Sursa: Pixabay |
Toată
copilăria mi-am dorit să devin magistrat, să fac dreptate în lumea asta atât de
crudă uneori și să o fac mai bună. Apoi am dat la economie, dorindu-mi să lucrez
într-o corporație, pentru că mă simt bine atunci când sunt doar eu și cifrele
mele. Datele statistice, rapoartele și ce o mai
fi nu pot răni, mă gândeam.
Acum sunt anul 1 la Drept și anul 1 de
master la Ştiințe Economice... înțelegi ce vreau să spun, nu?
Hotărârea
în legătură cu jobul meu ideal încă nu a apărut. Nici nu garantez că va apărea vreodată, fapt pentru care nu e
tocmai recomandabil să îmi deschid acum o firmă și să anunț vehement pentru
această provocare că ofer servicii de gravare a diverselor obiecte. Sunt de cea
mai înaltă calitate, să ne înțelegem. E vorba de lucruri unicat, personalizate.
Asta așa... ca să știți. Am aberat destul.
O certitudine am, totuşi. Nu sunt chiar
picată din lună. De când mă știu am avut
un vis. Încă îl mai am.
Vreau să salvez cât mai mulți copii orfani de la un trai îngrozitor pe străzi sau în
centrele de plasament. Vreau ca ei să aibă alături oameni
devotați, care îi iubesc și îi protejează. Bineînțeles, vor beneficia, de
asemenea, de lucruri materiale, mâncare caldă, şi chiar cameră personală.
Oricum, iubirea le lipsește lor cel mai mult...
Vreau să fiu
eu acel pilon ce demarează totul. Chit că nu sunt un profesor bun și nu stau
demențial la capitolul răbdare, voi contribui eu cumva zi de zi la zâmbetele de
pe fețele unor suflete inocente. Important
e ca acești copii să fie fericiți și să devină oameni de bază ai societății.
Sursa: http://bodorlaser.ro/ |
Hai să lăsăm dramatismul
sensibilitatea puțin la o parte și să îți povestesc cum gravatorul laser
BCL-0503MU de la Bodor va colora viețile micuților mei. În cazul în care nu vezi logica, află că eu nu înființez o casă de copii. Nici pomeneală de așa ceva.
E vorba mai exact despre un grup select în care unii dintre cei
mai speciali îngerași veniți pe Pământ vor intra. Vor fi reguli distractive,
învățăminte, dar și nenumărate jocuri. Așa, cam ca într-o școală particulară
despre care auzim noi în filme.
Nu te îngrijora, poate ai noroc și vom da
și lecții pentru părinți. Toți copiii
merită un asemenea tratament.
Aici intră în schemă gravatorul laser. Unicitatea este cheia. Un club secret
are logo, haine chic, jucării inedite și multe altele. BCL-0503MU e tot ce
mi-aș putea dori în acest sens.
Îți
dai seama că aș putea grava inclusiv cutii de mici dimensiuni? Dar ștampile pe
cauciuc? Asta ca să nu mai spun că le pot
aduce "la viață" fel și fel de jucării închipuite de ei. Avem nevoie
doar de cineva priceput la desen. Nu, nu sunt eu aceea.
Imaginația mea lucrează acum la cote
maxime, astfel încât am un exemplu mai concret.
E vară, iar noi suntem în tabără, undeva la
o cabană de munte. Avem o emblemă a taberei, ceva ce ne reprezintă, care e
prezentă pe toate materialele folosite. Aici pot participa chiar și copii din
familii obișnuite, ce nu au posibilități materiale. Ne extindem aria de
acoperire.
Vom avea deci tricouri, șepci, rucsacuri și
orice își vor mai dori ei personalizate. Micuții vor trage cu arcul, vor învăța
să înoate, vor cânta și vor... copilări. Nu vor lipsi nici jocurile de
cunoaștere și strategie. Cine nu e
binedispus după o partidă de rummy sau una de monopoly?
Ei vor colora și vor diferenția lumea. Schimbarea se face cu mărunțișuri. Adulții
nu prea înțeleg asta. Rezolv eu rapid problema, cumpărând gravatorul laser de
la Bodor și materialele consumabile necesare lui de la Colop România. Eh, nu
merge chiar cu aer, deși e foarte ieftin dacă luăm în calcul avantajele.
Am ajuns şi la sfârşit. Nu am intenționat
să mă laud în vreun fel prin rândurile de mai sus. Nicidecum. Nu fac pe bunul
samaritean. Nu mi se potrivește rolul.
Pur și simplu am călătorit într-un viitor actual incert și ți-am arătat o altă latură
a mea. M-am lăsat purtată de val. A fost frumos, pentru că îmi place să
visez cu ochii deschiși.
Dacă îmi doresc ceva cu ardoare, în general
reușesc să obțin. Afirm asta fără falsă modestie. Ce pot să spun, nu mă
caracterizează. Am o stea norocoasă pe
cer și persoane deosebite alături. Nu reușesc chiar de una singură.
Poate că nu va deveni realitate azi sau
mâine acest vis, dar cu siguranță va fi într-o bună zi. Nu îmi fac griji, Dumnezeu a știut întotdeauna cum (şi când)
să așeze totul perfect, pentru a crea un tablou de poveste în viețile noastre.
Articol scris în cadrul concursului
SuperBlog 2018 J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu