Părerea oamenilor / People's opinion

[below in English]

Oamenii judecă. Da, nu am descoperit America – nu este o noutate. Singura problemă e că multe persoane, asemenea mie, pun la suflet părerile celorlalţi, crezând că ceea ce spune X sau Y îi defineşte. M-am inclus în această categorie deoarece, până nu de mult, eram focusată pe a face o impresie bună, pe a nu le da altora motive să creadă ceva negativ despre mine.

Am întâlnit de-a lungul timpului oameni cărora nu le păsa ce zice “gura” lumii, fapt pentru care i-am admirat enorm. “Nu lumea îmi dă de mâncare” zicea mama adesea. Avea dreptate, însă mi-au trebuit câţiva ani de maturizare ca să înţeleg sensul acestor cuvinte.

Un asemenea exemplu mi-a fost colega de bancă din liceu şi, totodată, una dintre cele mai bune prietene ale mele. Ea era o fire retrasă când ne-am cunoscut, o fată deosebită de altfel, dar cu anumite obiceiuri ce nu erau considerate “cool”, cum ar fi pasiunea pentru lectură şi faptul că nu gusta glumele proaste tipice adolescenţilor. Bineînţeles că nu a fost “iertată” şi i s-au pus etichete. Realizez acum cât de nesemnificativă şi puerilă a fost situaţia, însă este o adevărată dramă la 16-17 ani. Colega mea nu a fost vreodată afectată de faptul că era privită într-un anume fel sau că se făcea mişto de atitudinea ei, iar eu nu puteam să-i înteleg nepăsarea. Nu înţelegeam la acea vreme cum poate cineva să fie atât de relaxat, indiferent la ceea ce cred alţii despre el. Eu am fost mereu preocupată să fiu plăcută de toată lumea, chiar dacă în teorie acceptam că este imposibil. Aşadar, mi-am întrebat prietena de ce nu reacţionează în vreun fel la răutăţi. Mi-a spus senin că părerea altora nu înseamnă absolut nimic pentru ea, că e treaba lor dacă nu au nimic mai bun de făcut decât să vorbească despre ea.

Câţiva ani mai târziu, am cunoscut un băiat care a devenit într-un interval de timp relativ scurt foarte important pentru mine şi care a contribuit la maturizarea mea. Cel mai important sfat pe care mi l-a dat, sfat pe care am ajuns să-l preţuiesc mult mai târziu, a fost: “Fă exact ceea ce îţi doreşti. Nu te lua după părerea cuiva fiindcă e vorba de viaţa ta, iar alegerile trebuie să-ţi aparţină. Ai o singură viaţă, trăieşte-o după bunul plac”.

Sunt încăpăţânată şi rareori ascult ceea ce mi se spune, aşa că a fost nevoie de o a treia persoană pentru a mă convinge că n-am nevoie de aprobarea nimănui, că eu trebuie să fiu mulţumită de faptele mele. Poate nu m-ar fi convins dacă nu mi-ar fi pus o simplă întrebare: “De ce contează pentru tine cum te văd ceilalţi?” Am început să formulez nişte răspunsuri fără logică, iar într-un final am spus un onest “nu ştiu”. A fost momentul în care pot zice că “mi s-au deschis ochii”. Abia atunci mi-am dat seama că pur şi simplu nu contează decât ca eu să mă simt bine cu mine, restul mă acceptă sau sunt liberi să plece. Nu îmi influenţează cu nimic soarta părerea cuiva despre mine decât în măsura în care îi dau eu voie să o facă.

Nu voi mai face vreodată ceva pentru a impresiona, voi fi eu însămi şi mă voi bucura de fiecare clipă a vieţii. Voi asculta ce îmi spun ceilalţi doar în măsura în care părerile sau sfaturile lor mi se par constructive. 

Oricât te-ai strădui să le faci tuturor pe plac, mereu vor fi oameni care vor avea ceva împotriva ta. Nu suntem la fel şi e normal să avem viziuni diferite ale lumii. Viaţa e scurtă şi nu merită să ne consumăm energia jucând un rol. Fii tu însuţi! Cine te iubeşte şi te preţuieşte cu adevărat, îţi va rămâne alături…restul nu contează.


-----------------------------------------------------------------------------

People judge. Yeah, I have not found America - it's not a novelty. The only problem is that many people, like me, believe that what X or Y says about them defines them. I included myself in this category because, until recently, I was focused on making a good impression; I did not want to give others reasons to think anything negative about me.

I met people over the years who did not care what the "mouth" of the world says, which is why I admire them enormously. "The world does not give me food," my mother said often. She was right, but it took me a few years of maturity to understand the meaning of these words.

One such example was my high school colleague and also one of my best friends. She was a quiet person when we met, a special girl though, but with some habits that were not considered "cool", such as the passion for reading and the fact that she did not taste the teenage jokes typical of adolescents. Of course that she was not "forgiven" and she had been considered weird. I realize now how insignificant and infantile the situation was, but it is a real drama when you are 16-17. My colleague has never been affected by the fact that she was seen as weird, or that jokes were made about her attitude, and I could not understand her indifference. I did not understand at that time how anyone can be so relaxed, indifferent to what others think. I have always been concerned about being liked by everyone, even if in theory I accept that it is impossible. So I asked my friend why she did not react in any way to mischief. She told me very calm that the opinion of others does not mean anything to her, that it's their business if they have nothing better to do than talk about it.

A few years later, I met a boy who became in a relatively short period of time very important to me and helped me to develop myself. The most important advice he gave me, the advice I appreciated much later, was: "Do exactly what you want. Do not think to anyone's opinion because it's your life, and the choices must be yours. You have only one life, live it how you want. "

I'm stubborn and I rarely listen to what others tell me, so I needed a third person to convince me that I do not need anyone's approval, that I am the only one that must be content by my actions. Perhaps I would not have been convinced if I had not been asked a simple question: "Why does it matter to you how others see you?" I began to formulate some answers without any logic, and in the end I said honestly "I do not know". It was the moment when I could say that "my eyes opened". Only then I realized that the only thing that matter is that I feel good with myself, the rest of the world accepts me or it's free to leave. It does affect my fate what someone else thinks of me only in the measure that I allow it.

I will never again do anything to impress, I will be myself and I will enjoy every moment of my life. I will listen to what others tell me only if I will consider that their opinions or advice are constructive to me.

No matter how hard you try to make everyone happy, there will always be people who will have something against you. We are not the same and it is normal to have different worldviews. Life is short and it's not worthwhile to consume our energy playing a role. Be yourself! Whoever loves you and really appreciates you, will stay with you ... the rest does not matter.