duminică, 18 noiembrie 2018

Vin, sărbătorile vin... iar noi plecăm!

Sursa: christiantour.ro
Sărbătorile se apropie cu pași repezi. Parcă numai ieri am venit din Spania, iar acum urmează să vină Revelionul...

Ce pot să zic, m-am obișnuit prost și nu mă mai satisface statul acasă, cu familia, în timpul liber. Vreau să explorez din ce în ce mai mult și să uit tot ce are legătură cu o viață monotonă.

M-aș plimba de nebună oriunde. Lumea e maaare și frumoasă, e dornică să fie descoperită!

La drept vorbind, chiar dacă abia a venit și frigul, eu m-am săturat de el. Acum sunt în stadiul acela în care vânez cu înverșunare oferte speciale Revelion. Aș pleca încă din acest moment, ca să fiu sinceră. Astfel, nu-mi prinde rău visatul cu ochii deschiși...

Am găsit și locația perfectă: tu și cu mine – o săptămână incredibilă în Malaezia și Singapore.

Nu începe cu strâmbatul din nas, dragule! Crezi că nu te văd?

Am citit eu o carte, de curând, despre luxul din Singapore și am făcut cercetări. M-am hotărât că merităm măcar o săptămână pe picior mare. Hehehe, mă cunoști prea bine ca să te mai surprindă ceva.

Să știi că am argumente bune pro vizitat și la finalul articolului vei da fuga să-ți faci bagajul. Dacă nu, stai liniștit, plec și fără tine. Îmi găsesc un singaporez bogat, ne căsătorim și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Știi că te iubesc!

Deja e stabilit că vom avea parte de un Revelion Christian Tour. M-au convins încă de data trecută, cu city break-ul, că e de mers cu ei.

Circuitul oferit de ei pentru vacanța noastră de acum e mai mult decât spectaculos, fapt pentru care voi menționa în continuare doar atracțiile turistice pe care mă dau eu de ceasul morții să le vedem. Tu nu, tu ai voie să mori doar după mine. Te avertizez, așa, ca să știi.

Așadar...
3 locații de neratat în Malaezia

Sursa: christiantour.ro
1. Ne delectăm privirile cu Turnurile Petronas. Acestea au fost cele mai înalte turnuri gemene la începutul anilor 2000. Avem ce vedea, îți garantez!

Dacă ești suficient de curajos (te oblig oricum), traversăm podul dintre ele și avem parte de cea mai frumoasă priveliște din capitala Malaeziei, Kuala Lumpur. Curaj găină, promit că nu te tai!

Sursa: christiantour.ro


2. Intrăm mai apoi în lumea religioasă din urmă cu câteva secole. Te duc la peșterile Batu. De la nou trecem la vechi ca prin magie.

Uităm puțin de ideile de oraș și îmbrățișăm modestia tipic evlaviei. E o cură de detoxifiere a sufletelor. Dacă avem noroc, prindem și o fărâmă din pregătirile pentru festivalul hindus Thaipusam.

Sursa: christiantour.ro

3. Hai să ne bucurăm și de puțin romantism, dacă tot e o vacanță în doi. Vizităm, așadar, Piața Olandeză din Malacca. Arhitectura te va impresiona pe tine, iar culorile pe mine. Nu sunt atât de complicată precum par. Mă mulțumesc cu puțin... tu îmi ești mai mult decât suficient.

Vreau să mă (re)îndrăgostesc de (tine) acest oraș! Va fi Parisul nostru.


Desigur, ne vom și înfrupta din delicatesele culinare ale țării. Vreau neapărat să încercăm Nasi Kandar, o specialitate formată din orez amestecat cu fel de fel de sosuri.

A nu se înțelege greșit, nu spun nu nici unui Satay (frigărui de vită) sau unei salate de papaya Thai cu roșii de primăvară vietnameză...

Totuși, ne continuăm călătoria și ajungem în sfârșit acolo unde îmi doresc eu cu ardoare. Nu e un secret faptul că eu obțin mereu tot ceea ce îmi doresc. Doar nu va fi aceasta excepția de la regulă, nu?

Lux, grandoare și măreție, păzea că venim! Nici nu stau pe gânduri, te trag de mână și te târăsc după mine ca să ne delectăm ochii cu...
3 bogății ale Singaporelui
Sursa: Pixabay

1. Mergem la cea mai mare roată de observație din lume – Singapore Flyer. Vedem întreaga capitală de la o înălțime de 165 de metri! Ți-e frică de înălțime, pisi? Lasă că te țin eu de mână și-ți trece.

Ne vom simți liberi, asemenea păsărilor în zbor. Vom închide ochii pentru o clipă și vom savura experiența. Am deja senzația în suflet.

Sursa: christiantour.ro
2. Descoperim localnicii și mâncărurile lor senzaționale în Chinatown. Cumpărăm chilipiruri și ne păcălim rudele că am dat o avere pentru a le face lor plăcere.

Sunt gata să gust rața coaptă specifică zonei, puiul cu sos de piper negru sau legumele la wok. Ahhh, deja îmi plouă în gură!

Tu ce alegi, iubire? De fapt, știu... de toate! Eu sunt aia pretențioasă dintre noi.
Sursa: Singapore Guide

3. După o zi plină de surprize, urmează o noapte și mai speclaculoasă. Sunt extrem de nerăbdătoare să ajung la Safari Night! De data asta, e posibil să am eu nevoie să mă ții de mână.

Animalele acelea sunt fioroase, deși la fel sunt și eu. Nu sunt vreo fricoasă, dar fiecare fată are nevoie câteodată să fie protejată de cavalerul ei în armură strălucitoare...


Cam asta ar fi aventura noastră de Revelion în Malaezia și Singapore. Ești pregătit?

Și parcă mai era ceva…

Când clopotele vor bate, artificiile vor fi în toi și un nou început va veni peste noi, eu te voi ține strâns în brațe, te voi privi în ochii aceia care m-au cucerit iremediabil și voi șopti o singură rezoluție pentru noul an și fiecare an ce va urma: să fim fericiți, așa, mereu

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2018 J

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu