Efortul şi succesul / Effort and success

[below in English]

"Munca e izvor de sănătate, așa că să muncească cei bolnavi". Nu mai știu când și unde am citit această frază, dar m-a amuzat. Eu cred că nu există om 100% sănătos. Fiecare suferă dintr-o cauză fizică sau emoțională. Poate e vorba de ambele. Cert este că munca ne e adresată tuturor.

Cu toții avem nevoie de muncă pentru a evolua. Cele două cuvinte pot fi considerate a fi sinonime. Fie că ne referim la job, școală sau orice altceva ne umple programul zilnic, trebuie să ne dăm interesul pentru a îndeplini respectiva sarcină.

Văd zi de zi persoane cărora efectiv nu le pasă de nimic. Mulți tineri de vârsta mea se bazează pe banii părinților și nu se chinuie să obțină ceva prin propriile forțe. Vor fi ei capabili să ducă mai departe afacerea familiei, dacă nu au trecut niciodată prin greutăți muncind? Eu tind să cred că nu. Responsabilitatea va cădea la un moment dat pe umerii lor, iar, cum nu au antrenament, greutatea va fi prea mare și îi va doborî sau chiar îi va strivi. Fiecare trebuie să aibă ocazia să pornească de la un nivel în care greșelile pot fi ușor reparate. Să avanseze în timp ce învață.

Suișurile și coborâșurile sunt normale în viață. Acestea reprezintă etapele evoluției. Uneori traseul eșec, eșec, eșec și abia apoi reușită e cheia succesului. Toate necazurile trecute se uită în clipa obținerii unei realizări de proporții mari. Mai devreme sau mai târziu, ea apare. Răbdarea și perseverența fac minuni, dacă sunt aplicate în cantitățile potrivite. Doza recomandată este potențialul maxim, indiferent de greutatea sau înălțimea "pacientului". Poate părea greu, dar cu siguranță nu e imposibil și scopul final merită fiecare secundă depusă de muncă.

Așadar, afișează-ţi pe buze cel mai frumos zâmbet de care ești în stare și treci la treabă! Tristețea și plânsul de milă nu ușurează activitatea pe care o întreprinzi, ci îți reduce energia. Deci gândește-te bine la atitudine.

-----------------------------------------------------------------------------

"Work is a source of health, so the sick ones should work." I do not know when and where I read this sentence, but it amused me. I do not think there is a 100% healthy person. Everyone suffers from a physical or emotional cause. Maybe suffers from both. It is certain that work is addressed to everyone.

We all need work to evolve. These two words can be considered synonymous. Whether we refer to a job, school or anything else that fills our daily schedule, we need to give our interest to carry out those tasks.

I always see people who really do not care about anything. Many people of my age rely on their parents’ money and do not struggle to get something through their own powers. Will they be able to carry on the family business if they have never got through difficulties while working? I tend to think that the answer is no. Responsibility will fall at one point on their shoulders, and, as they do not have training, the weight will be too high and will knock them down or even crush them. Everyone should have the opportunity to start at a level where mistakes can be easily repaired. To advance while learning.

The ups and downs are normal in life. These are the stages of evolution. The path to real success includes a lot of failure. All the past troubles are forgotten at the moment of achieving something great. Sooner or later, it happens. Patience and perseverance are magical if they are applied in the right quantities. The recommended dose is the maximum potential regardless of the weight or height of the "patient". It may seem difficult, but certainly is not impossible, and the greatest goal deserves every second of work.

So put on your lips the most beautiful smile you have and get to work! Sadness and mercy does not make your activity easier, it only reduces your energy. Think about your attitude.

Singurătatea nu e rea / Loneliness is not that bad

[below in English]

M-aș descrie ca fiind în copilărie o fetiță curioasă, zăpăcită și prietenoasă. Hmmm, probabil încă sunt exact la fel. Ideea e că am mai vorbit despre asta și nu voi reveni asupra acestor aspecte, dar mă îndrept oarecum într-acolo. De ce? Azi vreau să povestesc scriu despre ceva ce pe Dana din urmă cu vreo 10 ani o terifia, iar astăzi consideră acest lucru o binecuvântare.

Multă vreme mi-a fost frică de ceea ce mi se poate întâmpla dacă rămân acasă de una singură. Îmi făceam fel și fel de scenarii cu hoți, țevi care se sparg sau incendii (nu pot fugi din calea pericolului) sau chiar cu fantome. Aveam o teamă imediat după moartea primului meu bunic, pe care o consider irațională acum, că acesta va veni să îmi vorbească. Chiar dacă prin absurd s-ar fi întâmplat, bunicul nu mi-ar fi vrut răul. Eh, nu e tocmai ușor să convingi o puștoaică încăpățânată de 11 ani că nu are de ce să fie înspăimântată. Puteți încerca, dar în cazul meu nu a funcționat. Cred că de fapt îmi era teamă de singurătate.

Anii au trecut și frica mea s-a evaporat încetul cu încetul până ce a devenit o amintire hazlie. Culmea e că în momentul acesta am ajuns la nivelul la care efectiv iubesc să petrec timp doar eu cu mine. Mă simt bine în propria prezență și nu mai am o nevoie acută de a mai fi alături de cineva. Timpul "eu cu mine" e extrem de prețios.

Câteodată ascult muzică și cânt. Da, chiar e o activitate pe care nu îmi permit să o fac în public...spre binele auzului persoanelor de față. Alteori scriu sau citesc. De cele mai multe ori însă meditez la tot soiul de chestii aiurea, cum ar fi sensul vieții. Nu existența e cea care nu are rost, ci gândul respectiv. Uneori e mai bine să ne oprim din gândit și să trăim pur și simplu.

Eu sunt mulțumită cu ceea ce am devenit și îmi place să pierd vremea în compania mea. Dacă alți oameni nu mă știu aprecia, este strict problema lor. Contează ca noi să ne acceptăm și să fim fericiți cu noi înșine. Atât.

-----------------------------------------------------------------------------

Thinking about myself as a child a few words would describe me: curiosity, distraction and friendliness. Hmmm, I'm probably still the same. The point is, I've talked about this before, and I won't go back through these issues, but I'm going somewhere near. Why? Today I want to tell you write about something that terrified Dana 10 years ago, and today she considers this a blessing.

For a long time I was afraid of what might happen to me if I stay alone at home. I've made some sort of scenarios with thieves, pipes that break or fire (I cannot escape if something happens) or even ghosts. I was afraid right after the death of my grandfather, fear which I find irrational now, that he will come and talk to me. Even though it would have been a possibility of that to happen, my grandfather would not have wanted to hurt me. Eh, it's not easy to convince a stubborn 11-year-old kid that there is no need to be frightened. You can try, but in my case it did not work. I think I was actually afraid of loneliness.

The years have passed and my fear was gone and it became a funny memory. Now I have reached the level in which I really love to spend time with myself. I feel good on my own and I no longer have the need to always be with someone. The "me" time is extremely precious.

Sometimes I listen to music and sing. Yes, it's an activity that I really cannot afford to do in public...for the wellbeing of my audience. Other times I write or read. Most of the time, however, I meditate on all sorts of crazy things, such as the meaning of life. It is not the existence that is useless, but the thought of it. Sometimes it's better to stop thinking and just live.

I am glad of what I have became and I like to spend time in my company. If other people do not know to appreciate me, it's just their problem. It's important to accept and to be happy with ourselves. That's all.

Florile şi luna mai / Flowers and May

[below in English]

A sosit și luna mai. Una dintre cele mai frumoase luni ale anului și-a făcut apariția în natură și în sufletele noastre. De ce este atât de specială? Ei bine, e luna florilor! Minunățiile care ne umplu simțurile și ne bucură inima sunt sărbătorite în această lună magică. De data asta nu voi aborda o temă profundă sau controversată, ci voi scrie despre ce îmi inspiră mie luna mai. Flori colorate și cu un miros îmbătător. Poate fi copilăresc, dar am stabilit deja că maturizarea nu e pe lista scopurilor mele în viață.

Mama e o mare iubitoare a florilor și pot să zic că am crescut cu o mulțime acasă, dar niciodată nu am fost o împătimită a lor. Îi spun adesea mamei că atunci când voi avea casa mea, nu vreau sa am nici măcar o "buruiană" în casă. Ea îmi zice în acele momente că nu știu aprecia frumosul. Adevărul e că iubesc florile, dar...florile. Această sintagmă ciudată a mea se referă la florile acelea colorate, drăguțe, nu la plantele demne de o grădină botanică. Știu, sunt rea. Însă mă căiesc și realizez că toate plantele au rolul lor, asemenea oamenilor. Sunt unice. Oricât aș spune eu că nu le plac în general, fără ele nu putem trăi. Ne asigură oxigenul vital existenței.

Un lucru pe care nu îl pot concepe, în schimb, este ruperea florilor. Mi se pare greu de înțeles acest mod de exprimare al admirației față de delicatețea lor. Iubirea dă naștere, creează și înfrumusețează, nu ucide. Prefer să le miros și să le admir în grădină, decât să le țin câteva zile într-o vază și să privesc cum încetul cu încetul se scurge viața din ele. Cea de a doua variantă mi se pare extrem de egoistă.

Florile, plantele și natura ne dau iubire, oxigen și speranța unui nou început în fiecare an. Datoria noastră este doar să le iubim, fiindcă iubirea este sentimentul din care se formează tot ceea ce e frumos pe lume. Nu ni se cere prea mult.

-----------------------------------------------------------------------------

May has arrived. One of the most beautiful months of the year is here, in nature and in our souls. Why is it so special? Well, it's the flowers' month! The miracles that fill our senses and our heart are celebrated in this magical month. This time I will not debate a profound or controversial theme, I will write about what this month inspires me. Colorful flowers and a strong scent. It may be childish, but we have already established that becoming an adult is not on the list of my life goals.

My mother loves flowers, and I can say that I grew up with a lot of them at home, but I have never been a fan. I often tell my mother that when I will have my own house, I do not want to have a single "weed" in it. She tells me at those times that I do not know to appreciate what's beauty. The truth is, I love flowers, but...flowers. This strange affirmation refers to those colorful, cute flowers, not to plants worthy of a botanical garden. I know, I'm bad. I realize that all plants have their role, like humans. They're unique. As much as I say that I do not like them in general, without them we cannot live. They provide oxygen, which is vital to our existence.

One thing that I cannot understand is people breaking flowers. It seems difficult to me to understand this way of expressing the admiration for their delicacy. Love gives birth, creates and makes things more beautiful, it does not kill. I prefer to smell flowers and admire them in the garden, than keep them for a few days in a vase and to see how slowly their life flows away. The second option seems very selfish to me.

Flowers, plants and nature give us love, oxygen and the hope of a new beginning every year. Our duty is only to love them, because love is the feeling from which everything that is beautiful in the world is formed. We are not required too much.