A sosit și luna mai. Una dintre cele mai frumoase luni ale anului și-a făcut apariția în natură și în sufletele noastre. De ce este atât de specială? Ei bine, e luna florilor! Minunățiile care ne umplu simțurile și ne bucură inima sunt sărbătorite în această lună magică. De data asta nu voi aborda o temă profundă sau controversată, ci voi scrie despre ce îmi inspiră mie luna mai. Flori colorate și cu un miros îmbătător. Poate fi copilăresc, dar am stabilit deja că maturizarea nu e pe lista scopurilor mele în viață.
Mama e o mare iubitoare a florilor și pot
să zic că am crescut cu o mulțime acasă, dar niciodată nu am fost o împătimită
a lor. Îi spun adesea mamei că atunci când voi avea casa mea, nu vreau sa am
nici măcar o "buruiană" în casă. Ea îmi zice în acele momente că nu
știu aprecia frumosul. Adevărul e că iubesc florile, dar...florile. Această
sintagmă ciudată a mea se referă la florile acelea colorate, drăguțe, nu la
plantele demne de o grădină botanică. Știu, sunt rea. Însă mă căiesc și realizez
că toate plantele au rolul lor, asemenea
oamenilor. Sunt unice. Oricât aș spune eu că nu le plac în general, fără
ele nu putem trăi. Ne asigură oxigenul vital existenței.
Un lucru pe care nu îl pot concepe, în
schimb, este ruperea florilor. Mi se pare greu de înțeles acest mod de
exprimare al admirației față de delicatețea lor. Iubirea dă naștere, creează și
înfrumusețează, nu ucide. Prefer să le miros și să le admir în grădină, decât
să le țin câteva zile într-o vază și să privesc cum încetul cu încetul se
scurge viața din ele. Cea de a doua variantă mi se pare extrem de egoistă.
Florile,
plantele și natura ne dau iubire, oxigen și speranța unui nou început în fiecare
an. Datoria noastră este doar să le iubim, fiindcă iubirea este sentimentul
din care se formează tot ceea ce e frumos pe lume. Nu ni se cere prea mult.
-----------------------------------------------------------------------------
May has arrived. One of the most beautiful months of the
year is here, in nature and in our souls. Why is it so special? Well, it's the flowers' month! The miracles
that fill our senses and our heart are celebrated in this magical month. This
time I will not debate a profound or controversial theme, I will write about
what this month inspires me. Colorful flowers and a strong scent. It may be
childish, but we have already established that becoming an adult is not on the
list of my life goals.
My mother loves flowers, and I can say that I grew up with a
lot of them at home, but I have never been a fan. I often tell my mother that when
I will have my own house, I do not want to have a single "weed" in
it. She tells me at those times that I do not know to appreciate what's beauty.
The truth is, I love flowers, but...flowers. This strange affirmation refers to
those colorful, cute flowers, not to plants worthy of a botanical garden. I
know, I'm bad. I realize that all plants
have their role, like humans. They're unique. As much as I say that I do
not like them in general, without them we cannot live. They provide oxygen,
which is vital to our existence.
One thing that I cannot understand is people breaking flowers. It seems difficult to me to understand this way of expressing the
admiration for their delicacy. Love gives birth, creates and makes things more
beautiful, it does not kill. I prefer to smell flowers and admire them in the
garden, than keep them for a few days in a vase and to see how slowly their life
flows away. The second option seems very selfish to me.
Flowers,
plants and nature give us love, oxygen and the hope of a new beginning every
year. Our duty is only to love them, because love is
the feeling from which everything that is beautiful in the world is formed. We
are not required too much.
