 |
| Sursa: aia-proiect.ro |
Doamne, cât sunt de recunoscătoare pentru
subiectul de astăzi! Deși știu că ar fi trebuit, nu mi-ar fi venit vreodată
ideea să vorbesc despre arhitectură și ceea ce reprezintă ea pentru mine.
Am
șansa ca, cel puțin ipotetic momentan, să schimb lumea... să o fac așa încât să îmi fie accesibilă și mie. Pot în sfârșit să
îmi imaginez că totul este perfect, că trăiesc într-o lume de basm.
Nu, n-am să vorbesc despre Primărie,
biserici, școli sau alte asemenea instituții publice care nu au nici măcar o
amărâtă de rampă.
Cel mai amuzant și totodată penibil răspuns
pe care l-am primit a fost "acesta a fost proiectul construcției, nu-l
putem modifica". Vorbim despre o clădire apărută după anul 2000, nu una
din perioada comunistă...
De
ce unii oameni se gândesc numai și numai la propriul folos material?...
Nu, nu vreau să mă încarc negativ. Acum
sunt un copil adus în fața raionului cu jucării și lăsat să își aleagă tot ce
vrea sufletul lui.
Prefer, asemenea tuturor oamenilor normali la cap (nu insinuez că eu aș
face parte din categorie), să fiu
fericită și să vorbesc pe cât posibil doar de aspectele frumoase ale vieții.
Sunt destule "chestii" urâte, dar hai să nu detaliem acum.
Așadar, eu nu
fug cu gândul la proiecte de case, ci am alte preocupări. Sunt aeriană și trăiesc printre stele. Nu e prea greu de ghicit ce
îmi doresc eu. Cine mă cunoaște măcar 50%, știe ce anume mă pasionează.
Discreția nu e tocmai unul dintre punctele
mele forte...
Desigur, eu aleg fără să clipesc o carte. Vreau o carte în care eroul e ispitit și greșește de
multe ori, însă va ajunge în cele din urmă pe calea cea bună și își va
recunoaște neajunsurile. Va iubi, va suferi, iar la final va fi fericit. Asta e
tot ce contează. Întotdeauna a fost așa în cazul meu, iar lucrurile nu se vor
schimba de aici înainte.
Astfel, dacă nu era deja evident (pe cine
încerc eu să păcălesc?) îmi doresc să
construiesc o bibliotecă, un loc în care magia desăvârșită să poată circula
liberă și nestingherită.
Vreau
o bibliotecă mare. Vreau o bibliotecă cum nu e alta
în toată România și poate chiar în lume. Îmi doresc să aibă cel puțin 10 metri
înălțime fiecare raft. Cărțile să fie așezate pe culori, genuri și așa mai
departe.
Pentru a ne deplasa de-a lungul
bibliotecii, vom folosi rampe luuungi. Va fi o vacanță de iarnă continuă, cu
derdeluș. Acolo fiecare om își va permite să fie copil. Iar și iar.
Cu toate
acestea, va avea și elemente de modernism. Un
perete va fi în întregime din sticlă, iar acela va fi "colțul" meu
(și al vostru, bineînțeles) de rai. Vor fi fel de fel de fotolii, saltele și
alte nebunii. Totul pentru comfort și o
cât mai ușoară călătorie spre un nou necunoscut în fiecare zi.
La fereastra din sticlă e un al doilea
univers, acela în care artiștii și cititorii își dau întâlnire cu personajele
lor. Acolo Dama cu camelii poate avea
altă soartă preț de câteva minute, ore, zile... până când va fi nevoită să se
întoarcă pe raftul A, compartimentul 32, înălțimea 8 metri.
Va exista un al doilea labirint, care nu e
altceva decât o intersecție de coridoare suspendate, din lemn, cu balustrade pe
margini, proiectate în așa fel încât să te simți mereu la balcon când privești
spre primul și complexul peisaj încărcat de lectură.
Aici nu ai rafturi, ci mase și fotolii
confortabile, scaune pretențioase cum mai vezi pe la Peleș sau prin alt castel,
sute de plante ornamentale, unele arborescente, și, din când în când, câte o
pisică care își caută un culcuș.
Îmi voi clădi un amalgam de personaje. Îmi voi pava un drum cu pin alb printre
rafturi, iar mirosul de brad nu va lipsi din cazarma ce așteaptă să instruiască
tinerii ce vin după mine.
Bineînțeles, vor mai intra oameni în acest
labirint, dar oare vor mai dori să iasă? Oare
din Raiul meu va fi izgonit cineva? Sau vor continua să intre în castel, eu fiind un fel de
Rapunzel?
Voi sta mereu de
vorbă cu vreun cavaler sau domniță. Pot avea pe oricine la masă când îmi beau
ceaiul, doar vorbim de cea mai mare bibliotecă din țară. Și în dreptul
ferestrei imense, cum spuneam, voi vorbi, îmi voi bea ceaiul, voi admira
Regatul Veșniciei Frumoase sau voi visa cu ochii deschiși. Zâne, feți frumoși
cu stea în frunte și balauri fioroși mă vor încărca spiritual.
Mda, știu că
avem de toate și în lumea reală, însă avem nevoie de o evadare. Dacă vreți să
fiu sinceră (cum v-am și obișnuit), mi-ar
plăcea va evadarea să fie de fapt în lumea reală. Mai exact, să aterizez cu picioarele pe pământ doar atunci când mă
plictisesc de aiurit prin tărâmuri nebănuite. Așa e... ar fi puțin probabil să
se întâmple asta.
 |
| Sursa: aia-proiect.ro |
Nu există o asemenea bibliotecă, deci nu am
cum să vă dau exemplu. Îmi pare rău. Cert e că veți zice ”STOP!”, ca în imaginea alăturată, și veți privi uimiți.
Nu-i nimic, voi găsi un birou de arhitectură perfect, care îmi va îndeplini toate visurile bune și... nebune. Această lume minunată va exista într-o zi. Sper că destul de devreme și nu foarte
târziu.
Desigur, asta
se va întâmpla undeva în viitor, dar deja cred că Aia Proiect și inovația ei
reprezintă ceea ce am nevoie. Cu
ajutorul acestei companii e imposibil să nu iasă totul perfect.
Poate că tot ce am scris mai sus e o
aberație. Poate că un voi dori să împart
ceea ce am eu cu nimeni. Aș fi eu împotriva tuturor, închisă în turn.
Totuși, există o persoană în lumea asta
mare pe care aș fi mai mult decât fericită s-o am alături acolo, în ”turnul de
cleștar”. E un el. E unic. E special și
nebun, cam ca mine. Te recunoști, nu-i așa? Cât despre ceilalți... rămâne
de văzut.
Până atunci, mai am un singur vis. Îi
puteți spune chiar ideal. Mihail Mataranga a descris atât de bine ceea ce eu
îmi doresc... "În mijlocul satului
se află cârciuma. Vis-a-vis de cârciumă se află biblioteca, ce conţine un fond
valoros de carte rară. Cârciuma e mai tot timpul goală şi în curând va da
faliment. Biblioteca e supraaglomerată de oameni dornici de cunoaştere."
Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2018 J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu