Sursa: www.sidonia.ro |
Așadar, atunci când am primit o carte
cadou, reeditată, a autoarei Sidonia Drăguşanu,
nu m-am putut abține să nu o devorez!
"Într-o gară mică" prezintă
într-un fel aparte relația de cuplu, cum era ea văzută în urmă cu un secol. Cunoașterea omului iubit era văzută ca un
adevărat ritual, cu nuanțe ale personalității, cu timiditate și deschidere
largă a inimii.
Astăzi
lucrurile stau complet diferit.
Vorbim adesea despre feminism, însă pare că acesta a dispărut cu desăvârșire de
pe fața pământului.
M-am recunoscut enorm în personajul
principal. Dudu îmi seamănă... sau poate eu ei. Avem aceeași sete de a vedea
bunul în oameni, de a le proiecta trăsăturile ideale și a-i pune pe un
piedestal.
Ei bine, e greșită abordarea și, fiindcă
vârsta mea e puțin mai înaintată decât a acestei fetişcane ce tocmai a terminat
liceul, n-aş (mai) proceda la fel.
Încrederea trebuie câștigată, nu se pune pe tavă.
În trecut am acționat și eu din impuls,
asemenea ei, și am suferit. Acum cred că dragostea se trăiește puțin și cu
mintea. Trebuie gândite lucrurile
înainte de a te arunca la mila iubirii.
Ileana
Cosânzeana și Făt-Frumos sunt numai în basme. Oamenii au calități și defecte, iar uneori nu suntem compatibili
unii cu alții și pace. Prin urmare, e indicat să analizăm cu grijă situația. Nu
strică o combinație între inimă și creier... Crede-mă că știu prea bine despre
ce vorbesc.
În momentul de față par o insensibilă.
Însă, cu toate că dragostea merită orice sacrificiu, e important ca ceea ce
simțim să facă parte din acea categorie. În romanele de dragoste lucrurile se
termină frumos, dar realitatea nu e mereu așa. Dacă stăm și ne gândim, suferința
are și ea farmecul ei.
Piedici
sunt și vor fi întotdeauna. În
povești ele trec ca prin minune, dar în realitate ne mai și poticnim. Calmul ar
trebui să dicteze relația.
Un mit vreau să demontez neapărat.
Relațiile cu scântei (de scandal) funcționează în cărți, dar foarte rar și în
realitate. Multă vreme am tânjit după certuri cu patos, dar s-au dovedit a nu
fi tocmai atât de palpitante. În schimb, sunt consumatoare de timp și energie.
Împăcarea cea dulce nu merită efortul.
Astfel, ideea e că aş prefera să am răbdare
și să cunosc omul de alături. O
căsătorie în pripă duce în marea majoritate a timpului la un divorț în același
ritm.
Iar când prietenia se pune în calea
iubirii, e grav. Tind să spun cu hotărâre că aș fi egoistă. Dacă prietena mea
cea mai bună ar avea sentimente pentru același tip ca și mine, ar fi demn să se
retragă cea care realizează că nu el e șansa ei la fericire.
Sursa: Pixabay |
Deși izvorâtă într-un mod neobișnuit ("Într-o gară mică"...
sau chiar tren), prietenia dintre Dudu și Luiza este una deosebită, iar
caracterele lor diferite le apropie și mai mult. Însă cine ar fi crezut că se vor îndrăgosti fix de același bărbat?
Nu e ieșit din comun faptul că fetele au
mustrări de conștiință în ceea ce privește sentimentele lor față de Petru, doar
că una trebuie să iasă din "joc". Din nefericire, asta schimbă cu
desăvârșire cursul prieteniei...
În teorie sună ușor și logic. După cum bine
știm, viața bate filmul – în cazul nostru cartea. Cu toate că eram o copilă și
nu pot afirma că a fost ceva extraordinar, am trecut prin experiența de mai
sus.
Chiar fata respectivă îmi spusese că
băiatul pe mine mă considera drăguță (nu mă judeca, la 13-14 ani însemna mult)
cu câteva zile înainte de a-mi da vestea că îl place și ea. Pot zice că a fost
moartea pasiunii. Cert e că niciuna dintre noi n-a simțit până la urmă fiorii
primei iubiri reale alături de el.
Privind retrospectiv, îmi dau seama că nu a
fost să fie. Deşi numai numele băiatului
mi-a făcut inima să bată mai tare ani de-a rândul, am ales prietenia și nu am
regretat niciodată.
În copilărie / adolescență treci repede
peste fazele stânjenitoare, dar la maturitate riști să rămână o pată asupra
oricăreia dintre relații. Indiferent ce
ai alege, va fi o schimbare. Sunt decizii greu de luat atât în realitate,
cât și în literatură.
Și, oricât de strălucitoare ar fi iubirea în cărți, să nu uităm că ele au fost
scrise în general de femei. Romantismul
e ridicat acolo la nivel de artă,
ceea ce rareori întâlnim în viața cotidiană.
Nu ne rămâne decât să ne adaptăm și să
apreciem micile bucurii ale unei relații. Nimic
nu se compară cu emoția transmisă de fluturașii din stomac la vederea omului
iubit!
Eu încă stau și aștept să mă lovească
Cupidon, cu o săgeată de a lui. Între timp, citesc cu jind despre cum era
văzută ca o zeiță femeia în literatura interbelică și mă gândesc că acolo se
găsește secretul îmbinării perfecte a relației de cuplu cu o carieră
înfloritoare. Poate că dragostea mea ca
în povești e imediat după colț...
Articol scris în cadrul concursului Spring SuperBlog
2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu