdeauna spre ceea ce e corect, nu e nevoie să ți se reamintească iar și iar.

Nici biserica nu mai e folosită ca mijloc de regăsire a propriei persoane, ci ca mod de amenințare: "ai grijă ce faci, că te vede Dumnezeu!". Consider că atâta timp cât nu suferă de vreo boală de natură psihică, omul știe cum să se comporte, astfel încât să nu rănească / chinuie alte persoane (nu mă refer la suferința din iubire) sau animale. În rest este vorba despre deciziile personale.

E trist că lucrurile au luat o asemenea întorsătură și e de datoria mea și a ta să punem STOP. Crede în tine și mergi pe drumul tău. Fii tu într-o lume în care toți vor să devină altcineva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu